În istoria medievală a Țărilor Române, numele femeilor care au purtat armura și au condus oameni în luptă sunt rare, dar cu atât mai prețioase. Printre aceste figuri excepționale se numără Alexandrina de la Cozia, cunoscută în tradiția populară drept „Fata de la Cozia”, o tânără curajoasă din satul Jiblea, în zona Oltului. Povestea ei, deși mai puțin cunoscută publicului larg, rivalizează ca forță și dramatism cu aceea a Ioanei d’Arc, iar curajul ei a rămas întipărit în memoria populară ca simbol al sacrificiului și patriotismului.

Originea unei eroine uitate

Alexandrina s-a născut într-o epocă marcată de conflicte interne și amenințări externe. Rivalitatea dintre Vlad Țepeș și Basarab Laiotă transforma o parte din Valahia într-un câmp de bătălie continuu. În această atmosferă tulbure, copilăria și adolescența ei sunt brusc frânte de o tragedie care îi schimbă destinul. 

La doar 16 ani, rămâne orfană, iar Călimăneștiul, localitatea de lângă satul său natal, este incendiat și devastat de trupele partizanilor lui Laiotă, ajutate de otomani. În timp ce mulți locuitori sunt uciși sau luați prizonieri, Alexandrina reușește să scape și se refugiază în mănăstirea Cozia.

Transformarea unei victime într-un războinic

Refugiul la Cozia nu îi aduce doar liniștea necesară pentru a se vindeca de șocul pierderii, ci îi trezește o forță interioară la care nici ea nu se aștepta. În loc să rămână protejată între zidurile sfinte, decide să își ia propria viață în mâini. Cu o determinare neobișnuită pentru o tânără de vârsta sa, face un gest greu de imaginat în secolul al XV-lea: își taie părul, se îmbracă în armură și se dă drept bărbat pentru a se alătura oștilor lui Vlad Țepeș.

Curajul ei nu trece neobservat în campaniile militare. Alexandrina, sub identitatea masculină pe care nimeni nu o bănuia, se remarcă prin tenacitate, îndemânare și loialitate. Luptele purtate alături de camarazi îi aduc respectul celor din jur, iar abilitățile sale militare o transformă treptat într-un căpitan de seamă, chiar dacă nimeni nu știa că sub zale se ascunde o femeie.

Această duplicitate asumată, deși riscantă, îi permite să acceadă într-o lume în care femeile nu aveau nicio șansă de afirmare. Alexandrina reușește nu doar să se integreze în armata lui Țepeș, ci și să devină indispensabilă în lupte, dovedind o maturitate și o forță de caracter ieșite din comun.

Momentul eroic care a schimbat soarta unei domnii

În una dintre bătăliile hotărâtoare ale lui Vlad Țepeș împotriva dușmanilor săi interni și externi, domnitorul se trezește înconjurat de oșteni otomani. Viața îi este în pericol, iar totul pare pierdut. În acel moment critic, Alexandrina intervine fulgerător. Cu un curaj care frizează nebunia, pătrunde în mijlocul luptei și îl salvează pe voievod de la o moarte sigură.

Gestul ei schimbă complet desfășurarea bătăliei. Reușește să îl scoată pe Țepeș din încercuire, iar prezența ei în fruntea oștenilor ridică moralul trupelor valahilor, contribuind la victorie. În tumultul acelei lupte, nimeni nu bănuiește încă faptul că salvatorul voievodului este o tânără de doar câțiva ani peste copilărie.

Dezvăluirea identității și reacția uluitoare a lui Vlad Țepeș

La finalul bătăliei, Vlad Țepeș își cheamă salvatorul pentru a-l recompensa. Voievodul îi cere să aleagă o moșie drept răsplată, gest tradițional pentru eroii dovediți pe câmpul de luptă. În acel moment, Alexandrina își scoate coiful, iar părul ei lung cade pe umeri. 

Curtea întreagă amuțește. O femeie? Un căpitan de oaste cu renume, luptător respectat de toți, se dovedea a fi o tânără care sfidase toate normele epocii.

În loc să o pedepsească pentru îndrăzneala de a îmbrăca armura și de a lupta ca un bărbat, Vlad Țepeș o onorează. Uimit de curajul și loialitatea ei, o numește în mod oficial căpitan de oaste, un fapt unic în istoria Valahiei medievale. 

Mai mult, îi propune să se căsătorească cu fiul său, un gest cu mare încărcătură politică și simbolică, care aproape ar fi ridicat-o pe Alexandrina la rangul de membră a familiei domnitoare.

Cariera militară a unei femei legendare

După recunoașterea publică a curajului său, Alexandrina continuă să lupte în campaniile lui Vlad Țepeș. Conduce trupe, participă la misiuni periculoase și devine un nume rostit cu teamă de dușmanii valahi. Atât otomanii, cât și susținătorii lui Basarab Laiotă ajung să vadă în ea un simbol al înfrângerii, o prezență pe câmpul de luptă care prevestea victoria forțelor lui Țepeș.

Într-o vreme în care femeile erau rareori menționate în cronici și, de cele mai multe ori, rămâneau invizibile în fața istoriei, Alexandrina a reușit să schimbe percepția asupra rolului femeilor în societate. Ea nu a fost doar un soldat, ci un lider de temut, o strategă și un exemplu de egalitate în mod tacit recunoscut de armata valahă.

Trădarea, moartea și legenda care a supraviețuit

Odată cu asasinarea lui Vlad Țepeș, protecția ei dispare. Dușmanii domnitorului nu întârzie să se răzbune pe cea care devenise simbolul rezistenței valahe. Alexandrina este prinsă, iar sfârșitul ei este unul dintre cele mai tragice din legendele medievale românești. Se spune că a fost legată de doi măgari puși să meargă în direcții opuse, sfâșiindu-i trupul în chinuri greu de imaginat.

Această execuție brutală, transmisă mai ales pe cale orală, a rămas întipărită în memoria locuitorilor din zona Vâlcii și a Oltului. Deși istoria oficială a ignorat-o aproape complet, oamenii au păstrat vie amintirea fetei care a luptat alături de Vlad Țepeș și care a sfârșit asemenea unei martire.

Alexandrina și asemănarea tulburătoare cu Ioana d’Arc

Paralela cu Ioana d’Arc nu este doar un artificiu literar, ci reflectă similitudini reale: două tinere curajoase, ambele motivate de credință, patriotism și dorința de a salva țara; ambele au îmbrăcat armura și au condus trupe; ambele au fost trădate și ucise cu cruzime, iar istoria le-a reabilitat abia după moarte.

Alexandrina reprezintă pentru Valahia ceea ce Ioana d’Arc reprezintă pentru Franța: vocea unei generații care avea nevoie de eroi, simbolul credinței și al sacrificiului suprem.

O eroină care merită redescoperită

În prezent, numele Alexandrinei nu apare în manualele de istorie și foarte rar este menționat în discursuri publice. Totuși, povestea ei merită readusă în lumină. Ea întruchipează nu doar curajul feminin, ci și lupta pentru dreptate într-o epocă dominată de violență și trădări.

„Fata de la Cozia” nu este doar o legendă, ci un model de verticalitate morală, de dăruire și de patriotism autentic. Când privim destinul ei, realizăm că astfel de figuri uitate ar trebui reintroduse în conștiința colectivă, poate chiar reprezentate prin monumente, producții cinematografice sau pagini dedicate în manualele de istorie.

Alexandrina, eroina care l-a salvat pe Vlad Țepeș, rămâne un simbol al curajului pur și al devotamentului absolut pentru țară — o adevărată Ioana d’Arc a Valahiei.

Citește și: Cine a fost Smaranda Brăescu și de ce are o stradă în București. Povestea tragică a primei femei parașutist din România