În istoria culturii române există profesori care au rămas în memoria generațiilor nu doar prin cărțile pe care le-au scris sau prin ideile pe care le-au susținut, ci mai ales prin oamenii pe care i-au format. Aron Pumnul a fost un asemenea dascăl. Lingvist, filolog, istoric literar, profesor și revoluționar pașoptist, el a aparținut acelei generații care a înțeles că educația și cultura puteau deveni instrumente esențiale pentru afirmarea identității naționale. Născut într-o familie modestă din Transilvania, Aron Pumnul a parcurs un drum impresionant, de la copilul care a început școala târziu din cauza unei boli de inimă până la cărturarul apreciat la Viena și profesorul care avea să exercite o influență profundă asupra tânărului Mihai Eminescu. A fost implicat în Revoluția de la 1848, a cunoscut exilul, a militat pentru drepturile românilor din Bucovina și a pus bazele unor importante proiecte de cultură românească. Astăzi, numele său poate fi întâlnit și în București, unde o stradă din Sectorul 5 îi poartă numele.

De la copilul bolnav din Cuciulata la studentul strălucit de la Viena

Aron Pumnul s-a născut la 27 noiembrie 1818, în satul Cuciulata, județul Brașov, într-o familie de țărani români aflați în condițiile sociale grele ale Transilvaniei de atunci. Copilăria sa a fost marcată de o problemă gravă de sănătate, o afecțiune cardiacă, motiv pentru care a început școala abia la vârsta de 14 ani. Întârzierea nu l-a împiedicat însă să recupereze rapid și să demonstreze o capacitate intelectuală remarcabilă.

Între 1832 și 1836 a urmat studiile la Odorhei, după care a ajuns la Blaj, unul dintre marile centre de cultură românească din Transilvania. Aici a avut profesori precum George Barițiu și Simion Bărnuțiu, personalități care aveau să-i influențeze profund formarea intelectuală. După perioada de la Blaj, și-a continuat studiile la Liceul Piarist din Cluj, unde s-a aflat printre colegii unor viitori lideri ai generației pașoptiste, între care Avram Iancu, Alexandru Papiu-Ilarian, Petru Dobra și Iacob Mureșianu.

În 1843 a fost numit profesor de filosofie la Blaj, însă în același an a primit o bursă pentru a studia la Viena. A urmat cursuri de teologie, dar s-a preocupat în egală măsură de filosofie, istorie și filologie. La Viena s-a remarcat prin rezultatele academice excelente și prin implicarea în viața studențească românească. A organizat o societate a studenților români, cunoscută sub numele de „Românimea cea tânără”, animată de ideile iluministe și naționale ale Școlii Ardelene.

Tot în anii vienezi și-a început activitatea publicistică. În „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, revista lui George Barițiu, a publicat unul dintre primele sale studii de lingvistică, preocupându-se de specificul limbii române și de problema alfabetului și ortografiei. Era începutul unei activități cărturărești care avea să devină una dintre cele mai importante componente ale vieții sale.

Profesor, publicist și militant în Revoluția de la 1848

În 1846, după revenirea de la Viena, Aron Pumnul și-a reluat activitatea didactică la Blaj. Aici s-a apropiat de Timotei Cipariu, unul dintre marii cărturari ai epocii și o figură fundamentală pentru dezvoltarea filologiei române. Împreună au contribuit la apariția unor publicații importante, printre care „Organul luminărei”, lansat în 1847, și „Învățătorul poporului”, în 1848. Prin presă, Pumnul încerca să ducă ideile culturale și naționale dincolo de cercul restrâns al intelectualilor și să le apropie de oamenii obișnuiți.

Anul 1848 avea să-i schimbe radical destinul. Aron Pumnul s-a implicat activ în Revoluția românilor din Transilvania și a avut un rol important în organizarea primei mari adunări populare de la Blaj din 30 aprilie 1848, cunoscută drept „Adunarea din Duminica Tomii”. Aceasta a precedat marea adunare națională de pe Câmpia Libertății din luna mai. Pentru Pumnul, revoluția nu era doar o confruntare politică, ci și o luptă pentru drepturile sociale, culturale și naționale ale românilor.

După înfrângerea revoluției, autoritățile maghiare l-au condamnat la moarte. A fost nevoit să fugă din Transilvania și a ajuns în Muntenia, unde s-a implicat și în mișcarea revoluționară de aici. Nicolae Bălcescu l-a numit comisar cu propaganda în județul Râmnicu Sărat, însă intervenția trupelor otomane și țariste și înfrângerea revoluției muntene l-au obligat să plece din nou în exil.

Destinația sa finală a fost Bucovina, unde a ajuns la Cernăuți. Acolo avea să-și petreacă ultima parte a vieții și să devină una dintre cele mai importante personalități ale mișcării de renaștere culturală și națională a românilor din provincie.

„Apostolul românismului” și profesorul lui Mihai Eminescu

La Cernăuți, Aron Pumnul a continuat lupta prin cultură. La 12 februarie 1849 a devenit profesor suplinitor de limba română la Institutul teologic, oferind în același timp gratuit cursuri la gimnaziu. În 1852 a fost numit profesor definitiv, iar ulterior, prin concurs, a devenit primul profesor de limba și literatura română la gimnaziul german din Cernăuți.

A fost o perioadă deosebit de prolifică. A reluat activitatea publicistică și a devenit redactor al secțiunii românești a ziarului „Bucovina”. A obținut aprobarea autorităților pentru organizarea unor conferințe literare în care vorbea despre originea latină a limbii și a poporului român. În 1850 a publicat „Convorbiri între un tată și fiul lui asupra limbei și literelor românești”, lucrare care reflectă preocupările sale pentru limba română și pentru modul în care aceasta trebuia cultivată și transmisă generațiilor următoare.

Tot la Cernăuți avea să-l întâlnească pe elevul care va deveni una dintre cele mai mari figuri ale literaturii universale: Mihai Eminescu. Relația dintre profesor și elev a depășit cadrul obișnuit al unei simple relații pedagogice. Pumnul a devenit pentru Eminescu un model intelectual și moral, iar tânărul poet a rămas profund marcat de personalitatea dascălului său.

Aron Pumnul a întemeiat și o bibliotecă de cărți românești, găzduită în casa sa. Biblioteca avea un rol important pentru elevii români din Cernăuți, iar printre cei care s-au ocupat de ea s-a numărat și Eminescu. Din 1865, poetul a locuit în casa mentorului său. Clădirea a devenit astfel unul dintre locurile simbolice ale culturii românești din Cernăuți.

„Lepturariul”, opera care a influențat generații de români

Aron Pumnul nu a fost doar profesor și militant național. El a avut o contribuție majoră la dezvoltarea istoriei literare românești. Între 1862 și 1865, la Viena, a publicat „Lepturariu rumînesc cules de’n scriptori rumîni”, o amplă antologie în cinci volume, considerată una dintre primele încercări de prezentare sistematică a literaturii române din toate provinciile locuite de români.

Importanța „Lepturariului” este cu atât mai mare cu cât această lucrare a ajuns să fie cunoscută și de Mihai Eminescu. Pentru tânărul poet, cartea a reprezentat o veritabilă sursă de formare și de descoperire a patrimoniului literar românesc. De aceea, în istoria relației dintre cei doi, „Lepturariul” ocupă un loc aparte.

În 1864, Aron Pumnul a publicat la Viena și „Grammatik der rumänischen Sprache für Mittelschulen”, o gramatică a limbii române destinată școlilor secundare. Prin aceste lucrări, preocuparea sa pentru educație se întâlnea cu aceea pentru cercetarea și cultivarea limbii române. A fost, astfel, una dintre figurile importante ale începuturilor istoriei literare și ale studiului sistematic al limbii române.

Ultimii ani și despărțirea de marele său elev

Aron Pumnul s-a implicat și în viața publică a Bucovinei. În 1861 a participat la primele alegeri libere din provincia autonomă și a depus eforturi pentru sprijinirea tinerilor talentați, insistând asupra acordării de burse studenților merituoși, dar lipsiți de posibilități materiale.

În ciuda activității sale intense, sănătatea îi era fragilă. Boala de inimă care îl afectase încă din copilărie avea să-i curme viața prematur. Aron Pumnul a murit la Cernăuți în ianuarie 1866, la numai 48 de ani. În ultimele sale clipe, lângă patul său s-a aflat Mihai Eminescu, elevul pe care îl formase și pe care îl găzduise în propria casă.

Moartea profesorului l-a zguduit pe Eminescu. În memoria lui Aron Pumnul, tânărul poet a scris elegia „La mormântul lui Aron Pumnul”, una dintre primele mărturii importante ale sensibilității sale literare.

Câțiva ani mai târziu, în studiul „O scriere critică”, publicat la Viena în 1870, Eminescu avea să-i acorde fostului său profesor un portret memorabil. Pentru poet, Pumnul depășise condiția unui simplu individ și devenise expresia unei idei, a unei conștiințe naționale care contribuise la transformarea unei comunități într-o națiune.

Aron Pumnul, omagiat în Cuciulata și la București

Memoria lui Aron Pumnul a fost păstrată și în localitatea sa natală. În 1932, ASTRA și Liceul „Principele Nicolae” din Sighișoara au contribuit la dezvelirea unei plăci comemorative din marmură la casa părintească. În 1997 a fost deschis la Cuciulata Muzeul etnografic „Aron Pumnul”, iar în curtea bisericii din sat a fost ridicat un bust al cărturarului.

În 2016, la 150 de ani de la moartea sa, una dintre cele mai potrivite forme de omagiere a fost reeditarea „Lepturariului”, lucrare fundamentală pentru istoria literaturii române și pentru formarea intelectuală a lui Eminescu. Doi ani mai târziu, la 29 septembrie 2018, cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la nașterea sa și în contextul Centenarului Marii Uniri, la casa părintească din Cuciulata, nr. 113, a fost dezvelită o nouă placă de marmură, prin implicarea ASTRA, a comunității locale și a Primăriei Hoghiz.

Numele lui Aron Pumnul a ajuns și în București, unde o stradă din Sectorul 5 îi poartă numele. Strada Aron Pumnul este astfel un discret semn că memoria acestui profesor nu aparține doar Transilvaniei sau Bucovinei, ci întregii culturi române.

Poate că cel mai frumos omagiu rămâne însă cel pe care i l-a adus chiar Mihai Eminescu. Pentru poet, Aron Pumnul nu a fost doar profesorul care i-a predat limba și literatura română. A fost omul care i-a deschis accesul către cultura națională, către cărți și către ideea de identitate românească.

În cuvintele lui Eminescu, Aron Pumnul încetase să mai fie „numai o persoană simplă” și devenise „personificarea unui principiu”, un om care contribuise la formarea conștiinței naționale. La mai bine de un secol și jumătate de la moartea sa, această definiție explică poate cel mai bine de ce numele lui Aron Pumnul continuă să fie rostit cu respect și de ce un profesor născut într-un sat transilvănean a ajuns să aibă o stradă care îi poartă numele chiar în București.

Citește și: Barbu Mumuleanu, „glasul durerii românești” care l-a inspirat pe Mihai Eminescu, are o stradă cu numele său în București