Puțini bucureșteni mai știu astăzi că, pe actualul bulevard Gheorghe Magheru, s-a aflat odinioară una dintre cele mai frumoase clădiri ale orașului, o adevărată bijuterie arhitecturală și culturală: Muzeul Simu. Edificiul a fost ridicat în 1910, la inițiativa colecționarului și filantropului Anastase Simu, care și-a dedicat viața artei și educației. A fost un lăcaș al culturii românești și internaționale, un spațiu unic unde generații întregi au descoperit opere valoroase semnate de mari artiști români și europeni. Din păcate, în anul 1960, regimul comunist a decis demolarea muzeului, justificând acest gest prin planurile de modernizare și sistematizare urbană. O decizie brutală, care a șters cu un singur gest un reper al Bucureștiului și un capitol întreg din istoria culturală a României.

Anastase Simu, un filantrop dedicat artei

Anastase Simu (1854–1935) provenea dintr-o familie prosperă de comercianți din Brăila. Încă din tinerețe a avut șansa de a studia în centre culturale importante ale Europei, frecventând cursuri la Viena, Paris și Bruxelles.

Această expunere la marea cultură europeană i-a cultivat gustul artistic și l-a făcut să înțeleagă rolul fundamental al artei în formarea identității unei națiuni.

După o scurtă carieră diplomatică și o implicare în viața politică românească, Simu și-a dedicat întreaga energie colecționării de artă. Pasiunea sa era mai mult decât un simplu hobby: el considera că educația estetică a poporului român era esențială pentru progresul țării.

În revista Boabe de grâu, scriitorul Emanoil Bucuța remarca despre Simu: „Întemeietorul și-a purtat peste tot gândul statornic. Acest gând era un gând de artă.”

În 1910, Simu a făcut un gest extraordinar: a donat statului român colecția sa impresionantă și a ridicat, pe cheltuiala proprie, un muzeu destinat expunerii acestor opere. Clădirea a fost proiectată de arhitectul grec Anastasios Metaxas și gândită special pentru a oferi vizitatorilor o experiență estetică completă.

Un muzeu dedicat artei românești și internaționale

Muzeul Simu s-a deschis în prezența Regelui Ferdinand, a Reginei Maria și a ministrului Educației de atunci, Spiru Haret, moment care a consacrat importanța culturală a acestui lăcaș. De la început, muzeul a fost gândit ca un loc unde publicul larg să poată descoperi frumusețea artei, nu doar o colecție privată destinată elitelor.

Colecția reunea atât artă românească, cât și creații europene. Printre piesele de rezistență se numărau lucrări semnate de Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ștefan Luchian sau Gheorghe Petrașcu, artiști care au pus bazele modernității picturii românești.

Vizitatorii aveau ocazia să descopere evoluția artei naționale, de la influențele academice până la expresivitatea impresionistă și postimpresionistă.

Pe lângă aceasta, muzeul găzduia picturi și sculpturi semnate de maeștri italieni, francezi, germani și olandezi. Gravurile, statuetele și obiectele de artă decorativă completau colecția, demonstrând interesul lui Simu pentru toate formele de expresie vizuală.

În 1927, Anastase Simu a făcut un nou gest de generozitate: a donat statului nu doar colecția și clădirea, ci și terenul muzeului.

În total, peste 1.100 de opere de artă au intrat atunci în patrimoniul public, prin Ministerul Cultelor și Artelor. Cu toate acestea, Simu a continuat să suporte personal cheltuielile de întreținere, dovadă a devotamentului său.

Demolarea muzeului, un act de vandalism cultural

Anii ’50 și ’60 au adus schimbări radicale în București. Conducerea comunistă, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, a pornit o campanie masivă de sistematizare și modernizare a orașului. În acest context, numeroase clădiri istorice au fost considerate „inutile” sau „depășite” și au căzut pradă buldozerelor.

Muzeul Simu, situat pe bulevardul Magheru, în plin centrul orașului, a fost etichetat drept o piedică pentru planurile urbanistice. În 1960, fără consultări publice și fără să existe vreo justificare culturală, autoritățile au decis demolarea edificiului.

Această hotărâre a fost un șoc pentru lumea artistică și pentru bucureșteni. Clădirea, inspirată de arhitectura neoclasică și ridicată special pentru a găzdui opere de artă, era nu doar frumoasă, ci și unică în peisajul capitalei. Distrugerea ei a fost percepută ca un act de vandalism cultural.

O parte dintre operele Muzeului Simu a fost transferată la Muzeul Național de Artă al României, dar colecția și-a pierdut coerența, iar farmecul spațiului original s-a evaporat. Atmosfera muzeului, cu sălile sale elegante și lumina atent calculată pentru a pune în valoare picturile și sculpturile, nu a mai putut fi reconstituită niciodată.

O pierdere ireparabilă pentru București

Demolarea Muzeului Simu a reprezentat mai mult decât dispariția unei clădiri: a fost un atac la memoria culturală a orașului. Bucureștiul pierdea unul dintre cele mai elegante muzee din Europa de Est, iar publicul era privat de un loc dedicat descoperirii și contemplării artei.

Această tragedie a ilustrat modul în care regimul comunist a sacrificat patrimoniul cultural pentru a construi bulevarde, blocuri și instituții fără suflet. Deși oficial s-a spus că demolarea era necesară pentru modernizare, în realitate ea a reflectat lipsa de respect față de istorie și artă.

Din fericire, colecția lui Simu nu s-a pierdut complet. Lucrările sale au fost integrate în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României, unde pot fi admirate și astăzi. Totuși, contextul inițial, gândirea arhitecturală a spațiului și intenția fondatorului s-au pierdut iremediabil.

Moștenirea lui Anastase Simu și memoria muzeului

Deși clădirea muzeului a fost distrusă, moștenirea lui Anastase Simu continuă să trăiască prin operele păstrate și prin amintirea gestului său filantropic.

Simu a demonstrat că un om dedicat poate schimba fața culturii naționale. Prin donațiile sale și prin fondarea muzeului, el a oferit românilor șansa de a se întâlni cu arta de cea mai înaltă calitate.

În ultimele decenii, diverse inițiative culturale au încercat să readucă în atenția publicului povestea Muzeului Simu. Expoziții temporare, articole, conferințe și publicații evocă istoria acestui edificiu și personalitatea fondatorului său. Totuși, în mentalul colectiv, muzeul a rămas o amintire estompată, aproape uitată.

Bucureștiul de astăzi, un oraș în care clădirile vechi sunt tot mai des amenințate de buldozere, ar trebui să învețe din această pierdere.

Povestea Muzeului Simu este un avertisment: distrugerea patrimoniului nu poate fi niciodată justificată prin argumente de modernizare. Identitatea unei capitale se construiește și prin respectul pentru trecut, nu doar prin noi construcții.

Monumentul pe care oamenii l-au uitat

Muzeul Simu a fost mai mult decât o clădire sau o colecție: a fost expresia generozității unui om care a înțeles importanța artei pentru sufletul unei națiuni. Anastase Simu a lăsat României o comoară culturală, dar comuniștii au distrus cadrul în care această comoară putea fi admirată și înțeleasă.

Astăzi, la peste șase decenii de la demolare, Bucureștiul încă resimte lipsa Muzeului Simu. Pierderea lui este un capitol dureros din istoria orașului și o lecție pentru generațiile actuale și viitoare: cultura și patrimoniul trebuie protejate, pentru că odată distruse, nu mai pot fi recuperate.

Într-o epocă în care se vorbește tot mai mult despre conservarea memoriei și a valorilor autentice, amintirea Muzeului Simu ar trebui să fie un reper și un îndemn. Bucureștenii au uitat acest muzeu, dar povestea lui merită repovestită, din nou și din nou, ca să nu se mai repete vreodată asemenea tragedii culturale.

Citește și Cele mai vechi clădiri din București. De la Curtea Domnească la Hanul lui Manuc și Casa Vernescu