Bucureștiul interbelic era un oraș efervescent, unde viața culturală și socială pulsa la fiecare colț de stradă. Cafenelele, restaurantele și grădinile de vară reprezentau adevărate centre ale boemei, locuri unde artiști, politicieni, intelectuali și cetățeni obișnuiți se întâlneau pentru a discuta, a se distra și a crea povești ce aveau să rămână în istorie. Printre toate aceste locuri pline de farmec, restaurantul Cireșica s-a impus ca unul dintre cele mai îndrăgite localuri, ajungând să devină un simbol al Capitalei interbelice.

Grădina Cireșicii – un refugiu în inima orașului

Aflat pe Bulevardul Kogălniceanu, la numărul 69, în apropierea Cișmigiului și a Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, Cireșica a atras de-a lungul anilor o clientelă variată. 

Fie că erau artiști celebri, actori ai Teatrului Bulandra, oameni politici sau simpli bucureșteni dornici de relaxare, toți veneau aici pentru atmosferă, muzică și preparatele gustoase.

Unul dintre marile atuuri ale restaurantului era grădina sa. Încă de la intrare, vizitatorii erau cuceriți de copacii înalți, ale căror frunze bogate formau o boltă naturală ce proteja clienții de arșița verii. 

Umbra răcoroasă transforma acest loc într-un refugiu ideal, unde oamenii uitau pentru câteva ore de agitația orașului. 

Mesele erau aranjate cu grijă sub arbori, iar în serile târzii, lămpile aprinse discret ofereau o atmosferă intimă, romantică, potrivită atât pentru conversații serioase, cât și pentru glume sau povești spumoase. 

Aici se discutau politică, literatură, dar și bârfele zilei, într-o combinație tipică spiritului bucureștean interbelic.

Zavaidoc – vocea care a făcut celebră cireșica

Dacă mâncarea și grădina erau atracții de necontestat, adevăratul magnet al localului a fost Zavaidoc, pe numele său real Marin Teodorescu. Lăutar vestit, cu o voce inconfundabilă și o prezență scenică aparte, el a transformat serile de la Cireșica în adevărate spectacole.

Se spune că popularitatea localului era atât de mare încât vatmanii tramvaielor ce treceau prin apropiere opriau și strigau către pasageri:

„Stația Zavaidoc! Dă-te neamule jos, să mănânci pește batoc și să-ți cânte Zavaidoc!”

Acest anunț improvizat a devenit o legendă urbană, iar mulți bucureșteni cedeau ispitei și coborau pentru a petrece ore în șir la restaurant. Muzica lui Zavaidoc, plină de pasiune și melancolie, se împletea perfect cu atmosfera veselă a localului, transformând fiecare seară într-o experiență de neuitat.

Locul preferat al artiștilor și poveștile lor spumoase

Poziționarea restaurantului lângă Teatrul Bulandra a făcut ca acesta să devină locul favorit al actorilor. După repetiții sau spectacole, artiștii se adunau la Cireșica, convinși că acolo găsesc companie bună și distracție pe măsură. 

Poveștile despre nopțile lor prelungite au rămas legendare. Se spune că unii veneau pentru „una mică”, dar plecau abia după două zile de petrecere neîntreruptă.

Totul era presărat cu un umor specific. Vinul se comanda „pe doape”: fiecare sticlă era însoțită de dopul pe care clientul îl păstra. La finalul serii, ospătarul aduna dopurile și făcea socoteala, un sistem simplu, dar plin de savoare. 

În plus, pentru a adăuga și mai mult haz, vodka era servită în pahare mari de apă, iar apa în pahare mici de vodka, ceea ce dădea impresia că toți consumatorii beau doar apă, când de fapt petrecerea era în toi.

Meniul cireșicii și secretele ascunse

Preparatul emblematic al localului era peștele batoc, un fel de mâncare savuros, devenit sinonim cu vizitele la Cireșica. Alături de el, bucureștenii se delectau cu deserturi rafinate, dintre care amandinele proaspete se bucurau de cea mai mare popularitate.

Însă aceste prăjituri aparent inofensive ascundeau o poveste cu tentă misterioasă. Se zvonea că în spatele restaurantului funcționa o casă de toleranță, iar parola de acces era „o amandină proaspătă”. 

Cine cerea acest desert special primea, de fapt, intrarea spre un altfel de divertisment, rezervat clienților fideli. Această practică secretă a alimentat mitologia urbană din jurul localului, dar a contribuit și la reputația sa controversată.

Declinul și sfârșitul unei legende

Legenda spune că un incendiu suspect a mistuit restaurantul, fiind pus, după unele voci, la ordinul unui colonel revoltat, al cărui copil fusese implicat în activitățile clandestine de la Cireșica. Focul a marcat începutul sfârșitului pentru local, care nu a mai reușit să revină la gloria de altădată.

În deceniile următoare, s-au făcut încercări de a readuce Cireșica în atenția bucureștenilor. La un moment dat, locația a fost scoasă la vânzare, apoi redeschisă după o renovare în stil modern. 

Totuși, atmosfera autentică, farmecul grădinii și magia nopților cu Zavaidoc nu au mai putut fi recreate. Singurul element păstrat a fost numele, însă fără să mai transmită emoția vremurilor interbelice.

Cireșica, între amintire și legendă

Astăzi, restaurantul Cireșica nu mai există decât în poveștile celor care au trăit vremurile de glorie ale Bucureștiului interbelic. Pentru mulți, rămâne un simbol al distracției, al boemei și al spiritului viu al Capitalei din perioada dintre cele două războaie mondiale.

Cireșica nu a fost doar un local, ci o parte din identitatea culturală a orașului. Aici se întâlneau elitele și oamenii de rând, muzica se împletea cu râsetele, iar petrecerile păreau nesfârșite. Chiar dacă zidurile au dispărut, poveștile despre vinul „pe doape”, amandinele misterioase și glasul lui Zavaidoc încă circulă, păstrând vie amintirea unui loc unic.

Farmecul irepetabil al bucureștiului interbelic

Cireșica rămâne una dintre cele mai frumoase pagini din istoria Bucureștiului interbelic. Grădina sa umbritoare, preparatele gustoase, petrecerile interminabile și muzica lui Zavaidoc au transformat acest local într-un reper al vieții sociale și culturale din acea vreme.

Astăzi, evocarea Cireșicii înseamnă evocarea unui oraș cosmopolit, vesel și plin de farmec, unde oamenii știau să se bucure de viață, să îmbine arta cu distracția și să creeze amintiri de neuitat. 

Deși timpul a șters clădirea și grădina, legenda rămâne, purtată mai departe de nostalgia celor care știu că, la Cireșica, Bucureștiul trăia parcă mai intens ca oriunde altundeva.

Citește și: Cafeneaua Fialkowsky, localul decadent al Bucureștiului antebelic unde actorii veneau să deguste ”vinul amestecat cu vorbe de spirit”