Puține locuri din București au avut o viață atât de intensă și o semnificație atât de profundă în memoria colectivă precum Cinema Patria și Blocul ARO de pe Bulevardul Magheru. În perioada interbelică, această clădire era considerată una dintre cele mai moderne și mai îndrăznețe construcții ale Capitalei, o adevărată bijuterie arhitecturală care anunța intrarea României într-o nouă eră urbană. Astăzi, însă, clădirea – cândva un simbol al rafinamentului și al vieții culturale – a ajuns o ruină, martor tăcut al trecerii nemiloase a timpului.

Nașterea unui simbol modernist în inima Bucureștiului

Povestea Blocului ARO începe la finalul anilor ’20, într-o perioadă de efervescență economică și culturală pentru România. Compania Asigurarea Românească (ARO) a decis să investească într-o construcție modernă, care să adăpostească birouri, apartamente și un cinematograf – o idee ambițioasă pentru acea vreme. Pentru acest proiect, a fost ales arhitectul Horia Creangă, nepotul marelui scriitor Ion Creangă, unul dintre pionierii arhitecturii moderniste românești.

Pe terenul fostei Case Marghiloman, situat pe actualul Bulevard Magheru, lucrările au început în anul 1929 și s-au încheiat în 1931. Rezultatul a fost spectaculos: o clădire cu două aripi și corpuri de patru, șapte și zece etaje, primul imobil-turn din București. 

Construcția s-a remarcat prin linii simple, ferestre continue și o structură de beton armat, un stil care amintea de arhitectura occidentală. Blocul ARO a devenit rapid un reper al Bucureștiului modern, deși la momentul inaugurării a stârnit controverse printre conservatorii interbelici, care considerau clădirea prea avangardistă pentru peisajul capitalei.

Inaugurarea cinematografului ARO – începutul unei epoci de aur

Execuția sălii de cinema a început abia după finalizarea blocului. În ianuarie 1935, a fost inaugurat Cinematograful ARO, o sală grandioasă cu o capacitate de 1.200 de locuri, echipată cu tehnologie de proiecție de ultimă oră pentru acea vreme. Inaugurarea sa a fost un eveniment monden și cultural de prim rang. Publicul bucureștean descoperea un spațiu modern, elegant, unde se proiectau filme de succes, dar și spectacole de muzică, dans și teatru.

Cinematograful ARO a devenit repede un punct central al vieții culturale. În anii 1937–1938, pe scena sa au concertat George Enescu și marele violoncelist spaniol Pablo Casals, iar aproape un deceniu mai târziu, Yehudi Menuhin, elevul lui Enescu, a încântat publicul bucureștean cu măiestria sa. Sala, renumită pentru acustica excelentă și pentru decorul modern, devenise o adevărată catedrală a artei.

Războiul și anii de restriște

Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Cinematograful ARO a trecut printr-o perioadă dificilă, dar și plină de semnificații. Într-un București bombardat și distrus parțial, sala de pe Bulevardul Magheru a devenit un loc de refugiu pentru artă. Aici s-au ținut concertele Filarmonicii și spectacolele Teatrului Național, după ce clădirea acestuia de pe Calea Victoriei fusese distrusă.

Totuși, cinematograful nu a fost scutit de compromisurile vremii. În perioada ocupației, sala a găzduit și evenimente pentru trupele germane staționate în București, spectacole acompaniate de simboluri naziste. Era o perioadă tulbure, în care arta, supraviețuirea și politica se amestecau inevitabil.

De la ARO la Patria – transformarea comunistă

După război, odată cu instaurarea regimului comunist, Cinematograful ARO a fost naționalizat și a primit un nou nume: Cinema Patria. Într-o epocă în care cultura era pusă în slujba propagandei, sala și-a păstrat totuși rolul de centru de divertisment pentru bucureșteni. Aici aveau loc nu doar proiecții de filme sovietice și românești, ci și adunări de partid sau manifestații culturale oficiale.

Cu toate acestea, Cinema Patria a rămas un loc al emoțiilor și al întâlnirilor, o poartă spre lumea filmului într-o Românie tot mai închisă. Generații întregi de bucureșteni își amintesc cozile la casele de bilete, emoția de a vedea filme străine și spectacole muzicale în centrul orașului.

Barul Melody – o legendă subterană

La subsolul cinematografului se afla Barul Melody, un loc care a făcut istorie în viața de noapte a Capitalei. În anii războiului și în deceniile ce au urmat, Melody era un spațiu al libertății și al eleganței. Aici aveau loc spectacole, petreceri și prezentări de modă, iar atmosfera boemă atrăgea artiști, muzicieni și oameni influenți ai vremii.

În perioada comunistă, barul a continuat să existe, adaptându-se noului context. Se spune că „toată șleahta Ceaușeștilor” frecventa localul, dar și că artiștii care se bucurau de o oarecare libertate creativă își dădeau întâlnire aici. Melody era, pentru mulți, o oază de rafinament într-o lume tot mai gri.

Declinul unui monument modernist

După Revoluția din 1989, soarta clădirii ARO și a Cinema Patria a început să se degradeze constant. Deși s-au făcut numeroase promisiuni privind restaurarea sa, nimic concret nu s-a realizat. Cinematograful a funcționat până în anul 2015, când a fost închis, iar de atunci clădirea a fost lăsată pradă uitării.

Astăzi, imobilul, cândva un simbol al modernismului românesc, este o ruină acoperită de graffiti, mucegai și gunoaie. Ferestrele sparte și fațada deteriorată dau măsura nepăsării care a transformat un monument de patrimoniu într-un pericol public.

Fostul director adjunct al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, Marius Coaje, declara pentru Gândul:
 „Stadiul clădirii este același pe care îl știm de mulți ani, o clădire abandonată din centrul Capitalei, lăsată de izbeliște. Mai multe autorități au promis că o vor consolida, dar nu s-a făcut nimic. Este un pericol public pentru trecători și pentru locuitorii din zonă.”

Declarația reflectă o realitate dureroasă: lipsa unei politici coerente de conservare a patrimoniului. Blocul ARO și Cinema Patria nu sunt doar clădiri – sunt simboluri ale identității urbane, repere culturale care au modelat memoria Bucureștiului.

Arhitectul Horia Creangă – moștenirea unui vizionar

Pentru a înțelege valoarea acestui edificiu, trebuie să ne întoarcem la creatorul său: Horia Creangă, nepotul scriitorului Ion Creangă. Arhitect format la Paris, Horia Creangă a fost un pionier al arhitecturii moderne românești, adept al funcționalismului și al simplității formelor. Într-o epocă dominată de stilurile neoclasice, el a avut curajul să aducă în România spiritul avangardei europene.

Blocul ARO este considerat capodopera sa. Prin această construcție, Creangă a reușit să îmbine raționalul cu esteticul, utilul cu eleganța. Clădirea a devenit model pentru alte imobile ridicate ulterior pe Bulevardul Magheru, contribuind la definirea axei moderniste a Bucureștiului interbelic.

Din păcate, destinul arhitectului a fost scurt. Horia Creangă a murit tânăr, în 1943, la doar 45 de ani. Totuși, moștenirea sa continuă să inspire arhitecți și istorici care văd în el o figură esențială a modernismului românesc.

Un simbol în așteptarea renașterii

Astăzi, Blocul ARO și Cinema Patria așteaptă o nouă viață. Numeroase proiecte de reabilitare au fost anunțate de-a lungul anilor, dar niciunul nu s-a concretizat. Clădirea se află în administrarea Primăriei Sectorului 1, însă starea sa actuală este alarmantă. Fiecare zi care trece fără intervenție agravează degradarea.

În ciuda ruinării, blocul ARO rămâne unul dintre cele mai importante exemple de arhitectură modernistă din România. Fațada sa austeră, echilibrul volumelor și povestea sa bogată în evenimente istorice fac din el un monument al Bucureștiului interbelic, un reper care merită salvat.

O lecție despre memorie și identitate urbană

Povestea Cinematografului Patria și a Blocului ARO este, în esență, povestea Bucureștiului însuși: un oraș al contrastelor, al visurilor mărețe și al abandonului. De la fastul interbelic și efervescența culturală, la decadența postcomunistă, această clădire a fost martorul unei istorii zbuciumate.

Ceea ce odinioară era un loc al luminii, al artei și al speranței a devenit astăzi o umbră a propriului trecut. Și totuși, simbolurile nu mor ușor. Există în memoria colectivă a bucureștenilor o nostalgie profundă pentru Cinema Patria – pentru serile de film, pentru muzica lui Enescu, pentru eleganța barului Melody.

Poate că, într-o zi, această clădire va renaște, așa cum merită, și va redeveni un loc al bucuriei și al culturii. Până atunci, rămâne un simbol al memoriei, o dovadă că trecutul nu dispare niciodată cu adevărat, ci așteaptă să fie redescoperit.

În inima Capitalei, la numărul 12-14 de pe Bulevardul Magheru, blocul ARO stă încă drept, chiar dacă obosit, ca un bătrân aristocrat care a văzut totul. Sub straturile de praf și mucegai, el păstrează ecoul unei lumi care a crezut în progres, artă și eleganță. Iar această credință, chiar și ruinată, rămâne una dintre cele mai frumoase moșteniri ale Bucureștiului.

Citește și: Istoria Hollywoodului românesc. Studiourile Cinematografice Buftea, construite de Gheorghiu Dej pentru fiica lui, Lica