Puțini români știu astăzi cine a fost Badea Cârțan, deși numele său apare pe o stradă din București și pe câteva monumente ridicate în memoria sa. În realitate, Gheorghe Cârțan – căci acesta i-a fost numele – a fost unul dintre cei mai neobișnuiți români ai secolului al XIX-lea. Provenit dintr-o familie modestă de păstori din satul Cârțișoara, Țara Făgărașului, s-a născut la 24 ianuarie 1849, într-o zi aspră de iarnă. Crescut printre oi și stâne, ar fi putut rămâne toată viața un simplu cioban, dar setea lui de cunoaștere și iubirea de neam l-au transformat într-un simbol al unității și culturii românești.

Badea Cârțan, un cioban născut cu dor de carte

Încă din copilărie, a arătat o curiozitate aparte pentru carte. Deși accesul la școală era aproape imposibil pentru copiii de ciobani, el a învățat singur să citească și să scrie, folosind cărțile împrumutate sau primite de la săteni.

Citea cu aceeași pasiune și cronici istorice, și romane de dragoste, și volume de poezii. Încetul cu încetul, a devenit un autodidact care înțelegea mai bine decât mulți intelectuali ai vremii importanța educației pentru formarea unei identități naționale solide.

Folcloristul Grigore Teodosiu îl descria astfel: „Era un cioban firav, dar cu voință de oțel. Din ochii lui ageri și luminoși răzbătea mereu o neliniște a cunoașterii și o hotărâre neclintită.”

Drumul spre Roma – 2000 de kilometri parcurși pe jos

Cea mai spectaculoasă faptă a lui Badea Cârțan s-a consumat în anul 1896, când, la aproape cincizeci de ani, a pornit singur, pe jos, din Cârțișoara până la Roma.

Motivul? Voia să vadă cu ochii lui Columna lui Traian, monumentul ridicat în cinstea împăratului care cucerise Dacia. Pentru el, acea coloană era dovada vie a originii romane a poporului român și un simbol al legăturii indestructibile cu istoria antică.

A pornit la drum cu cojocul și sarica sa de cioban, având în spate un desag plin cu merinde și câteva cărți. Timp de 46 de zile a străbătut peste 2000 de kilometri, prin munți, câmpii și sate necunoscute. A dormit adesea sub cerul liber, a îndurat foame, ploi și oboseală, dar nu s-a oprit nicio clipă.

Când, în cele din urmă, a ajuns la Roma, epuizat, primul lucru pe care l-a făcut a fost să se așeze la baza Columnei lui Traian și să adoarmă acolo. Trecătorii italieni, uimiți de portul său tradițional, au crezut că văd un dac coborât de pe basoreliefurile monumentului.

Mai târziu, el povestea experiența astfel:

„Cutreieram ziua întreagă cele șapte coline ale Romei și seara cădeam frânt de oboseală. Dar în zori o luam iară de la capăt. Noaptea dormeam la ruinele palatelor, gândindu-mă că pe aici a trecut Traian cu daci robiți, și-mi lăsam sarica în pulberea zidurilor ca să fiu vegheat de aceleași stele ca strămoșii mei.”

Această călătorie l-a transformat într-un simbol viu al patriotismului. Presa europeană a scris despre ciobanul român care a mers pe jos până la Roma pentru a-și întâlni istoria, iar imaginea sa a devenit o poveste despre voință, credință și identitate.

Un „contrabandist” de cărți pentru Transilvania

Deși pelerinajul său la Columna lui Traian a rămas cea mai cunoscută faptă, întreaga viață a lui Badea Cârțan a fost o luptă pentru educație și cultură.

Locuind în Transilvania, aflată atunci sub stăpânirea austro-ungară, știa că românii de acolo aveau acces limitat la cărți în limba lor. Astfel, a început o misiune tăcută și periculoasă: transportul de volume românești peste Carpați.

Ani la rând, a trecut clandestin munții, purtând pe spate saci încărcați cu cărți. Se estimează că a reușit să aducă în Transilvania peste 200.000 de volume, răspândite prin sate, școli și biblioteci improvizate. Fiecare carte era o sămânță de cultură și o armă împotriva uitării identității.

De multe ori a fost prins de jandarmii unguri, arestat și interogat. Dar nici amenințările, nici bătăile nu i-au frânt hotărârea. Cu fiecare drum, cu fiecare volum împărțit, a contribuit la consolidarea conștiinței naționale a românilor ardeleni.

Om simplu, dar cu o forță morală uriașă

Badea Cârțan nu a fost om politic, nu a avut averi și nici o carieră strălucitoare în societate. Era un cioban simplu, cu părul vâlvoi, cămașa mereu descheiată la piept și cu pieptul gol în bătaia ploii sau a vântului. Însă în simplitatea lui se ascundea o forță morală uriașă, aceea a omului care știe cine este și de unde vine.

„Nu mă tem de urgia vremii, cum nu mă tem nici de urgia oamenilor”, obișnuia să spună, iar întreaga sa viață a fost dovada acestei convingeri.

Într-o epocă în care marile puteri hotărau soarta popoarelor, el a demonstrat că și un singur om, fără arme sau funcții, poate schimba conștiințe și poate inspira generații.

Ultimii ani și moștenirea lăsată

Badea Cârțan a continuat până în ultimele clipe ale vieții sale să trăiască în spiritul dăruirii pentru cultură. Nu a renunțat niciodată la rolul de „apostol al cărților” și de povestitor al trecutului. Moartea l-a găsit la 7 august 1911, la Sinaia.

A fost înmormântat în Cimitirul Șețu din stațiune, iar pe piatra sa funerară stă scris un epitaf simplu, dar cutremurător: „Badea Cârțan, om de oierit, dar cu dragoste de carte.” Această frază rezumă întreaga lui viață: un om simplu, dar care a pus cultura mai presus de orice.

De ce merită să fie amintit astăzi

Astăzi, Badea Cârțan este considerat un erou popular, un simbol al românismului și al rezistenței prin cultură. Povestea lui continuă să inspire, pentru că arată că dragostea de carte și perseverența pot muta munții, la propriu și la figurat.

Străzile și monumentele care îi poartă numele nu sunt doar semne comemorative, ci și invitații la reflecție. Într-o lume în care informația circulă rapid, dar în care superficialitatea amenință să domine, exemplul ciobanului cărturar reamintește că adevărata putere vine din educație și din respectul pentru rădăcini.

El a demonstrat că istoria nu este scrisă doar de regi și generali, ci și de oameni simpli, atunci când aceștia au curajul de a-și urma idealurile.

Citește și: Cine l-a omorât pe prim-ministrul Barbu Catargiu? Povestea primului asasinat politic din istoria țării noastre