Vasile Lascăr s-a născut pe 7 noiembrie 1852, într-o familie cu origini incerte, fie levantine, fie franceze. Tatăl său, serdarul Manolache (Emanoil) Lascăr, era un om cult pentru acea vreme, vorbitor de franceză și de mai multe dialecte orientale. Acesta s-a stabilit la Târgu-Jiu în jurul anului 1842 și, după ce a rămas văduv, s-a recăsătorit cu Raluca Urdăreanu, fiica slugerului Dumitru Urdăreanu. Din această căsătorie s-au născut patru copii: Anica, Constantin, Alexandru și Vasile.

Copilăria și familia lui Vasile Lascăr

Vasile a fost cel mai mic dintre frați și s-a remarcat prin seriozitatea sa. A urmat școala primară la Târgu-Jiu, la instituția condusă de profesorul Stancovici, după care a devenit elev al liceului din Craiova. 

Deși avea rezultate slabe la științele exacte, se descurca mult mai bine la disciplinele umaniste, precum istoria, geografia, limba franceză și limba germană. Încă din adolescență, ochii săi inteligenți și comportamentul sobru îl diferențiau de ceilalți colegi.

Studiile la Paris și începuturile în avocatură

În toamna anului 1872, Lascăr a plecat la Paris pentru a studia Dreptul. Timp de cinci ani, a urmat cursurile Facultății de Drept, dar și lecții suplimentare de contabilitate și filosofie la Sorbona. 

Se spune că obișnuia să asiste la ședințele Adunării Naționale de la Versailles, un exercițiu care l-a format ca viitor om politic. După obținerea licenței, a revenit în România, s-a înscris în baroul din Târgu-Jiu și a devenit rapid unul dintre cei mai apreciați avocați ai vremii. 

A pledat în cauze de mare notorietate, precum procesele legate de moștenirea averii lui Mihai Vodă Sturdza sau cazuri complicate de omor. În paralel, s-a ocupat de administrarea moșiilor familiale și a fost implicat activ în viața comunității locale.

Intrarea în politică și activitatea ca primar

Cariera sa politică a început devreme. În 1878, la doar 26 de ani, a fost ales consilier județean și, prin decizia guvernului, a devenit primar al Târgu-Jiului. 

Spre uimirea localnicilor, a refuzat darurile și plocoanele primite zilnic de la măcelari și brutari, un gest rar într-o perioadă în care corupția era aproape instituționalizată.

Ulterior, a mai deținut mandatul de primar între 1883 și 1884, perioadă în care s-a remarcat prin cinste și eficiență administrativă. Mutarea sa la București și intrarea în Parlament, în cadrul Partidului Național Liberal, l-au consacrat drept unul dintre liderii de perspectivă ai vieții politice românești.

Reformator și vizionar în cadrul ministerului de interne

Cea mai importantă etapă din cariera sa s-a desfășurat în fruntea Ministerului de Interne, funcție pe care a ocupat-o în două mandate: 1896–1897 și 1902–1904. Experiența acumulată în Franța și cunoașterea modelelor polițienești occidentale l-au inspirat să propună o reformă profundă a Poliției Române.

În 1903, după dezbateri aprinse, a reușit să treacă prin Parlament „Legea pentru organizarea Poliției Generale a Statului”. Această lege a schimbat radical statutul polițiștilor, transformându-i în adevărați magistrați ai ordinii și siguranței publice. 

Lascăr a insistat asupra profesionalizării corpului polițienesc, eliminând agenții electorali și indivizii nepotriviți din funcții, și a introdus examene de capacitate pentru toți polițiștii. Cei care le promovau dobândeau inamovibilitate, ceea ce le garanta independența față de presiunile politice.

Lupta împotriva corupției și a influenței politice

Unul dintre cele mai mari merite ale lui Vasile Lascăr a fost încercarea de a scoate poliția de sub influența partidelor politice. Până atunci, guvernele schimbau polițiștii la fiecare rotație a puterii, folosindu-i drept agenți electorali. 

Lascăr a condamnat aceste practici, subliniind că ele subminează siguranța cetățeanului și compromit autoritatea statului.

În discursurile sale parlamentare, a pledat pentru ordine, stabilitate și moralitate. Considera că România trebuie să fie un factor de echilibru în Europa și că poliția trebuie să fie „pavăza ordinei și a siguranței statului”. 

Reforma sa, dură și curajoasă, a fost întâmpinată cu rezistență, iar el a primit inclusiv scrisori de amenințare. Cu toate acestea, a mers mai departe, convins că legile aplicate cu fermitate pot schimba mentalitățile și pot întări instituțiile.

Moartea prematură și impactul lăsat

Din păcate, Vasile Lascăr nu a avut parte de o viață lungă. A murit la 23 martie 1907, la doar 55 de ani, după ce reușise să lase în urmă o operă de o importanță covârșitoare. 

Deviza sa, „Voiesc să fac din administrație o a doua magistratură”, rămâne înscrisă pe soclul statuii ridicate în memoria sa pe strada care îi poartă numele în București.

Posteritatea l-a prețuit ca pe un reformator autentic. Nicolae Iorga îl descria drept „un foarte bun ministru de Interne, aspru cu funcționarii care nu-și făceau datoria, dar fără brutalitate”. Generalul Ion P. Suciu îl considera „un vizionar și deschizător de drum în istoria Ministerului de Interne și a Poliției”.

Omagiile aduse după dispariția sa

La douăzeci de ani de la moartea sa, în 1927, la biserica Amzei din București s-a ținut un parastas în memoria lui, la care au participat personalități de seamă, printre care Octavian Goga și Constantin Argetoianu. 

Polițiști, prefecți și oameni politici i-au adus omagii, recunoscând că a fost „cel dintâi dezrobitor al funcționarilor administrativi”.

Mai târziu, în semn de prețuire, Școala de agenți de poliție din Câmpina a primit numele său, iar în 2008, urmașii săi stabiliți în Franța au vizitat instituția, fiind impresionați de cinstea acordată ilustrului lor strămoș.

Moștenirea lui Vasile Lascăr

La mai bine de un secol de la dispariția sa, principiile și idealurile lui Vasile Lascăr rămân actuale. Deși a încercat să rupă legătura dintre politică și administrație, realitatea a demonstrat că dezideratul său nu a fost pe deplin realizat nici în prezent. 

Totuși, contribuția sa la modernizarea Poliției Române este incontestabilă, iar eforturile sale de a profesionaliza și moraliza această instituție justifică pe deplin apelativul de „părintele poliției române moderne”.

Astăzi, strada care îi poartă numele în București este mai mult decât un simplu reper urban: ea este o mărturie a respectului pentru un om care a pus legea și ordinea mai presus de interesele partizane și care a crezut cu tărie că administrația trebuie să fie o adevărată magistratură a statului.

Citește și: Fântâna Lahovary, din București: martor al unui duel fatal, desfășurat în condiții inechitabile