Istoria României moderne este plină de figuri militare care au contribuit decisiv la supraviețuirea și întregirea statului național, însă nu toate au avut parte de recunoașterea meritată. Dintre toți generalii care au făcut posibilă România Mare, destinul lui Henri Cihoski se distinge prin dramatism și nedreptate. Dacă nume precum Eremia Grigorescu sau Alexandru Averescu sunt frecvent amintite în manuale și discursuri oficiale, Cihoski a fost condamnat la uitare, în ciuda unui rol crucial jucat în momentele-limită ale istoriei românești. Soarta sa tragică ilustrează perfect ingratitudinea și brutalitatea regimului comunist față de elitele militare care au servit cu loialitate statul român.

Un strateg de excepție și un arhitect al apărării naționale

Henri Cihoski nu a fost doar un ofițer de carieră, ci un militar cu o pregătire solidă, o gândire strategică remarcabilă și o înțelegere profundă a artei războiului. Inginer de geniu prin formație, el a înțeles importanța fortificațiilor, a pozițiilor defensive și a organizării temeinice a trupelor.

Pentru Cihoski, apărarea țării nu era doar o chestiune de ordine și disciplină, ci o construcție atent gândită, în care fiecare soldat devenea parte a unui sistem defensiv solid. Această viziune modernă asupra războiului l-a transformat într-unul dintre cei mai eficienți comandanți ai armatei române în Primul Război Mondial. 

Într-o perioadă în care statul român se confrunta cu lipsuri materiale, demoralizare și presiuni externe uriașe, Cihoski a reușit să inspire încredere și determinare, demonstrând că disciplina și inteligența militară pot compensa dezavantajele logistice.

Mărășești 1917, momentul de glorie al generalului Cihoski

Apogeul carierei sale militare a fost atins în vara anului 1917, în timpul bătăliei de la Mărășești, unul dintre cele mai dramatice episoade ale Primului Război Mondial pentru România. Aflat la comanda Diviziei 10 Infanterie, Henri Cihoski a primit misiunea extrem de dificilă de a apăra unul dintre cele mai vulnerabile sectoare ale frontului. Acolo, trupele germane conduse de mareșalul August von Mackensen atacau cu o forță devastatoare, folosind artilerie grea și tactici agresive.

În mijlocul acestui infern, Cihoski a refuzat să se retragă. A rămas în tranșee alături de soldații săi, împărtășind aceleași riscuri și aceleași suferințe. Sub bombardamente continue, a coordonat personal apărarea și a ordonat contraatacuri la baionetă care au devenit legendare. Aceste acțiuni disperate, dar extrem de bine calculate, au reușit să oprească înaintarea inamicului într-un moment în care întreaga Moldovă risca să fie pierdută.

Curajul și hotărârea sa au fost recunoscute chiar pe câmpul de luptă, când a fost decorat cu ordinul „Mihai Viteazul”, cea mai înaltă distincție militară românească. În acele zile dramatice, Henri Cihoski a fost numit pe bună dreptate „Apărătorul Mărășeștilor”, un titlu care reflecta nu doar faptele sale, ci și rolul său decisiv în salvarea statului român.

Scutul militar al Unirii Basarabiei cu România

Contribuția lui Henri Cihoski la istoria României nu s-a limitat la câmpul de luptă din 1917. În anul următor, 1918, situația din Basarabia era extrem de instabilă. Prăbușirea Imperiului Rus și retragerea dezorganizată a trupelor rusești au creat un vid de putere, exploatat de bande bolșevice care terorizau populația și amenințau ordinea publică. În acest context periculos, Regele Ferdinand a apelat la experiența și fermitatea lui Cihoski.

Trimis la Chișinău cu o misiune clară, generalul trebuia să restabilească ordinea și să protejeze Sfatul Țării, organismul reprezentativ care urma să decidă soarta Basarabiei. Organizarea exemplară a trupelor române și prezența sa autoritară au creat rapid un climat de siguranță. Acest cadru stabil a făcut posibil votul istoric din 27 martie 1918, prin care Basarabia s-a unit cu România.

În mod indirect, dar esențial, Henri Cihoski a fost garantul militar al Unirii. Fără protecția oferită de trupele române conduse de el, actul unirii ar fi fost mult mai dificil, dacă nu imposibil. Cu toate acestea, contribuția sa a fost adesea trecută cu vederea în relatările ulterioare ale istoriei.

Activitatea din perioada interbelică și avertismentele ignorate

După război, Henri Cihoski a continuat să servească statul român și în perioada interbelică. Între anii 1928 și 1930, a ocupat funcția de Ministru de Război, poziție din care a încercat să modernizeze armata română. A susținut dotarea cu echipamente moderne, profesionalizarea corpului ofițeresc și adaptarea strategiei militare la noile realități geopolitice.

În mod repetat, Cihoski a avertizat asupra pericolului reprezentat de Uniunea Sovietică, un vecin ostil care nu renunțase la ambițiile sale teritoriale. Din păcate, multe dintre aceste avertismente au fost ignorate sau minimalizate, iar schimbările politice rapide au limitat capacitatea sa de a implementa reforme de durată.

„Noaptea Generalilor” și prăbușirea unui destin

Răsplata pentru o viață dedicată drapelului românesc a venit sub forma uneia dintre cele mai crude nedreptăți. După instaurarea regimului comunist, elitele militare ale României au fost considerate un pericol pentru noua ordine. În noaptea de 5 spre 6 mai 1950, cunoscută drept „Noaptea Generalilor”, Henri Cihoski, ajuns la venerabila vârstă de 78 de ani, a fost ridicat din propria locuință de agenții Securității.

Nu a existat proces, acuzații clare sau drept la apărare. Pentru noul regim, eroul de la Mărășești devenise un simplu „dușman al poporului”. A fost încarcerat la Închisoarea Sighet, un loc destinat exterminării lente a foștilor demnitari și militari ai României interbelice. Slăbit de vârstă și boli, Cihoski nu a rezistat regimului inuman de detenție.

După doar 12 zile, pe 18 mai 1950, inima sa a cedat. Moartea sa a trecut aproape neobservată, iar trupul i-a fost îngropat noaptea, într-o groapă comună anonimă din Cimitirul Săracilor. Identitatea i-a fost ștearsă, iar eroul care apărase Moldova și Basarabia nu a avut parte nici măcar de o cruce.

O memorie care cere dreptate

Destinul generalului Henri Cihoski rămâne una dintre cele mai dureroase pagini ale istoriei românești. Este povestea unui om care a servit cu devotament statul, care a contribuit decisiv la salvarea și întregirea României, dar care a fost distrus simbolic și fizic de un regim totalitar.

Redescoperirea și asumarea memoriei sale nu reprezintă doar un act de dreptate istorică, ci și o lecție despre fragilitatea recunoștinței naționale și despre prețul plătit de cei care au apărat valorile autentice ale României.

Citește și: „Pe aici nu se trece!” Generalul Eremia Grigorescu, eroul Primului Război Mondial, se odihnește în Mausoleul de la Mărășești