Ascunsă într-una dintre cele mai elegante zone ale Bucureștiului, chiar la intrarea în Parcul Cișmigiu, Casa Istrate Micescu reprezintă una dintre clădirile cu cea mai fascinantă istorie din Capitală. Impunătoare prin arhitectură și încărcată de poveștile unei personalități marcante a dreptului românesc, vila impresionează atât prin frumusețea sa exterioară, cât și prin patrimoniul cultural pe care l-a adăpostit de-a lungul timpului. Deși astăzi se află într-o stare vizibilă de degradare, iar timpul și lipsa investițiilor și-au pus amprenta asupra sa, Casa Micescu continuă să fie considerată una dintre cele mai valoroase reședințe istorice ale Bucureștiului. Destinul său este strâns legat de numele lui Istrate Micescu, unul dintre cei mai apreciați avocați români ai secolului al XX-lea, profesor universitar și om politic, dar și de existența celei mai impresionante biblioteci personale pe care a avut-o vreodată Capitala.

O reședință elegantă construită în stil neo-românesc

Casa Micescu este amplasată pe strada Ioan Zalomit nr. 12, într-o zonă liniștită aflată în imediata apropiere a Parcului Cișmigiu. Poziționarea privilegiată, într-un cartier dominat de reședințe elegante și clădiri istorice, contribuie la farmecul aparte al imobilului.

Planurile construcției datează din anul 1911, însă documentele păstrate nu oferă informații clare despre identitatea primului proprietar. Încă de la început, clădirea a fost proiectată în stil neo-românesc, unul dintre cele mai apreciate curente arhitecturale ale începutului de secol XX. Acest stil îmbină armonios elemente inspirate din arhitectura tradițională românească, influențe brâncovenești și detalii decorative specifice reședințelor boierești.

Volumetria impresionantă, acoperișul înalt, turnul elegant și ornamentația atent realizată conferă clădirii aspectul unui adevărat conac urban. Chiar și astăzi, în ciuda degradării, casa reușește să atragă privirile celor care trec prin zonă, păstrând o parte din eleganța care a consacrat-o.

Transformările spectaculoase aveau însă să apară abia după ce imobilul a intrat în proprietatea celui care avea să-i ofere identitatea sub care este cunoscut și în prezent.

Istrate Micescu, unul dintre cei mai mari avocați ai României

În anul 1923, proprietatea a fost cumpărată de Istrate Micescu, personalitate remarcabilă a vieții juridice și politice românești. Născut la 22 mai 1881, acesta și-a construit o carieră impresionantă în domeniul dreptului, fiind recunoscut drept unul dintre cei mai străluciți avocați ai vremii.

Pe lângă activitatea sa profesională, Micescu a fost profesor universitar și a ocupat funcții importante în administrația statului. A fost ministru al Afacerilor Străine în timpul guvernării Goga-Cuza, mandat care s-a încheiat la 10 februarie 1938. După această perioadă, a primit însărcinarea de a elabora noua Constituție prin care regele Carol al II-lea instaura regimul autoritar în România.

Ulterior, între 24 noiembrie 1939 și 10 mai 1940, Istrate Micescu a ocupat și funcția de ministru al Justiției în Guvernul condus de Gheorghe Tătărescu.

Prestigiul profesional și poziția socială i-au permis să transforme locuința într-o reședință pe măsura statutului său. Dorind un spațiu care să reflecte atât rafinamentul artistic, cât și pasiunea sa pentru cultură și drept, avocatul a apelat la unii dintre cei mai apreciați specialiști ai epocii.

Arhitecții care au transformat vila într-o capodoperă

După achiziționarea imobilului, Istrate Micescu l-a angajat pe arhitectul Edmond van Saanen Algi pentru remodelarea casei. Acesta era deja cunoscut în lumea arhitecturii românești, fiind unul dintre coautorii proiectului Palatului Telefoanelor din București.

Intervențiile realizate în anii '30 au schimbat radical înfățișarea clădirii, oferindu-i monumentalitatea pentru care este apreciată și astăzi. Istoricul Costin Zamfir menționa că Edmond van Saanen Algi a reconfigurat vila într-o manieră spectaculoasă, transformând-o într-o adevărată reședință aristocratică.

Printre cele mai interesante modificări s-au numărat amenajarea camerei copilului în turnul casei, realizarea unor terase exterioare generoase și proiectarea unei intrări inspirate din arhitectura italiană. Toate aceste elemente au adus un plus de eleganță construcției, fără a altera caracterul neo-românesc al ansamblului.

Interiorul avea să fie completat de un alt nume celebru al arhitecturii românești: Daniel Renard.

Arhitect reprezentativ al stilului Art Nouveau și autor al celebrului Cazinou din Constanța, Daniel Renard a fost responsabil pentru una dintre cele mai impresionante amenajări interioare realizate vreodată într-o locuință particulară din București.

Biblioteca care a făcut istorie în București

Elementul central al reședinței era biblioteca personală a lui Istrate Micescu, considerată cea mai mare bibliotecă particulară din București și una dintre cele mai impresionante din România interbelică.

Între anii 1931 și 1932, Daniel Renard a proiectat mobilierul bibliotecii, folosind lemn de tei fiert, un material apreciat pentru rezistență și finețea prelucrării. Rezultatul a fost o încăpere spectaculoasă, care impresiona atât prin dimensiuni, cât și prin bogăția ornamentelor.

Colecția cuprindea peste 30.000 de volume, majoritatea legate în piele, reunind lucrări juridice, literatură, filozofie, istorie și numeroase ediții rare. Pentru lumea intelectuală a vremii, biblioteca reprezenta nu doar un spațiu de lectură, ci și un simbol al culturii și al prestigiului proprietarului.

Decorul era realizat cu o atenție extraordinară la detalii. Coloanele din interior aveau capiteluri din marmură decorate cu simbolurile Justiției. Balanța, emblema echilibrului și a dreptății, era prezentă în ornamentație alături de reprezentarea zeiței Themis, protectoarea dreptului în mitologia greacă.

Un detaliu aparte îl constituie faptul că modelul folosit pentru chipul sculptat al zeiței a fost chiar soția lui Istrate Micescu. Astfel, biblioteca îmbina simbolistica juridică, rafinamentul artistic și elementele personale într-un decor unic.

De asemenea, soba centrală era inspirată din arhitectura tradițională transilvăneană, completând armonios atmosfera elegantă a încăperii.

Toate aceste detalii transformau biblioteca într-un adevărat monument de artă decorativă, comparabil cu interioarele marilor reședințe europene ale epocii.

Confiscarea casei și transformarea ei în bibliotecă publică

Schimbările politice produse după cel de-Al Doilea Război Mondial au modificat radical destinul proprietății.

În anul 1945, regimul comunist a confiscat casa, iar familia Micescu a pierdut controlul asupra reședinței. Ca multe alte proprietăți aparținând elitei intelectuale și politice românești, vila a fost naționalizată și trecută în administrarea statului.

Începând din 1959 și până în anul 2014, clădirea a găzduit Biblioteca Pedagogică Națională. Timp de peste cinci decenii, numeroși profesori, cercetători și studenți au trecut pragul imobilului, care și-a păstrat astfel, într-o anumită măsură, destinația culturală imaginată de fostul său proprietar.

Deși utilizarea instituțională a permis conservarea unei părți din clădire pentru o perioadă îndelungată, timpul și lipsa unor lucrări ample de restaurare au început să își spună cuvântul.

O clădire valoroasă aflată în pericol

Din anul 2014, casa a revenit în proprietate privată, fiind deținută de nepoata lui Istrate Micescu. Din păcate, costurile foarte ridicate ale restaurării depășesc posibilitățile financiare ale actualului proprietar.

În prezent, imobilul nu mai este conectat la rețeaua de energie electrică și continuă să se degradeze de la an la an. Deși structura nu este afectată într-un mod ireversibil, lipsa intervențiilor specializate poate accelera deteriorarea unuia dintre cele mai importante monumente arhitecturale ale Bucureștiului.

Specialiștii în patrimoniu consideră că imobilul încă poate fi salvat printr-un program de restaurare realizat cu sprijinul autorităților și al instituțiilor responsabile de protejarea patrimoniului construit.

Un aspect care stârnește numeroase discuții este faptul că această clădire cu o valoare istorică și arhitecturală incontestabilă nu figurează pe lista oficială a monumentelor istorice din București.

Absența acestui statut limitează posibilitățile de protecție și reduce șansele accesării unor programe dedicate restaurării patrimoniului. Tocmai de aceea, numeroși istorici, arhitecți și iubitori ai patrimoniului susțin includerea Casei Micescu în categoria monumentelor istorice protejate.

Un simbol al patrimoniului bucureștean care merită salvat

Casa Istrate Micescu este mult mai mult decât o clădire elegantă aflată lângă Parcul Cișmigiu. Ea reprezintă mărturia unei epoci în care Bucureștiul era supranumit „Micul Paris”, iar elitele intelectuale investeau nu doar în locuințe spectaculoase, ci și în cultură, educație și patrimoniu.

Povestea avocatului Istrate Micescu, transformările arhitecturale realizate de Edmond van Saanen Algi și extraordinara bibliotecă proiectată de Daniel Renard alcătuiesc împreună un patrimoniu de o valoare excepțională. Cele peste 30.000 de volume, decorurile inspirate din simbolistica Justiției și soluțiile arhitecturale inovatoare demonstrează nivelul de rafinament atins de această reședință în perioada interbelică.

În ciuda stării actuale de degradare, Casa Micescu păstrează încă suficiente elemente originale pentru a putea fi restaurată și redată circuitului cultural. O intervenție realizată la timp ar putea salva unul dintre cele mai valoroase exemple de arhitectură neo-românească din Capitală și ar permite generațiilor viitoare să descopere povestea unei personalități care a marcat istoria dreptului românesc.

Protejarea unei asemenea clădiri nu înseamnă doar conservarea unor ziduri vechi, ci și păstrarea memoriei unei perioade importante din istoria Bucureștiului. Casa Istrate Micescu rămâne un reper al eleganței, al culturii și al excelenței intelectuale, iar valoarea sa justifică pe deplin includerea în patrimoniul construit al orașului și demararea unor lucrări de restaurare care să îi redea strălucirea de odinioară.

Citește și: