Skip to main content

Știri

Fântânile Urbane din Piața Unirii – obiectiv turistic recunoscut de către Academia Recordurilor Mondiale

Fântânile Urbane din Piața Unirii – obiectiv turistic recunoscut de către Academia Recordurilor Mondiale

By Bucharest Team

  • Articole

Dubai? Las Vegas? Barcelona? Nu, București, cu ale sale Fântâni Urbane din Piața Unirii, care atrag mii de priviri în fiecare sezon estival și care au fost chiar recunoscute de către Academia Recordurilor Mondiale, dându-li-se premiul pentru cel Mai Lung Șir de Fântâni Coregrafice Sincronizate din Lume!

Fie că vorbim despre români sau despre străini, despre turiști veniți special să se bucure de spectacolul fântânilor sau despre șoferi care se lasă distrați de imaginea lor, până într-atât încât să plonjeze în fântâni -  mii de oameni ajung anual în centrul Bucureștiului, să se bucure de fascinantul spectacol al fântânilor. 

 Fântânile Urbane din Piața Unirii – Istoric

Acum circa un secol, chiar pe locul unde se află în prezent Piața Unirii cu ale sale magazine, cu fântânile arteziene, dar și Bulevardul Unirii, se aflau hale comerciale cu piețe de fructe, piețe de pește sau tarabe pline de fel de fel de produse, toate în „buricul” târgului. Așa arăta vechea Piață a Unirii, până în anii 1900.

Cu toate acestea, pe la începutul secolului XX s-a dorit o modernizare a centrului Bucureștiului, deoarece piețele agroalimentare și tarabele nesfârșite aduceau după sine un aspect murdar, neîngrijit și cam urât mirositor, de care locuitorii vremii se plângeau adesea.  Astfel, în 1935 s-a decis construirea Pieței „8 Iunie”, proiect care a dus la desființarea Pieței Bibescu și la amenajarea de straturi verzi și bazine cu fântâni.

Centrul Bucureștiului s-a schimbat, din nou, în perioada regimului comunist, deoarece dictatorul Nicolae Ceaușescu a pus „gând rău” întregului patrimoniu cultural al Bucureștiului, dorind să scape de centrul istoric și de clădirile emblematice din zonă, pentru a putea să ridice în această zonă centrul orașului socialist pe care îl visa. 

Din păcate, cutremurul din martie 1977 i-a oferit prilejul ideal pentru a demola unele dintre cele mai vechi clădiri din București și de a ridica în loc Centrul Civic, un ansamblu de clădiri megalomanice, într-un stil caracteristic statelor socialiste precum cele din țări precum China sau Coreea de Nord. 

Tovarășul Ceaușescu a gândit un bulevard ce avea să pornească din piața semicirculară din fața Casei Poporului (actuala Piață a Constituției) și să se desfășoare pe aproape 5 kilometri, până la rondul de la piața Alba Iulia. Denumit Bulevardul Victoria Socialismului, încă de la început acesta a fost gândit în linii megalomanice – și asta pentru că se dorea realizarea unui bulevard în fața căruia celebrul Champs-Élysées să pălească. Așadar, este lesne de înțeles de ce Bulevardul Victoria Socialismului a fost gândit mai lung cât și mai lat chiar decât vestita arteră pariziană! Pe lângă fântâna mare de la Piața Unirii au mai fost realizate alte 44 de fântâni pe mijlocul bulevardului.

La indicațiile dictatorului Nicolae Ceaușescu, în anul 1987 au început lucrările de amenajare a „Fântânilor decorative”, așa cum erau acestea numite. Pe lângă fântâna de mari dimensiuni din Piața Unirii, au mai fost construite încă 44 de fântâni mai mici între sensurile de mers de pe Bulevardul Unirii. Toate fântânile au fost placate cu marmură sau granit, pentru a fi „în ton” cu clădirile grandioase ridicate aici, mai cu seamă cu Palatul Parlamentului.

În total, ansamblul de fântâni arteziene se întinde pe mai bine de un kilometru și jumătate și ocupă circa 17 mii de metri pătrați.

Fântâni lăsate în paragină, apoi modernizate

Din păcate, fântânile arteziene au ajuns în paragină după 1990, municipalitatea motivând de fiecare dată că lucrările de renovare sau chiar modernizare ar fi prea costisitoare. Timpul a trecut, granitul și marmura s-au spart, țevile au ruginit, iar cele care nu au ruginit au fost furate și duse la fier vechi, împreună cu grilajele metalice și decorațiunile.

În cele din urmă, după diverse propuneri și inițiative, fântânile de la Piața Unirii au fost modernizate între 2015 și 2019, într-un proiect care a presupus modificarea în mare măsură a instalațiilor și a structurilor deja existente.

Fântânile Urbane din Piața Unirii – un spectacol de-a dreptul fascinant

Fântânile bucureștene din Piața Unirii, redeschise în anul 2018 după un amplu proces de reabilitare implementat de Apa Nova, în baza obligațiilor asumate prin contractul de concesiune cu Primăria Capitalei, sunt primele fântâni urbane care beneficiază de echipamente și tehnologie de ultimă generație, la nivel european. Din echipa de proiect au făcut parte companii de renume internațional, arhitecți, muzeografi, specialiști in divertisment cu apă și design audio video, iar unele elemente folosite sunt unice în Europa, sistemul monitorizat complet digital permițând controlul oricărei unități individuale din toate cele 44 de fântâni independente, dispuse pe o lungime totală de aproape 1,4 kilometri de-a lungul Bulevardului Unirii.

Elementul unic în Europa, denumit „High Speed Vario Master” - un grup de jeturi de apă care se mișcă rapid și transformă într-o clipă forma originală de jet vertical într-un caliciu de apă, permite jeturilor să se rotească după ritmurile muzicii, adăugând un plus dinamic și vizual în momentele de apogeu ale show-ului. 

Un alt efect spectaculos sunt jeturile de apă lansate de aer comprimat, care apar subit și care sunt integrate în sistem pentru a puncta coregrafia coordonată pe muzică, mai ales în timpul momentelor dramatice. În afara efectelor speciale menționate, „fundația” spectacolului este formată din multe jeturi de apă parabolice și verticale, controlabile, care pot fi iluminate puternic în orice culoare. Acestea sunt create de o multitudine de pompe, lumini și duze dinamice de ultimă generație. Pe cele patru „ecrane de apă” orientate spre cele patru puncte cardinale, de la fântâna centrală din Piața Unirii s-a creat o platformă multimedia imensă pe care se fac proiecțiile temei spectacolelor.

 Fântânile urbane din Piața Unirii oferă variante de spectacole care rulează de vineri până duminică, din iunie și până la finalul lunii octombrie. Acestea au tematici diferite, melodiile selectate completând magia creată de jocul de apă și lumini. 

Spectacolele din 2018 au fost concepute astfel încât să ducă vizitatorii într-o călătorie prin 7 lumi care vorbesc despre România – lumea apei, a focului, a pământului, a aerului, lumea vegetală şi lumea Centenarului, toate prefațate de lumea astrală. 

Fântânile Urbane din Piața Unirii - Program de vizitare 

Accesul în zona Fântânilor Urbane se realizează după următorul program:

În lunile mai și august 2024: între orele 20:30 – 22:30 | show-ul începe la ora 21:00

În lunile iunie și iulie 2024: între orele 21:00 – 23:00 | show-ul începe la ora 21:30

În luna septembrie 2024: între orele 19:30 – 21:30 | show-ul începe la ora 20:00

În zilele în care au loc spectacole, traficul rutier este restricționat pe Bulevardul Unirii, segmentul cuprins între Bulevardul Dimitrie Cantemir și Splaiul Independenței (zona fântâni).


 De la momentul reconfigurării, fântânile de la Piața Unirii au devenit unul dintre cele mai importante puncte de atracție ale orașului, iar cele peste 70 de show-uri Simfonia Apei susținute până acum au încântat peste 200.000 de turiști și de bucureșteni, prezenți în zilele de weekend în București. 

 

Evenimente viitoare