Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă” se desfăşoară la Muzeul Satului între 7 iulie şi 1 august

By Bucharest Team
- NEWS
- 01 JUL 25
Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă” de la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, între 7 iulie şi 1 august, include activităţi prin care copiii îşi pot petrece vacanţa într-o atmosferă prietenoasă şi rustică, ce aminteşte de curtea bunicilor de la ţară. Scopul programului este de a insufla celor mici dragostea pentru tradiţie şi cultură şi de a duce meşteşugurile tradiţionale mai departe. Îmbinăm utilul cu plăcutul şi sperăm că participanţii vor deveni mai responsabili şi vor manifesta mai multă grijă pentru patrimoniul cultural naţional.
Timp de patru săptămâni copiii vor lucra alături de meşteri populari din întreaga ţară la ateliere de olărit, ţesut, încondeiat ouă, confecţionat păpuşi, măşti, podoabe populare, pictură de icoane pe lemn şi pe sticlă, dansuri populare, modelaj în lut, împâslit lână.
Atelierele se adresează copiilor de la 4 ani la 14 ani.
Înscrierile se fac online. Detalii despre ateliere la: tel. 021 317 9103/ interior 201 sau 423, pe adresa de mail tabaravarapeulita@gmail.com, precum şi pe site-ul muzeului.
Scris de News.ro | 1 iulie 2025, 10:28