Mihail Moxa este una dintre figurile importante ale culturii românești din secolul al XVII-lea, un cărturar cu rol esențial în dezvoltarea literaturii istorice românești. Deși numele său nu se regăsește atât de des în manuale sau în discursul public, contribuția lui la consolidarea unei tradiții cronografice în limba română este majoră. Opera sa principală, Cronograful Țării Românești, reprezintă prima istorie universală scrisă în limba română, un demers care a avut un impact considerabil asupra generațiilor următoare de istorici și scriitori. Astăzi, numele cronicarului poate fi întâlnit chiar în centrul Capitalei, pe o stradă aflată în proximitatea Caii Victoriei, un omagiu adus memoriei sale și rolului pe care l-a avut în cultura românească.

Originile și formarea cărturarului Mihail Moxa

Mihail Moxa – cunoscut și sub numele de Mihail Moxalie – s-a născut în jurul anilor 1585–1590, într-o epocă în care cultura românească era strâns legată de mediile religioase și de mănăstiri. Provenind probabil dintr-o familie din zona Olteniei, Moxa a ales viața monahală și a devenit călugăr la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea, una dintre cele mai importante vetre culturale ale epocii.

Aici și-a format cultura teologică, istorică și filologică, într-un mediu în care manuscrisele circulau intens, iar copierea, traducerea și interpretarea textelor sacre erau activități de prestigiu. Cunoștințele sale vaste par a fi rezultatul unei educații aprofundate și al accesului la documente rare, care i-au permis să abordeze teme istorice la o scară neobișnuit de largă pentru un cărturar al acelor vremuri.

Cronograful Țării Românești – prima istorie universală în limba română

Opera care l-a consacrat pe Mihail Moxa este Cronograful Țării Românești, redactată la îndemnul episcopului Teofil al Râmnicului, viitor mitropolit. Spre deosebire de alte scrieri ale epocii, care vizau exclusiv istoria locală sau istoria creștină, lucrarea lui Moxa își propune să ofere o viziune de ansamblu asupra istoriei universale.

Structurată în 99 de capitole, lucrarea începe cu „De-nceputul lumieei de'ntâiu”, acordând atenție creației, patriarhilor biblici și primelor civilizații ale umanității. Sunt prezentate popoarele antice – evrei, asirieni, egipteni, perși, romani –, după care urmează o sinteză a istoriei medievale, incluzând bulgarii, sârbii și turcii. Moxa acordă un spațiu amplu Imperiului Bizantin, demonstrând o preocupare majoră pentru această civilizație care a influențat profund cultura românească.

Lucrarea se încheie cu anul 1489, moment până la care cronicarul urmărește marile evenimente europene și asiatice, integrându-le într-o concepție creștină despre istorie. În partea finală, el oferă informații prețioase despre spațiul românesc și despre modul în care s-au format și dezvoltat Țara Românească și Moldova. Una dintre cele mai detaliate știri este legată de lupta de la Rovine dintre Mircea cel Bătrân și turci, pasaj care avea să-l inspire peste secole pe Mihai Eminescu în Scrisoarea a III-a.

Sursele utilizate de cronicar și metoda sa de lucru

Pentru realizarea Cronografului, Mihail Moxa s-a folosit de unele dintre cele mai importante lucrări istorice ale epocii. Printre sursele sale se numără Cronica lui Constantin Manasses (secolul XII), Cronografia pe scurt a patriarhului Nichifor al Constantinopolului, Cronica universală a lui Simion magistrul și logofătul, precum și Cronica lui Ioan Zonaras, una dintre cele mai influente sinteze istorice medievale.

De asemenea, Moxa a consultat Cronica anilor 1296–1413, atribuită lui Ioan Chortasmenos, precum și așa-numitele „Letopisețe sârbești noi”. Pentru partea dedicată istoriei românești, el a folosit Letopisețul de la Putna, dar și informații preluate direct din Biblie.

Aceste surse arată nivelul ridicat de acces la biblioteci mănăstirești și la manuscrise rare, oferindu-ne imaginea unui cărturar extrem de bine informat, preocupat de acuratețe și de o reprezentare coerentă a istoriei. Moxa nu se limitează la o simplă traducere sau compilație: el ordonează informațiile, elimină redundanțele, le adaptează limbii române și creează o narațiune clară, accesibilă și coerentă.

Soarta ulterioară a manuscrisului lui Moxa

Cronograful a fost finalizat în anul 1620, dar manuscrisul a rămas necunoscut publicului timp de mai bine de două secole. În 1845, filologul rus Vasili Grigorovici descoperă textul la Mănăstirea Bistrița, în timpul cercetărilor sale asupra culturii din spațiul românesc. Impresionat de valoarea lucrării, Grigorovici îl publică la Kazan în 1851.

Ulterior, manuscrisul ajunge la Moscova, în Muzeul Rumianțov, unde cercetătorul Grigore Tocilescu îl copiază în 1877, trimițând copia lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. Acesta îl include în monumentala sa culegere Cuvente den bătrâni, publicată în 1878, oferindu-i astfel o vizibilitate largă în cultura românească.

Publicarea Cronografului în secolul al XIX-lea a avut o importanță majoră, deoarece a confirmat existența unei tradiții cronografice românești complexe încă din secolul al XVII-lea și a demonstrat că istoriografia românească are rădăcini mai vechi decât se credea.

Alte lucrări și traduceri ale lui Mihail Moxa

Pe lângă opera sa principală, Moxa este recunoscut și pentru traducerea Pravilei de la Govora în română, realizată între 1640–1641. Această lucrare de legislație bisericească și civilă apare în două tiraje diferite: unul destinat Țării Românești și unul destinat Transilvaniei. Traducerea sa contribuie la consolidarea limbii române în domeniul juridic și la accesibilizarea normelor de drept pentru cler și pentru credincioși.

O altă moștenire documentară lăsată de cronicar este un manuscris românesc de 137 de file, tot de la Mănăstirea Bistrița, aflat astăzi în colecțiile Muzeului Britanic din Londra. Acesta conține Învățătura Sfântului Vasile cel Mare către preoți, Tâlcul Sfintei Liturghii al Sfântului Grigorie Teologul și alte texte religioase importante, ceea ce dovedește încă o dată contribuția lui Moxa și în sfera traducerilor teologice.

Impactul cultural și importanța lui Mihail Moxa în istoria românească

Valoarea operei lui Mihail Moxa nu constă doar în vechimea ei, ci mai ales în viziunea amplă pe care o oferă asupra istoriei. Într-o epocă în care istoria românilor era percepută izolat, fără legături clare cu istoria universală, Moxa oferă o perspectivă integratoare, punând spațiul românesc într-un context global.

El este unul dintre primii cărturari care înțeleg necesitatea ca românii să se raporteze la marile civilizații ale lumii, să își cunoască originile și să își construiască identitatea prin comparație și dialog cu alte culturi. Prin Cronograful său, Moxa deschide o tradiție narativă ce va fi continuată de cronicari precum Grigore Ureche, Miron Costin sau Radu Popescu.

În plus, scrierea sa este importantă și din perspectivă lingvistică: limba română folosită în Cronograf este vie, clară și surprinzător de accesibilă pentru epocă, contribuind la evoluția limbii literare române.

De ce poartă o stradă din București numele lui Mihail Moxa

În centrul Bucureștiului, în apropiere de Calea Victoriei, se află o stradă care poartă numele cronicarului. Această alegere nu este întâmplătoare: ea reprezintă o recunoaștere a contribuției sale la cultura națională.

Prin dedicarea unei străzi din inima Capitalei unui cronicar medieval, autoritățile culturale au dorit să-i onoreze memoria și să amintească trecătorilor că identitatea românească are rădăcini adânci și solide. Strada Mihail Moxa se află într-o zonă încărcată de istorie, în apropierea unor instituții culturale și administrative, simbolizând legătura dintre trecutul intelectual al țării și modernitatea urbană.

Moștenirea unui cărturar vizionar

Astăzi, Mihail Moxa este considerat unul dintre fondatorii istoriografiei românești. Chiar dacă numele său nu este la fel de cunoscut precum al altor cronicari, opera lui rămâne o piatră de temelie pentru înțelegerea evoluției culturii scrise românești.

Cronograful Țării Românești nu este doar o lucrare istorică, ci și un document al devenirii culturale românești, un punct de plecare pentru modul în care românii au privit istoria lumii și locul lor în ea. Traducerile sale, manuscrisele păstrate și influența asupra literaturii ulterioare îl transformă într-o personalitate de prim rang.

Prin strada care îi poartă numele în centrul Bucureștiului, orașul îi mulțumește discret pentru secole de moștenire culturală.

Citește și: Calea Victoriei din București „respiră” istorie: Podul Mogoșoaiei de demult a fost pavat de Constantin Brâncoveanu cu trunchiuri de copac