Ion Câmpineanu rămâne una dintre figurile importante ale istoriei moderne românești, un boier luminat și patriot care a legat destinul său de marile lupte politice și sociale ale secolului al XIX-lea. El a fost printre primii boieri munteni care au îmbrăcat uniforma noii armate românești, organizată după principii europene.

Un boier vizionar și militar al noii armate românești

Într-o perioadă de mari schimbări, când Regulamentele Organice, impuse de protectoratul rus și acceptate de Poarta Otomană, guvernau Principatele Române, Câmpineanu s-a arătat nemulțumit de limitele și contradicțiile acestora.

Introducerea în 1837 a unui act adițional, care întărea controlul Rusiei și al Imperiului Otoman asupra Țării Românești, l-a convins să treacă la acțiune. Conștient că viitorul românilor depindea de o constituție autentică și de un cadru de independență politică, el a conceput două documente de referință: Osăbitul Act de numire a Suveranului și Actul de Unire și Independență.

Lupta pentru libertate și implicarea în mișcările europene

Spiritul vizionar al lui Ion Câmpineanu nu s-a limitat la planurile interne. El a întreprins călătorii diplomatice în marile capitale europene – Paris, Londra, dar și la Constantinopol – încercând să atragă atenția puterilor occidentale asupra situației românilor. 

În demersurile sale, a găsit sprijin la patrioții polonezi, în frunte cu Adam Czartoryski, fost lider al răscoalei poloneze din 1830-1831 și devenit, la Paris, șeful exilaților care luptau pentru libertatea Poloniei.

Pentru Câmpineanu, cauza polonă și cea românească erau inseparabile: nu putea concepe o Românie liberă fără o Polonie liberă. Din păcate, realitatea diplomatică a vremii, dominată de influența Rusiei, a Austriei și a Imperiului Otoman, a blocat aceste aspirații.

Partida Națională și proiectele constituționale

În 1838, sub conducerea sa, Partida Națională – o grupare politică ce lupta pentru independența românilor – a redactat două texte fundamentale pentru epocă:

• Actul de unire și independență, o declarație de principii care afirma dreptul românilor la autodeterminare;
• Osăbitul Act de numire a suveranului rumânilor, un proiect de constituție ce introducea idei avansate: guvern reprezentativ, egalitatea în fața legii, libertăți individuale și limitarea puterii absolute a domnitorului.

Acest proiect, denumit de unii contemporani „Constituția rumânilor”, exprima dorința unei generații de a trece de la regimuri impuse din exterior la un cadru politic modern și democratic.

Călătorii și contacte internaționale

Între 1839 și 1840, Câmpineanu a călătorit intens, uneori clandestin, în încercarea de a coagula sprijin internațional pentru cauza românească. A străbătut Dunărea înghețată pentru a ajunge la Constantinopol, a mers călare prin Anatolia și apoi, împreună cu prietenul său Felix Colson, a ajuns la Paris. 

Aici s-a întâlnit cu Adam Czartoryski, dar și cu personalități franceze precum Adolphe Thiers sau Garnier-Pagès. Tot la Paris, în august 1839, a participat la fondarea Societății pentru învățătura poporului român, alături de Ion Ghica, Dimitrie Brătianu și A. G. Golescu, o organizație dedicată regenerării culturale și naționale.

Ulterior, a ajuns la Londra, unde a fost primit de lordul Palmerston. Deși a primit promisiuni de sprijin, realitatea politică a vremii a făcut ca aceste angajamente să rămână doar la nivel declarativ.

A fost arestat și aruncat în închisoare

Activitatea sa nu a rămas fără consecințe. În noiembrie 1839, diplomația rusă a cerut exilarea sa, iar mitropolitul Neofit l-a exclus din Adunarea Obștească. Întors în țară, Câmpineanu a fost arestat la Lugoj de austrieci și predat autorităților muntene. 

Între 1840 și 1841 a fost încarcerat la mănăstirile Mărgineni și Plumbuita, perioadă care a inspirat chiar și cântece populare prin care lăutarii chemau oamenii la solidaritate: „Aideți frați la Mărgineanu / Să-l scăpăm pe Câmpineanu”.

Eliberat după aproape un an, dar grav bolnav, s-a retras o vreme din politică. Totuși, în 1848, în timpul Revoluției, a revenit în prim-plan și a deținut funcția de ministru al Dreptății în guvernul provizoriu.

Activitatea culturală și moștenirea sa

Pe lângă rolul politic, Ion Câmpineanu a contribuit la viața culturală a epocii. A fost unul dintre fondatorii Societății Filarmonice în 1833, instituție care a avut un rol esențial în dezvoltarea vieții muzicale și culturale din Țara Românească.

De asemenea, a deținut mai multe proprietăți în București, printre care celebrul Han Câmpineanu, aflat pe Podul Mogoșoaiei (actuala Calea Victoriei), în mahalaua Doamnei. Pe locul acestuia s-a ridicat mai târziu Pasajul Macca-Vilacrosse, un simbol al centrului vechi bucureștean.

Moștenirea sa a fost continuată de fiul său, Ion I. Câmpineanu (1841-1888), un om politic important, care a ocupat funcții precum ministru al Justiției, al Finanțelor, al Afacerilor Externe, primar al Capitalei și guvernator al Băncii Naționale a României.

De ce are o stradă în centrul Bucureștiului

Strada Ion Câmpineanu, aflată astăzi în centrul Bucureștiului, nu poartă întâmplător acest nume. Ea este un omagiu adus unui om care, într-o epocă dominată de presiuni externe și de regimuri impuse, a avut curajul să gândească și să lupte pentru o Românie liberă, independentă și modernă.

Constituțiile și actele politice concepute de el, chiar dacă nu au fost puse în aplicare imediat, au inspirat generațiile următoare. Iar faptul că numele său este prezent în inima Capitalei amintește zilnic trecătorilor de idealurile pentru care a luptat.

Citește și: Nume celebre de bulevard: Dinicu Golescu, primul român care a călătorit cu vaporul cu aburi