Skip to main content

Știri

Hoții de buzunare din STB – uri. Cum să te ferești de hoți, în București

Hoții de buzunare din STB – uri. Cum să te ferești de hoți, în București

By Bucharest Team

  • Articole

Bucureștiul este un oraș destul de sigur, din punctul de vedere al siguranței cetățenilor. Cu toate acestea, că vorbim despre turiști sau locuitori ai capitalei, despre tineri sau vârstnici, este bine să cunoaștem principalele măsuri de siguranță, atunci când ne deplasăm cu STB-ul sau cu alte mijloace de transport în comun. 

1.      Ține-ți geanta închisă – Da, Bucureștiul este un oraș sigur, dar nu într-atât încât să îți ții geanta pe umăr fără să îi tragi fermoarul (Important este să folosește genți care sunt nu pot fi ușor de deschis, preferabil cu fermoar și nu capsă). Nu se știe niciodată cât de tentat este cel de lângă tine să întindă mâna mai mult decât trebuie, așa că nu îi da motive!

2.      Poartă gențile în față sau pe diagonala pieptului – După ce ai tras fermoarul genții, asigură-te că nu o uiți în spatele tău, departe de privirea ta. Ar fi bine să o ai în vizor cu ușurință, mai ales dacă sunt multe persoane în autobuz. 

3.      Ai grijă la buzunare – Nu este suficient să îți securizezi geanta, ci trebuie să fii atent și la buzunare, mai ales dacă obișnuiești să îți ții acolo bani sau telefonul. Sfatul nostru este să nu folosești buzunarele de la spate, iar pe cele din lateral să le închizi cu fermoar sau pur și simplu să ții mâna pe obiectele pe care le-ai depus acolo; uneori, e mult mai ușor să furi din buzunar, decât din geantă. 

4.      Ascunde portofelul într-un buzunar închis cu nasture sau fermoar, pentru a nu fi la vedere – Chiar dacă ai închis bine geanta, ai grijă să nu lași portofelul deasupra celorlalte obiecte; poate hoțul este într-atât de dibace încât să desfacă fermoarul cu ușurință, dar e greu de crezut că va scotoci prin geantă fără să simți!

5.      Reține sau scrie-ți o listă separată cu numerele de contact ale familiei, în cazul în care telefonul îți este furat – Știi pe de rost numărul celor mai apropiați oameni din viața ta? Dacă nu, poate nu ar fi rău să memorezi unul-două. Nu se știe niciodată când rămâi fără telefon și poate vrei să îi anunți cumva că ești teafăr/ă.

6.      Păstrează o copie a documentelor importante, cum ar fi biletul de avion, pașaportul și cardurile de credit, în locuri separate, în cazul în care acestea îți sunt furate – Dacă ești turist și ai ieșit la plimbare prin oraș, ar fi bine să nu îți iei documente importante cu tine sau măcar să lași copiile acestora, la hotel. 

7.      Ai grijă la comportamentele ieșite din comun: dacă cineva vorbește prea mult cu tine, e posibil ca în spatele tău să fie o persoană interesată prea mult de obiectele tale personale; dacă, spre exemplu, în același spațiu în care ești și tu s-a iscat un conflict, ai grijă să nu fi fost provocat intenționat, astfel încât să distragă atenția de la niște hoți de buzunare care își fac treaba profitând de neatenția călătorilor. 

 

Evenimente viitoare