Bucureștiul știe cum să ascundă lucrurile grele aflate la vedere. Poți trece zilnic pe lângă o fostă închisoare politică și să vezi doar o clădire veche. Poți ajunge la Bellu pentru Eminescu și Caragiale, iar câteva alei mai încolo să descoperi povești funerare care ar ține ocupat un scenarist vreme de un sezon întreg. Poți traversa centrul orașului la câteva minute de un memorial dedicat Holocaustului, apoi să continui spre o cafenea, cu aceeași naturalețe cu care Bucureștiul amestecă epocile, tramvaiele și improvizația.

Cam de aici începe ceea ce studiile de turism numesc dark tourism sau thanatourism. Termenul se referă la vizitarea unor locuri asociate direct cu moartea, suferința, detenția, violența politică ori catastrofele. Cercetarea internațională tratează fenomenul de aproape trei decenii, iar în România au apărut deja studii dedicate explicit unor asemenea destinații, inclusiv Cimitirului Bellu.

Bucureștiul are destul material pentru un asemenea traseu. Fortul 13 Jilava, Malmaison, Bellu, Memorialul Holocaustului, locurile Pogromului din ianuarie 1941 și Colectiv aparțin unor istorii foarte diferite. Elementul comun vine din relația directă cu moartea ori suferința reală. Dark tourism-ul începe acolo unde tragedia stă chiar în centrul locului.

Dar, odată ajunși aici, apare întrebarea incomodă: de ce ne-am dori să vedem asemenea spații?

Bellu, locul în care turismul funerar capătă formă academică

Dacă există în București un loc pe care literatura de specialitate îl numește explicit destinație de dark tourism, acela este Cimitirul Bellu.

Un studiu publicat în 2023 în CACTUS – Journal of Tourism Business, Management and Economics analizează chiar percepția românilor asupra Cimitirului Bellu ca atracție de dark tourism și discută motivele vizitei, monumentele funerare preferate și problemele etice ale turismului într-un cimitir. Un alt studiu academic, publicat în 2025, examinează posibilitatea dezvoltării Bellu ca destinație turistică importantă în această nișă.

E o formulă care funcționează aproape didactic, fiindcă Bellu este cimitir activ, monument istoric, muzeu de sculptură funerară în aer liber și loc de pelerinaj cultural. Eminescu, Caragiale, George Coșbuc, Mihail Sadoveanu sau Amza Pellea atrag vizitatori prin biografiile lor. Alte morminte atrag prin arhitectură, legende ori circumstanțele morții.

În 2025, AGERPRES relata despre o hartă digitală a cimitirului realizată pentru promovarea turismului funerar, cu peste 140 de personalități și monumente inventariate, unele însoțite de scanări 3D și coduri QR. Inițiatorii proiectului spuneau că inspirația venise după vizitarea unor mari cimitire turistice europene.

Bellu arată și partea mai blândă a fenomenului. Vizitatorul vine pentru… moarte, dar rămâne pentru artă, istorie și biografie. Asta explică de ce cercetătorii vorbesc uneori despre cemetery tourism ca zonă distinctă. Atmosfera poate fi contemplativă, iar componenta macabră pierde teren în fața patrimoniului. Până și întunericul are gradații, nu-i așa?

Fortul 13 Jilava, dark tourism în forma lui cea mai grea

La Jilava, orice ambiguitate dispare. Fortul 13 face parte din sistemul de fortificații construit în jurul Bucureștiului în secolul al XIX-lea. Destinul său ulterior l-a transformat într-unul dintre cele mai cunoscute locuri ale detenției politice din România.

IICCMER îl descrie drept punct major de tranzit al sistemului carceral comunist, loc prin care au trecut numeroși deținuți politici și unde au avut loc execuții. Institutul a realizat un tur virtual dedicat Fortului 13 tocmai fiindcă accesul fizic rămâne puternic limitat de funcționarea Penitenciarului București-Jilava în același perimetru. Turul prezintă condițiile de detenție și biografiile unor oameni închiși sau executați acolo.

Mărturiile foștilor deținuți dau locului dimensiunea pe care zidurile singure greu ar putea-o transmite. Ion Sarion, arestat în 1958 la 24 de ani, povestea trecerea prin Uranus și Malmaison, urmată de transferul la Jilava în aprilie 1959. În memoria sa apar foamea, violența și privarea de somn.

IICCMER a organizat inclusiv vizite de studiu la Fortul 13. În 2018, traseul „Turul închisorilor comuniste” a început aici, cu fostul deținut politic Octav Bjoza drept ghid. Locul a intrat astfel și într-o formă instituționalizată de turism al memoriei.

Fortul 13 oferă probabil cea mai clară lecție despre etica dark tourismului bucureștean. Celulele, coridoarele și obiectele carcerale posedă o forță vizuală uriașă. Povestea oamenilor trebuie să rămână însă în centru, altfel arhitectura suferinței riscă să devină decor.

Malmaison, închisoarea ascunsă în oraș

Malmaison funcționează diferit. Clădirea se află pe Calea Plevnei, într-o zonă traversată zilnic de mii de bucureșteni. Privită în grabă, pare încă una dintre construcțiile masive ale vechiului București militar. Istoria ei merge însă într-o direcție mult mai întunecată.

Ansamblul a fost ridicat în secolul al XIX-lea ca spațiu militar. În timpul regimului Antonescu a funcționat și ca închisoare, iar după 1948 a devenit centru de detenție și anchetă al Securității. Memorialul Sighet estimează că prin Malmaison au trecut mii de deținuți.

Printre numele asociate detenției ori anchetelor de aici apar Corneliu Coposu, Nicolae Steinhardt și Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, mama Monicăi Lovinescu. Europa Liberă a documentat povestea clădirii și mărturiile legate de anchetele desfășurate aici.

O coincidență face ca o parte a ansamblului să găzduiască astăzi ateliere și galerii de artă. În 2026, ansamblul Cazărmii Sfântul Gheorghe–Malmaison a fost clasat monument istoric.  Rezultatul seamănă cu o suprapunere de transparențe. În aceleași volume arhitecturale unde Securitatea ancheta deținuți politici apar astăzi expoziții și spații creative. Pentru turismul dark, Malmaison ar putea deveni una dintre cele mai puternice opriri din București tocmai prin această continuitate fizică.

Memorialul Holocaustului, un loc unde dark tourism devine turism al memoriei

Foto: Cristian Chiriță / Wikipedia

În apropierea Primăriei Capitalei se află Memorialul Victimelor Holocaustului din România, inaugurat la 8 octombrie 2009.

Complexul realizat de Peter Jacobi cuprinde spații și elemente dedicate victimelor evreiești și rome ale Holocaustului din România. Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” îl include între proiectele sale și oferă inclusiv posibilitatea unei vizite virtuale.

Inaugurarea a avut loc în prezența supraviețuitorilor Holocaustului și a unor reprezentanți ai comunităților evreiești și rome, alături de oficialități ale statului.

În acest caz, sintagma „atracție turistică” devine incomodă, iar tocmai disconfortul spune ceva important despre dark tourism, și anume că un memorial poate face parte dintr-un itinerar turistic, dar scopul său principal rămâne comemorarea și educația.

În astfel de spații, vizitatorul intră în contact cu moartea prin nume și mărturii, iar componenta de entertainment își pierde sensul. Fotografia are locul ei. Selfie-ul vesel lângă monument schimbă imediat registrul. Diferența pare mică în gest și enormă în semnificație.

Pogromul din București și geografia crimei din ianuarie 1941

Dark tourism-ul capătă o altă dimensiune atunci când clădirile au dispărut, iar orașul actual acoperă aproape complet topografia crimei. Între 21 și 23 ianuarie 1941, în timpul rebeliunii legionare, Bucureștiul a fost scena unui pogrom împotriva populației evreiești. Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de Elie Wiesel, documentează violențele, arestările, jafurile și asasinatele petrecute în Capitală.

Unele dintre episoadele cele mai cunoscute sunt legate de fostul Abator al Capitalei, unde victime evreiești au fost ucise în condiții care au rămas în memoria istorică drept unul dintre simbolurile pogromului.

Orașul contemporan oferă puține indicii vizibile despre asemenea episoade. Trotuarul, blocul și intersecția actuală pot ocupa un spațiu în care s-a petrecut o crimă colectivă iar ghidajul devine esențial, fiindcă povestea trebuie reconstruită cu fotografii de arhivă, documente și mărturii.

Dark tourism funcționează atunci aproape ca arheologie urbană. Vizitatorul vede prezentul și află ce s-a petrecut sub el.

Colectiv, locul unde distanța istorică dispare

La Colectiv apare poate cea mai grea întrebare etică din întregul traseu. În seara de 30 octombrie 2015, incendiul izbucnit în clubul Colectiv de pe strada Tăbăcarilor nr. 7 a provocat moartea a 64 de persoane și rănirea a peste 160.

Locul fostului club a devenit aproape imediat spațiu spontan de comemorare. Flori, fotografii și lumânări au fost depuse în fața intrării, iar ulterior au apărut monumente și cruci memoriale. În curtea Bisericii Sfântul Nicolae - Broșteni se află un monument dedicat victimelor, iar comemorări au avut loc atât aici, cât și în fața fostului club.

Colectiv se încadrează conceptual în dark tourism prin asocierea directă cu o tragedie și cu moartea. Practica vizitării lui are însă o încărcătură aparte, deoarece evenimentul aparține memoriei recente. Supraviețuitorii și familiile victimelor trăiesc încă experiența consecințelor sale. Aici, eventualul turist intră într-un spațiu care continuă să fie loc de doliu.

Formulele spectaculoase, anecdotele morbide și fotografiile căutate pentru efect produc o ruptură imediată. Un ghid responsabil poate explica incendiul, memoria publică și schimbările sociale declanșate ulterior. Tonul face toată diferența.

Cimitirul Ghencea și mormântul soților Ceaușescu

Cimitirul Ghencea oferă o altă formă de dark tourism, legată de biografia politică și de fascinația postumă pentru personaje istorice controversate.

Nicolae și Elena Ceaușescu sunt îngropați aici. Mormântul lor apare în ghiduri internaționale dedicate explicit dark tourismului, alături de indicații practice pentru vizitatori.

În cazul Ghencea, atracția turistică se leagă direct de moartea personajelor și de mitologia construită după 1989 în jurul lor. Asta îl diferențiază radical de Palatul Primăverii. Vizitarea reședinței Ceaușescu ține de communist heritage. Vizitarea mormântului intră în categoria thanatourismului.

Distincția pare academică, dar ajută mult. Altfel, aproape orice clădire legată de comunism ar putea primi eticheta „dark”, iar termenul și-ar pierde rapid sensul.

De ce merg oamenii în asemenea locuri, fiind fascinați de turismul dark?

Explicația cu „fascinația pentru macabru” acoperă doar o parte din fenomen. Studiile asupra turismului dark găsesc frecvent motivații legate de educație, memorie, patrimoniu și dorința de a înțelege evenimente istorice prin contact direct cu locurile lor. În cazul Bellu, cercetarea din 2023 arată interes pentru biografii, monumente funerare și experiența culturală a cimitirului.

Bucureștiul are aici un avantaj aparte. Istoria grea rămâne foarte aproape fizic. Malmaison stă în oraș. Colectiv se află într-o zonă locuită. Bellu funcționează în continuare ca cimitir. Memorialul Holocaustului se află în centrul Capitalei. Jilava se găsește imediat dincolo de limita administrativă a Bucureștiului. Trecutul ocupă spații reale, accesibile într-o singură zi.

Unde se termină memoria și începe spectacolul

Dark tourism-ul poate transforma un episod istoric abstract într-o experiență concretă. O celulă la Jilava spune ceva ce zece paragrafe despre detenția politică transmit mai greu. O piatră funerară cu un nume și două date comprimă o biografie într-un metru pătrat. Intrarea fostului club Colectiv schimbă imediat felul în care sunt percepute imaginile din 2015.

Comercializarea poate schimba însă tonul foarte repede. Literatura recentă despre dark tourism în România distinge între forme memoriale, orientate spre documentare și empatie, și variante „soft dark”, apropiate de divertisment, paranormal și spectacol.

Bucureștiul ar avea de câștigat din trasee construite riguros, cu documente, biografii și mărturii. Povestea ar putea lega Bellu de memoria funerară, Malmaison și Jilava de represiunea comunistă, Memorialul Holocaustului și locurile pogromului de crimele anilor ’40, iar Colectiv de trauma contemporană.

Turistul primește ceva mult mai interesant decât senzația de „loc sinistru”. Primește context.

Bucureștiul dark există deja. Lipsește povestea coerentă

Capitala are toate ingredientele unei rute serioase de dark tourism, iar câteva dintre ele au intrat deja explicit în cercetarea academică sau în proiecte de turism memorial. Bellu beneficiază de studii dedicate și de inițiative de digitizare – măcar de le-am vedea puse în practică, împreună cu o renovare a aleilor cimitirului! Jilava are tur virtual și vizite educaționale organizate de instituții specializate. Memorialul Holocaustului are infrastructură de interpretare. Colectiv continuă să funcționeze ca spațiu de comemorare. Malmaison traversează una dintre cele mai interesante transformări patrimoniale din București.

Orașul posedă deja traseul, însă traseul trăiește în fragmente. Câte un muzeu, o clădire, o cruce, un cimitir, o fostă celulă. Un „dark tourism” bine făcut le-ar putea lega prin istorie, cu respect pentru victime și cu suficientă documentare încât turistul să plece cu ceva mai valoros decât o fotografie.

Citește și: Cine a fost Barbu Bellu, baronul căruia îi poartă numele faimosul cimitir din București