Alexandru N. Lahovari a fost una dintre figurile remarcabile ale vieții politice românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Născut în anul 1841, provenea dintr-o familie cu rădăcini puternice și influente: tatăl său, Nicolae, era de origine greacă, iar mama sa, Eufrosina, făcea parte dintr-o familie de boieri olteni. Această dublă moștenire i-a oferit atât tradiția boierească locală, cât și deschiderea spre lumea cosmopolită a Balcanilor și a Occidentului. Nu era singurul care s-a făcut remarcat în epocă, frații săi, Iacob și Ion, având și ei cariere importante în armată și politică.

Ascensiunea politică și activitatea parlamentară

Educația lui Lahovari a fost una de elită, susținută de situația materială foarte bună a familiei. Primele studii le-a urmat cu profesori particulari, iar în 1855 a plecat la Paris, unde a fost înscris la prestigiosul liceu Louis-le-Grand. 

Mai departe, și-a continuat studiile universitare la Drept, obținând titlul de doctor în 1865. În același an s-a întors în țară, unde avea să intre repede în administrație și politică, domenii în care se va face cunoscut pentru inteligența și oratoria sa.

Primul pas important în cariera sa a fost ocuparea funcției de secretar general și director în Ministerul de Justiție, în 1867. La numai trei ani distanță, în 1870, devine ministru al Justiției în guvernul condus de Manolache Costache Epureanu. 

Ulterior, între 1873 și 1876, revine la același minister sub conducerea lui Lascăr Catargiu, perioadă în care s-a impus ca un administrator riguros și un politician de încredere.

Anii următori i-au adus și alte portofolii importante: între 1888 și 1889 a condus Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor, iar apoi, în mai multe rânduri, Ministerul Afacerilor Străine. 

Ca ministru de Externe, Lahovari a desfășurat o activitate intensă care a ridicat prestigiul României în plan internațional. Inteligent, prudent, dar și curajos, a știut să apere interesele statului român într-o perioadă în care diplomația europeană era extrem de complicată. 

Nu întâmplător, regele Carol I ar fi afirmat că țara a avut doar doi miniștri de externe cu adevărat de valoare: Mihail Kogălniceanu și Alexandru Lahovari.

În Parlament, Lahovari a fost deputat și senator conservator între 1870 și 1895. Aici s-a remarcat prin discursurile sale aprinse, pe care le rostea cu o elocvență deosebită. 

Vorbea adesea cu pasiune și patos, alteori cu vehemență și ironie mușcătoare, reușind mereu să capteze atenția și să influențeze dezbaterile. Era considerat „al doilea om al lumii conservatoare”, după Lascăr Catargiu, ceea ce dovedește rolul său de lider în viața politică.

Dimensiunea culturală și personalitatea sa

Pe lângă cariera politică, Alexandru Lahovari a avut și preocupări literare. A scris versuri și a realizat traduceri din limba franceză, iar discursurile sale, adunate și publicate postum, au rămas drept mărturie a talentului său oratoric.

Era un om cultivat, format în spirit european, dar legat în același timp de valorile românești. Contemporanii l-au respectat nu doar pentru funcțiile deținute, ci și pentru integritatea și forța ideilor sale.

Moartea sa prematură, survenită la Paris, pe 4 martie 1897, la doar 55 de ani, a fost o pierdere mare pentru viața politică a României. La scurt timp după deces, colegii și simpatizanții săi din Partidul Conservator au simțit nevoia să îi păstreze vie memoria printr-un monument ridicat în capitală.

Statuia lui Alexandru Lahovari

Inițiativa construirii statuii a apărut în 1899, la numai doi ani după moartea sa. Fondurile au fost strânse prin subscripție publică, un detaliu important care arată respectul pe care îl inspira acest om politic. 

Monumentul a fost realizat de sculptorul francez Marius Jean Antonin Mercié și turnat în bronz la o renumită turnătorie din Franța. A fost adus la București în primăvara anului 1901 și inaugurat oficial la 17 iunie, în Piața Dorobanți, care a fost atunci redenumită Piața Lahovari.

Statuia îl reprezintă pe Alexandru Lahovari în ipostaza care l-a consacrat: aceea de orator. Este înfățișat în picioare, cu mâna stângă întinsă, ca și cum ar rosti un discurs important. 

La baza soclului se găsesc două figuri alegorice care dau monumentului o semnificație aparte. Prima este Danubius, personificarea fluviului Dunărea, inspirată de modelele clasice europene, care face trimitere la un celebru discurs rostit de Lahovari în 1881. 

Cealaltă este o figură feminină îmbrăcată în costum național, interpretată fie ca România Agricolă, fie ca România Modernă, care îi oferă o ramură de laur ca semn de recunoștință.

La momentul inaugurării, soclul era împodobit cu plăci de bronz ce conțineau citate din discursurile lui Lahovari. 

Acestea au dispărut însă după 1947, în perioada comunistă, când s-au făcut și alte modificări: inscripția care amintea de „Nașterea Prințului Carol” a fost ștearsă, iar piața a fost rebotezată mai întâi Piața Kuibîșev și apoi Piața Cosmonauților. 

După 1989, piața și-a recăpătat numele originar, iar statuia a fost revalorizată ca parte a patrimoniului național.

Semnificația monumentului astăzi

Statuia lui Alexandru Lahovari este mai mult decât un omagiu adus unui politician conservator. Este o piesă de patrimoniu care spune povestea unei epoci, a modului în care România de la sfârșitul secolului al XIX-lea încerca să își construiască identitatea modernă. 

Alegoriile care completează figura centrală subliniază valorile pe care Lahovari le-a susținut: apărarea intereselor naționale, modernizarea economică, dezvoltarea agriculturii și integrarea în concertul european.

Așezat în Piața Lahovari, într-un punct central al orașului, monumentul a devenit un reper urbanistic și cultural. În prezent, este inclus pe lista monumentelor istorice, ceea ce garantează protecția sa și confirmă importanța pe care o are pentru memoria colectivă.

Alexandru Lahovari a fost un lider politic de prim-plan, un orator redutabil și un diplomat care a știut să crească prestigiul țării sale. Statuia ridicată în inima Bucureștiului, prin contribuția comunității și a colegilor săi de partid, este dovada recunoașterii meritelor sale.

Ea nu reprezintă doar figura unui om, ci întreaga simbolistică a unei generații care a luptat pentru consolidarea și modernizarea României. Privind astăzi monumentul, putem înțelege nu doar cine a fost Lahovari, ci și ce idealuri animau societatea românească de acum mai bine de un secol.

Citește și: Fântâna Lahovary, din București: martor al unui duel fatal, desfășurat în condiții inechitabile