Viața reginei Elena a României, mama regelui Mihai I, a fost una dintre cele mai dramatice și mai dureroase povești din istoria monarhiei europene. Descendentă a țarinei Ecaterina cea Mare, a reginei Victoria a Marii Britanii și a regelui Iacob I al Angliei, Elena părea sortită unei existențe senine, presărate cu onoruri și demnitate. Era fiică de rege, nepoată de împărați, soră și, mai târziu, mamă de suveran. Totul părea să o îndrepte către o viață privilegiată, dar destinul avea să-i rezerve o cale presărată cu durere, trădare și exil.

O prințesă predestinată unei vieți regale, dar marcată de tragedii

Născută în 1896, la Atena, principesa Elena a Greciei și Danemarcei a fost fiica regelui Constantin I al Greciei și a reginei Sofia, de origine prusacă. În timpul Primului Război Mondial, familia regală greacă a fost nevoită să părăsească tronul, iar în iulie 1917 tânăra Elena a cunoscut primul exil din viața sa, în Elveția. 

Acolo, destinul a făcut ca ea să-l întâlnească pe principele moștenitor Carol al României, un tânăr chipeș, dar cu o reputație deja controversată, marcată de aventurile sale amoroase și de scandalul căsătoriei anulate cu Zizi Lambrino.

Întâlnirea lor s-a produs cu prilejul organizării nunții dintre sora lui Carol, principesa Elisabeta a României, și fratele Elenei, George, prințul moștenitor al Greciei. A fost o întâlnire de destin, dar și începutul unei povești pline de iluzii și dezamăgiri.

În ciuda avertismentelor mamei sale, regina Sofia – care se opusese categoric căsătoriei – Elena i-a urmat inima și s-a logodit cu Carol. „Dacă aș fi ascultat-o pe mama, aș fi fost cruțată de mulți ani de nefericire”, avea să scrie mai târziu în memoriile sale.

La 10 martie 1921, la Atena, cei doi s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii fastuoase. Un an mai târziu, la 25 octombrie 1921, s-a născut unicul lor fiu, Mihai, viitorul rege al României, după un travaliu lung și dureros, moștenitorul coroanei venind pe lume la vârsta fragedă de 7 luni și 15 zile. Însă fericirea tânărului cuplu s-a destrămat rapid.

Căsnicie nefericită și începutul declinului

Carol, dominat de impulsuri și incapabil de stabilitate, și-a părăsit de mai multe ori soția, fiind prins în relații scandaloase, în special cu Elena Lupescu, femeia care avea să devină simbolul decăderii morale a monarhului. 

Umilită public și trădată, principesa Elena s-a refugiat în creșterea fiului ei și în discreție, calități care aveau să o definească întreaga viață.

În 1928, după ani de suferință, Elena a divorțat oficial de Carol. Era prima dată când o femeie de origine regală din România trecea printr-o asemenea experiență publică. A fost obligată să părăsească țara, fiind despărțită de fiul său, care rămânea în grija familiei regale din dorința de a-l proteja de scandal.

După moartea regelui Ferdinand, în 1927, și scurta domnie a micului Mihai sub regență, Carol a revenit în țară în 1930, reluând tronul. 

Odată cu revenirea lui, umilințele pentru fosta sa soție au început din nou. Noua domnie a lui Carol al II-lea a însemnat pentru Elena exilul forțat și o despărțire dureroasă de fiul ei.

Exilul la Florența și dorul de fiul ei

În 1932, Elena s-a stabilit la Florența, unde a cumpărat o casă elegantă, numită „Vila Sparta”. Acolo și-a refăcut un colț de liniște și demnitate, decorând casa cu gust rafinat și transformând-o într-un loc de refugiu pentru familia sa. 

Departe de România, trăia cu gândul la fiul ei, pe care îl putea vedea doar câteva săptămâni pe an, cu permisiunea lui Carol.

Vila Sparta a devenit un simbol al exilului ei, dar și al rezistenței interioare. Frații, surorile și mama ei o vizitau des, iar micul Mihai venea, de câte ori putea, pentru a petrece timp cu mama sa iubitoare.

Întoarcerea în România și sprijinul oferit regelui Mihai

În 1940, la inițiativa generalului Ion Antonescu, Elena a fost chemată din nou în țară. România și fiul ei aveau nevoie de ea. A fost perioada în care, sub numele de „Regina-mamă Elena”, a redevenit o figură centrală a monarhiei românești, oferind sprijin moral și echilibru tânărului suveran Mihai, care abia împlinise 19 ani.

Între 1940 și 1947, Elena a trăit din nou la București, alături de fiul ei. A fost martoră la greutățile războiului, la ocupația sovietică și la abdicarea forțată a lui Mihai, din 30 decembrie 1947. După acel moment, regina-mamă a fost nevoită să părăsească România împreună cu fiul ei, începeând cel mai lung și dureros exil al vieții sale.

O regină cu o credință și o tărie morală exemplară

Regina Elena a fost o femeie de o noblețe rară, definită de credință, înțelepciune și demnitate. Casa Regală a României a descris-o ca pe „un îndrumător plin de tact, care nu dădea sfaturi, ci învăța din propriile greșeli pentru a-i învăța pe alții.”

Chiar și în exil, nu a fost copleșită de amărăciune. A găsit puterea de a zâmbi și de a-și păstra simțul umorului, pe care îl împărtășea adesea cu fiul său, Mihai. 

În timpul războiului, a manifestat un curaj extraordinar, implicându-se în salvarea evreilor persecutați de regimul Antonescu. Datorită acțiunilor sale umanitare, Yad Vashem, memorialul Holocaustului din Ierusalim, i-a acordat postum titlul de „Drept între popoare”.

Ultimul exil și moștenirea lăsată familiei regale

După 1948, regina-mamă Elena s-a întors la Vila Sparta din Florența. Aici și-a trăit ultimii ani de viață în liniște și modestie, dar fără a-și pierde noblețea și forța interioară. A continuat să-i fie sprijin moral fiului ei, Regele Mihai, și a devenit o prezență importantă în viața nepoatelor sale, în special a Principesei Margareta, pe care a considerat-o moștenitoarea spirituală a familiei.

Pentru Regina Ana, soția lui Mihai, și pentru fiicele lor, Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria, casa de la Florența a fost un loc sacru, plin de amintiri, de povești și de iubirea unei bunici care le-a învățat demnitatea prin exemplul propriei vieți.

Regina Elena a murit la 28 noiembrie 1982, la Lausanne, departe de țara pe care o iubise. A fost înmormântată inițial în Elveția, dar în 2019 osemintele sale au fost aduse în România și depuse la Curtea de Argeș, alături de fiul său, Regele Mihai.

O regină europeană, o femeie demnă și o lecție de istorie

Regina Elena rămâne un caz unic în istoria Europei: nepoată a patru regi, fiică a doi regi, soră a trei regi, soție de rege și mamă de rege. O genealogie impresionantă, dublată de o viață trăită sub semnul suferinței și al demnității.

În ciuda tăcerii istoriei, figura sa morală rămâne una dintre cele mai luminoase din trecutul României. Europa ar trebui să-și amintească de această femeie exemplară, la fel cum ar trebui să o facă și România, țara care i-a oferit iubirea și, totodată, exilul.

Astăzi, amintirea reginei-mamă trăiește nu doar în paginile de istorie, ci și în locurile pe care le-a marcat: Palatul Elisabeta și Castelul Săvârșin, ambele puternic influențate de gustul, eleganța și sensibilitatea sa. Castelul Săvârșin, în special, rămâne creația exclusivă a reginei — o oază de pace, rafinament și rafinată melancolie, asemenea sufletului celei care l-a iubit.

Regina Elena a României a fost o femeie a sacrificiului, a discreției și a iubirii. Viața ei, deși plină de durere, a fost o lecție de demnitate și credință, iar moștenirea ei morală dăinuie în conștiința celor care cred că noblețea adevărată nu ține de titluri, ci de puterea de a rămâne demn atunci când lumea te înfrânge.

Citește și: Amorul interzis dintre Regele Carol al II-lea și Elena Lupescu. „Duduia” l-a cucerit cu o simplă bomboană