Istoria filmului în România este mult mai veche decât am putea crede, iar primele sale capitole se scriu chiar în inima Bucureștiului la sfârșitul secolului al XIX-lea. Într-o perioadă în care orașul era în plină transformare, iar modernizarea se simțea la fiecare colț de stradă, apariția filmului a reprezentat o surpriză uriașă pentru publicul de atunci. Totul a început în mod cu totul neașteptat, prin mici demonstrații gratuite oferite trecătorilor pe stradă.

Începuturile cinematografului în București

Primele imagini în mișcare proiectate vreodată în București au fost prezentate în vitrina ziarului francofon L’Indépendance Roumaine. Trecătorii, neobișnuiți cu acest tip de divertisment, priveau mai degrabă mirați decât entuziasmați ceea ce făcea aparatul sărule imagini într-o succesiune rapidă. 

La scurt timp, proiecțiile au fost mutate în exterior, pe fațada casei Török din Piața Teatrului Național. În mijlocul reclamelor luminoase ale vremii se strecurau primele filme scurte ale fraților Lumière, acele înregistrări de un minut care la nivel mondial provocaseră uimire și fascinație.

Atmosfera acestor momente a fost descrisă peste ani de Constantin Beldie în volumul Caleidoscopul unei jumătăți de veac în București. Acolo povestește cum bucureștenii, obișnuiți cu Teatrul Național, cu grădinile de vară și cu spectacolele de varietăți, descopereau treptat magia noii arte – cinematograful.

Apariția primelor proiecții organizate și succesul filmelor Lumière

În ziarul Universul din 6 iulie 1896, rubrica Spectacole anunța un program cu totul neobișnuit pentru acea epocă: „În fiecare dimineaţă de la 10-12 şi după amiază de la 4-10 la Teatrul Hugo se ţin şedinţe cu <<Cinematograful>> d-lor Auguste şi Louise Lumière din Lyon. Intrarea 1 leu.”

Astfel, timp de opt ore zilnic, se proiectau filme extrem de scurte – de doar un minut – care surprindeau scene simple ale vieții cotidiene: oameni coborând din tren, muncitori ieșind de la fabrică, un grădinar stropit cu apă, o stradă animată din Lyon. Totuși, pentru publicul bucureștean al vremii, acest tip de spectacol era încă o noutate absolută.

Anunțurile privind proiecțiile de la Teatrul Hugo apăreau constant în ziar pe toată durata verii. La finalul lunii august, programul cinematografului se mută în sala L’Indépendance Roumaine, unde spectacolele aveau loc seara, între orele 20 și 23. Prețul biletului era diferențiat: 1 leu pentru adulți și 50 de bani pentru copii, semn că proiecțiile deveniseră accesibile și unei categorii mai largi de public.

Dupa doi ani de apariții constante, entuziasmul pentru filmele Lumière începe însă să scadă. În L’Indépendance Roumaine din 16 martie 1898 apare un anunț ce marchează finalul primei etape din istoria filmului în România: „De vânzare un cinematograf Lumière cu 12 vederi, dintre care 6 din ţară şi 6 din străinătate, echipat pentru a lua vederi noi”.

Această scurtă, dar intensă perioadă de proiecții avea să fie urmată de o aparentă liniște. Timp de aproximativ patru ani, nu mai sunt consemnate proiecții regulate în săli de teatru. Filmul rămâne prezent doar în bâlciuri sau în pauzele spectacolelor de circ, unde era intercalat între numere de lupte greco-romane sau demonstrații de dresaj.

Primii antreprenori ai cinematografiei bucureștene

După această etapă de început, cinematograful începe să fie preluat de persoane cu viziune comercială. Documentele menționează trei pionieri ai domeniului: domnul Oser, „demonstratorul” Kuperman și „distinsul electrician A.C. Bottez”. Ei au înțeles că filmul poate deveni nu doar o curiozitate trecătoare, ci un adevărat divertisment urban.

În 1902, un eveniment decisiv schimbă definitiv cursul cinematografiei în București. Sala Circului Sidoli din Piața Brâncoveanu de pe Calea Victoriei – un spațiu popular și ușor accesibil – este închiriată de Compania Cinematografului Oser. Pe locul acestui circ avea să fie construit mai târziu Palatul Poștelor, clădirea impresionantă care astăzi adăpostește Muzeul Național de Istorie a României.

Transformarea Circului Sidoli într-o sală dedicată proiecțiilor de film marchează un pas important: filmul devine o formă de artă și de divertisment cu spațiu propriu, nu un element secundar în cadrul altor spectacole. Publicul, tot mai numeros, începe să se obișnuiască cu ideea de cinematograf ca experiență în sine.

Cinema Oser și apariția primului cinematograf permanent din București

În 1905, după ani în care proiecțiile se mutaseră dintr-o sală în alta, apare primul cinematograf permanent din București. Într-un program al vremii este menționat Cinematograful Oser, situat pe Bulevardul Elisabeta, puțin mai sus de sala Teatrului Eforie.

Aici se proiectau „filme picante, destinate numai pentru domni și doamne”, ceea ce sugerează că publicul adult era principalul consumator și că tematica filmelor devenise mai variată. Deși filmele erau încă scurte și mute, interesul pentru această formă de spectacol creștea continuu.

Compania cinematografică Oser nu se limitează însă la o singură sală. O regăsim prezentând filme și în sala Cinema Edison, situată pe strada Doamnei, la colț cu strada Academiei. Această zonă, foarte circulată, era recunoscută pentru efervescența sa culturală și pentru grădinile de vară care atrăgeau publicul bucureștean. Pe locul Cinema Edison va apărea mai târziu Grădina Blanduziei, un alt reper al vieții culturale interbelice.

Oser avea însă un concurent puternic în acea perioadă: compania franceză Pathé Frères. Aceasta deținea două săli importante în București: Cinema Pathé Palace de pe strada Lipscani – numit după Charles Pathé, celebrul distribuitor francez – și sala din Palatul Eforie, situată tot pe Bulevardul Elisabeta. Rivalitatea dintre cele două companii a stimulat dezvoltarea rapidă a cinematografiei în capitală, ducând la modernizarea sălilor și la diversificarea programelor.

Palatul Poștelor și legătura sa cu istoria filmului românesc

Una dintre clădirile emblematice ale Bucureștiului – Palatul Poștelor – are o legătură directă cu debuturile cinematografiei românești. Înainte ca impunătoarea clădire să fie ridicată, pe același amplasament se afla Circul Sidoli, primul spațiu închiriat de Compania Oser pentru proiecții organizate. Astfel, Palatul Poștelor devine un reper simbolic al evoluției filmului în România.

Ridicarea palatului la începutul secolului al XX-lea a însemnat și schimbarea destinației zonei. Calea Victoriei, deja una dintre arterele centrale ale Bucureștiului, se transforma într-un pol administrativ și cultural, atrăgând instituții importante și modernizând în același timp împrejurimile.

Chiar dacă Palatul Poștelor nu a găzduit proiecții de film, el rămâne legat de începuturile cinematografiei bucureștene prin faptul că a înlocuit unul dintre primele spații adaptate pentru film. Astăzi, ca Muzeul Național de Istorie a României, clădirea adăpostește o altă formă de memorie colectivă – nu prin imagini în mișcare, ci prin obiecte, documente și expoziții.

Evoluția sălilor de cinema și consolidarea unui fenomen cultural

Odată cu succesul Cinematografului Oser și cu competiția acerbă venită din partea Pathé Frères, în București au început să apară tot mai multe săli improvizate. Unele funcționau în săli de teatru, altele în galerii comerciale sau chiar în încăperi reamenajate ale unor clădiri vechi. Publicul era din ce în ce mai atras de această formă de divertisment accesibilă, iar cinematograful devenise o parte esențială a vieții urbane.

Până în preajma primului război mondial, Bucureștiul avea deja o rețea înfloritoare de cinematografe, unele dintre ele adoptând tehnici moderne de proiecție, introducând acompaniament muzical live sau oferind programe tematice.

Moștenirea cinematografiei timpurii din București

Privind în urmă, se poate spune că începuturile cinematografiei românești au fost marcate de entuziasm, curiozitate și spirit antreprenorial. Fără oameni ca Oser, Kuperman sau Bottez, poate că filmul ar fi ajuns mai târziu în România sau ar fi rămas o simplă curiozitate stradală.

Astăzi, după 120 de ani de la apariția primului cinematograf permanent, Bucureștiul continuă să fie un oraș al filmului. Festivaluri internaționale, cinematografe de artă, platforme moderne și producții românești premiate la Cannes arată cât de departe a ajuns această artă. 

Totuși, rădăcinile rămân în acele demonstrații modeste din vitrina unui ziar francez și în curajul unui antreprenor care a transformat o sală de circ într-un spațiu al imaginii în mișcare.

Citește și: Simboluri ale Bucureștiului: cinema Patria, blocul ARO, construcția nepotului lui Ion Creangă