Bucureștiul interbelic era un oraș al contrastelor izbitoare, unde opulența marilor palate coexista greu cu tumultul cartierelor muncitorești. Totuși, aceste lumi aparent opuse se intersectau adesea în cârciumile orașului, care deveneau spații unde aristocrații, artiștii, muncitorii și oamenii de rând se întâlneau la masă, însoțiți de vin, mâncare și muzică. Printre cele mai celebre astfel de localuri se afla Mandravela, situată pe locul unde astăzi se află Piața Sudului, faimoasă pentru petrecerile sale zgomotoase, lăutarii care cântau până în zori și atmosfera sa unică, haotică și totodată boemă.

Răscrucea destinelor

Chiar poziționarea Mandravelei avea o semnificație simbolică. Localul se afla la așa-numita „răspântie blestemată”, unde trei drumuri duceau spre trei destinații amenințătoare: cimitirul Bellu, Spitalul de boli mintale Obregia și temuta închisoare Văcărești. 

https://www.bucuresti.ro/locatii/piete-piata-sudului-807Aici, petrecăreții, interlopii, artiștii și foștii deținuți eliberați se așezau la aceleași mese și beau din aceleași pahare. Cârciuma a inspirat chiar și poezii ale unor clienți anonimi, care surprind esența farmecului locului:

*"O cârciumă cu un șopron
 Destul de prăpădit și-acela
 E tot ce vezi când ai sosit
 La Mandravela cea primitoare.

Dar nu e despre șopron sau ferestre mici,
 Ci despre locul care te atrage,
 Nu despre igienă sau lemn prăfuit,
 Sau sifonul din pahar pe care-l bei.

Vii aici când bucuria
 Ți se pare prea scurtă,
 Și foamea te conduce
 La ciorba strașnică de burtă.

Aici totul pare frumos,
 Iarba e verde, aerul răcoros,
 Și spațiu pentru conversație.

La picioare se desfășoară panorama,
 Cu arbori, coșuri și biserici,
 Bucureștiul, defectuos dar drag,
 Îți rămâne viu în memorie.

Când e timpul să pleci, patru drumuri se deschid:
 Unul duce la Văcărești, altul la Bellu,
 Al treilea la azilul nou,
 Iar al patrulea… dacă asta cauți,
 Te poartă peste câmp, distinse oaspete,
 Unde câmpurile te așteaptă să le străbați!"*

Ascensiunea „Bancherului din Berceni”

Omul din spatele faimei Mandravelei a fost Costică Alexandrescu. Departe de a fi doar un cârciumar cu fler, el a fost un antreprenor ambițios, devenind unul dintre cei mai cunoscuți latifundiari ai Bucureștiului interbelic. 

Împreună cu fratele său Vasile, Alexandrescu a deschis Mandravela, alegând un nume neobișnuit, dintr-un arhaism românesc care înseamnă „minciună”. Poate că alegerea a fost premonitorie, căci povestea lui avea să fie legată de una dintre cele mai mari escrocherii bancare ale perioadei.

Mandravela a prosperat sub conducerea lui Alexandrescu, atrăgând clienți din toate mediile sociale. Totuși, ambițiile sale nu s-au limitat la cârciumă. 

În 1925, alături de alți investitori, a fondat Banca Funciară a României, o inițiativă îndrăzneață care i-a adus porecla „Bancherul din Berceni”. La acea vreme, sistemul bancar românesc era fragmentat, existând aproape o mie de bănci private, astfel că asemenea proiecte erau riscante și inovatoare.

În 1931, Alexandrescu a devenit președintele consiliului de administrație al Băncii România, însă mandatul său a durat doar o lună înainte de a fi demis. Cu toate acestea, avea deja o avere considerabilă, iar terenul său de 14.000 mp dintre Șoseaua Olteniței și Șoseaua Berceni continua să-i aducă profit.

Marea escrocherie

Problemele au apărut odată cu criza agricolă din 1929, când mii de fermieri români nu și-au mai putut plăti datoriile. În 1932, guvernul a intervenit prin Legea Conversiunii, care prevedea reducerea la jumătate a datoriilor, restul fiind acoperit de stat. 

Alexandrescu a văzut aici o oportunitate și a pus la cale o escrocherie îndrăzneață. Deși nu era agricultor, s-a declarat „fermier” peste noapte și a mituit doi funcționari de la Fisc să falsifice documentele necesare pentru a accesa fondurile destinate agricultorilor afectați.

Astfel, a scăpat de o datorie uriașă, de un milion de lei, pe seama banului public. Minciuna însă a fost descoperită, iar Alexandrescu, împreună cu funcționarii corupți, a fost adus în fața justiției. Cei doi funcționari au primit pedepse de 3 și 5 ani de închisoare, însă Alexandrescu a evitat condamnarea – nu prin achitare, ci pentru că a murit în timpul procesului.

Declinul și moștenirea Mandravelei

Chiar și după moartea sa, afacerile familiei nu au fost scutite de consecințe. În 1937, principalul creditor, Banca Populară „Sf. Trifon”, a cerut executarea bunurilor sale. Mandravela și celelalte proprietăți au fost scoase la licitație, punând capăt unei epoci de petreceri legendare, muzică de lăutari și afaceri dubioase.

Chiar dacă localul a dispărut fizic, numele Mandravela a rămas în memoria bucureștenilor. Bătrânii încă povestesc despre chefuri epice, pahare care nu rămâneau niciodată goale și oamenii colorați care umpleau fiecare colț al acestui loc unic. 

Astăzi, Piața Sudului se află peste fostul teritoriu al Mandravelei, dar puțini își mai amintesc de cârciuma unde Bucureștiul interbelic a râs, a petrecut și s-a prăbușit în scandaluri memorabile.

Costică Alexandrescu rămâne astfel un simbol al vremurilor sale: vizionar în ospitalitate, escroc de geniu și un personaj care nu a făcut niciodată lucrurile în mod obișnuit.

Citește și: Povestea „Hanul fără nume”, templul sufletelor pierdute. Aici se refugiau cei sărmani, lipsiți de noroc