La hotarul dintre iarnă și primăvară, când frigul începe să se domolească și primele semne ale renașterii naturii își fac simțită prezența, românii sărbătoresc iubirea într-un mod cu totul aparte. În timp ce peticele de zăpadă încă rezistă pe alocuri, iar soarele capătă putere și prelungește zilele, oamenii din vechime întâmpinau noul anotimp printr-o sărbătoare plină de bucurie și speranță. Aceasta este povestea Dragobetelui, tânărul mitic care aducea iubirea în inimile tinerilor și în viața satelor românești.

Dragobete, tânărul iubirii și începutul anului agricol

Dragobetele este o figură legendară în cultura populară românească, descris ca un flăcău frumos, energic și pasional, care cutreiera satele pentru a-i învăța pe tineri tainele dragostei. Tradiția spune că el nu era doar un simplu personaj simbolic, ci chiar fiul celebrei Babe Dochia, bătrâna misterioasă despre care se povestește că purta nouă cojoace și care simboliza trecerea dintre anotimpuri. Ca fiu al acesteia, Dragobete era asociat cu începutul primăverii și cu reînnoirea naturii, fiind privit ca un spirit protector al iubirii și al fertilității. 

În credințele populare vechi, ziua de 24 februarie avea o importanță deosebită, fiind considerată începutul anului agricol. Această dată marca simbolic trezirea naturii după iarna lungă și grea, iar oamenii priveau cu speranță spre recoltele ce urmau să vină. În această zi specială, Dragobete era văzut ca un adevărat oficiant al nunților din lumea animalelor, cel care unea perechile și dădea startul ciclului vieții.

Se spunea că, în ziua Dragobetelui, animalele își găseau perechea, iar păsările începeau să-și construiască cuiburile. Era momentul în care viața renaștea, iar iubirea devenea forța care punea lumea în mișcare. Oamenii observau natura și credeau că tot ceea ce se întâmplă în această zi influențează restul anului. Astfel, dacă vremea era frumoasă și liniștită, se spunea că primăvara va fi roditoare, iar gospodăriile vor avea belșug.

Tinerii îndrăgostiți își dădeau întâlnire tot pe 24 februarie, convinși că iubirea începută în această zi va dura cel puțin un an, asemenea legăturilor dintre animale. Pentru ei, Dragobetele nu era doar o sărbătoare simbolică, ci o ocazie reală de a-și declara sentimentele și de a-și întări legătura. Multe dintre aceste povești de dragoste aveau un final fericit, deoarece tinerii ajungeau adesea să se căsătorească.

Personajul Dragobete nu este unic în mitologiile lumii. În diferite culturi există figuri asemănătoare, tineri fermecători care simbolizează iubirea și atracția dintre oameni. Totuși, Dragobete păstrează un caracter profund românesc, fiind legat de ritmurile naturii și de viața satului tradițional.

Originea numelui și denumirile sărbătorii

Originea numelui Dragobete rămâne învăluită în mister, iar specialiștii au încercat de-a lungul timpului să găsească explicații pentru apariția sa. Unii etimologi au legat denumirea de o sărbătoare din calendarul creștin ortodox, celebrată tot pe 24 februarie – Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Este posibil ca, în timp, tradițiile păgâne și cele religioase să se fi împletit, dând naștere sărbătorii cunoscute astăzi.

În limba slavă, această sărbătoare era cunoscută sub numele de „Glavo-Obretenia”. În Evul Mediu, românii au adaptat termenul și au folosit forme precum „Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete” sau „Bragovete”. Denumirea de Dragobete a apărut mai târziu, fiind atestată abia spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, mai ales în regiunile Munteniei și Olteniei.

În funcție de zona țării, Dragobetele era cunoscut sub diferite nume, fiecare reflectând legătura cu începutul primăverii. Printre cele mai răspândite denumiri se numără „Cap de primăvară”, „Granguru”, „Năvalnicul” sau „Sânt Ion de primăvară”. Aceste variante subliniază rolul sărbătorii ca moment de trecere dintre anotimpuri și ca simbol al reînvierii naturii.

Faptul că Dragobetele are atât de multe denumiri arată cât de adânc era înrădăcinat în cultura populară românească. În fiecare regiune, oamenii au adaptat sărbătoarea după propriile tradiții, dar sensul ei a rămas același: celebrarea iubirii și a vieții.

Obiceiurile tinerilor de Dragobete

În dimineața zilei de Dragobete, fetele respectau ritualuri menite să le aducă frumusețe și noroc în dragoste. Una dintre cele mai răspândite tradiții era spălatul pe față cu zăpada netopită. Se credea că această apă curată și rece le va păstra chipul luminos și le va face mai atrăgătoare în ochii flăcăilor.

După acest ritual, tinerele se îmbrăcau în cele mai frumoase haine și mergeau la biserică. Acolo se întâlneau cu băieții din sat, iar după slujbă porneau împreună spre pădure sau spre câmpuri pentru a culege primele flori de primăvară. Aceste flori erau considerate simboluri ale iubirii și ale norocului.

Momentul cel mai așteptat al zilei era însă întoarcerea din pădure, când avea loc obiceiul numit „zburătoritul”. Fiecare băiat își alegea fata care îi era dragă și o alerga prin sat. Dacă fata împărtășea aceleași sentimente, se lăsa prinsă, iar tinerii se sărutau în văzul tuturor. Acest gest reprezenta o promisiune de iubire și marca începutul unei relații.

Din această tradiție s-a născut și zicala „Dragobetele sărută fetele”, expresie care a rămas până astăzi simbolul sărbătorii. Pentru mulți tineri, acest moment era primul pas spre o relație serioasă și, uneori, chiar spre căsătorie.

Credințe și superstiții legate de Dragobete

Ziua Dragobetelui era înconjurată de numeroase credințe populare, menite să aducă noroc și fericire. Bătrânii spuneau că nu este bine să plângi în această zi, deoarece tristețea va continua pe tot parcursul anului. Cei care nu respectau această regulă riscau să rămână nefericiți până la următorul Dragobete.

De asemenea, băieții erau sfătuiți să nu supere fetele și să nu le necăjească, deoarece acest lucru putea aduce ghinion în dragoste. Se credea că respectul și bunătatea arătate în această zi vor fi răsplătite cu noroc și armonie.

În gospodării existau și reguli speciale. Muncile câmpului erau interzise, deoarece ziua era dedicată iubirii și odihnei. Totuși, pentru spor și belșug, stăpâna casei trebuia să deretice curtea și să pună lucrurile în ordine. Era permisă doar această activitate ușoară, fiind interzise cusutul, spălatul sau alte treburi casnice mai grele.

Se spunea că și natura trebuie respectată în această zi. Păsările domestice primeau hrană mai bună decât de obicei, iar sacrificarea lor era strict interzisă. Oamenii credeau că astfel vor avea parte de noroc și prosperitate în gospodărie.

Dragobete și renașterea naturii

Dragobetele era strâns legat de ciclurile naturii și de semnele primăverii. În credința populară, păsările călătoare începeau să se întoarcă în această perioadă, iar ciripitul lor era văzut ca o veste bună pentru oameni. Construirea cuiburilor simboliza stabilitatea și continuitatea vieții.

Primele flori culese în ziua Dragobetelui aveau o semnificație aparte. Ele erau aduse acasă și așezate la icoană, fiind considerate purtătoare de noroc și binecuvântare. Oamenii credeau că aceste flori protejează familia și aduc armonie în casă.

În lumea satului tradițional, Dragobetele nu era doar o sărbătoare a iubirii dintre oameni, ci și o celebrare a legăturii dintre om și natură. Tot ceea ce se întâmpla în această zi era interpretat ca un semn pentru viitor.

Prin ritualurile și obiceiurile sale, Dragobetele simboliza începutul unei noi etape. După lunile reci ale iernii, oamenii aveau nevoie de speranță, iar sărbătoarea le oferea exact acest lucru: promisiunea că viața merge mai departe.

Dragobete, simbolul iubirii românești

De-a lungul timpului, Dragobetele a rămas una dintre cele mai frumoase sărbători ale tradiției românești. El reprezintă nu doar iubirea dintre tineri, ci și bucuria renașterii și optimismul începutului de primăvară.

Figura tânărului chipeș, considerat fiul Babei Dochia, ilustrează legătura dintre generații și continuitatea tradițiilor. Dragobete este simbolul energiei tinerești, al pasiunii și al dorinței de a trăi intens.

În comparație cu alte sărbători ale iubirii, Dragobetele păstrează un caracter autentic și profund legat de viața rurală. El amintește de vremurile în care comunitatea era unită, iar tradițiile aveau un rol esențial în viața oamenilor.

Astăzi, chiar dacă multe dintre obiceiurile vechi nu mai sunt respectate întocmai, Dragobetele continuă să fie sărbătorit ca o zi a iubirii românești. Povestea lui rămâne vie, amintind că, dincolo de timp și schimbări, iubirea rămâne una dintre cele mai puternice forțe care unesc oamenii.

Citește și: De Dragobete în București: 6 locuri romantice pe care nu le știe toată lumea