Alexandru Vaida Voievod s-a născut la 27 februarie 1872, în Olpret, localitate cunoscută astăzi sub numele de Bobâlna, într-o familie cu vechi tradiții românești din Transilvania. Tatăl său, Dionisie Vaida, provenea dintr-un neam înstărit și influent, fiind unul dintre puținii români ardeleni care se bucurau de o poziție materială solidă și de respect social într-un imperiu dominat de alte naționalități. Mama sa, Ana Bohăţiel, era fiica unui revoluționar pașoptist, iar acest detaliu a lăsat o amprentă profundă asupra educației și valorilor insuflate copilului.

Rădăcinile unei familii ardelene și începuturile unui destin aparte

Din păcate, Ana Bohăţiel a murit la scurt timp după nașterea celui de-al doilea fiu, Ioan, iar Dionisie Vaida a fost nevoit să-și crească singur copiii. Cu toate acestea, educația lor a fost atent supravegheată, tatăl fiind conștient că școala reprezenta principala armă a românilor din Transilvania în lupta pentru drepturi politice și recunoaștere națională. 

Alexandru și fratele său au trecut prin școli românești, maghiare și germane, dobândind nu doar cunoștințe solide, ci și o înțelegere profundă a diversității etnice și culturale din Imperiul Austro-Ungar.

Formarea intelectuală și experiența vieneză

Educația strictă din școlile săsești, uneori presărată cu pedepse corporale, l-a călit pe tânărul Alexandru Vaida. Deși începuturile au fost dificile, mai ales din cauza limbii germane, el a reușit să se adapteze rapid și să se remarce prin disciplină și inteligență. 

Aceste experiențe timpurii i-au format caracterul și i-au dezvoltat o rezistență psihologică esențială pentru viitoarea carieră politică.

Drumul său academic a continuat la Viena, unde s-a înscris la Facultatea de Medicină. Capitala imperială era, la sfârșitul secolului al XIX-lea, un centru efervescent al ideilor politice, culturale și naționale. 

Aici, Vaida Voievod a intrat în contact cu alți studenți români, alături de care a început să se implice activ în mișcarea națională transilvăneană. Încă din tinerețe, el a înțeles că destinul său nu se va limita la practica medicală, ci va fi legat de lupta politică pentru drepturile românilor.

Medicul care frecventa elitele culturale europene

După finalizarea studiilor și obținerea titlului de doctor în medicină, Alexandru Vaida Voievod s-a căsătorit cu Elena Safrano, alături de care a avut patru copii. Pentru o perioadă scurtă, a practicat medicina la Karlsbad, stațiune balneară frecventată de elitele europene, inclusiv de numeroși români.

Această etapă din viața sa a fost marcată de întâlniri memorabile cu mari personalități culturale. George Coșbuc, I.L. Caragiale și Barbu Ștefănescu Delavrancea făceau parte din cercul său de cunoștințe, iar discuțiile purtate cu aceștia i-au îmbogățit orizontul intelectual. 

Deși medicina îi asigura un trai confortabil, implicarea politică devenea tot mai pregnantă, iar Vaida Voievod se pregătea, treptat, să renunțe la cariera medicală în favoarea celei publice.

Intrarea în politică și lupta din Parlamentul de la Budapesta

La doar 20 de ani, Alexandru Vaida Voievod s-a înscris în Partidul Național Român, iar în 1906 a fost ales deputat în Parlamentul de la Budapesta. Aceasta a fost scena pe care s-a afirmat ca unul dintre cei mai vocali și consecvenți apărători ai drepturilor românilor din Transilvania.

Un moment definitoriu al carierei sale parlamentare a fost opoziția fermă față de legile educației promovate de contele Apponyi în 1907. Vaida Voievod a denunțat aceste legi nu doar ca fiind nedrepte din punct de vedere național, ci și antidemocratice și antisociale, întrucât urmăreau marginalizarea populațiilor nemaghiare. 

Până în 1918, el s-a opus constant inițiativelor care lezau interesele românilor și a militat pentru democratizarea Imperiului, inclusiv pentru extinderea dreptului de vot către categoriile defavorizate și către femei.

1918 și rolul-cheie în realizarea Marii Uniri

Anul 1918 l-a adus pe Alexandru Vaida Voievod în prim-planul istoriei. În contextul prăbușirii Imperiului Austro-Ungar, el a fost desemnat să citească în Parlamentul de la Budapesta rezoluția prin care românii din Transilvania își afirmau dreptul la autodeterminare. Gestul a avut un impact simbolic uriaș și l-a consacrat drept unul dintre arhitecții politici ai Unirii.

Întors în Transilvania, Vaida Voievod s-a implicat activ în organizarea gărzilor naționale și a consiliilor locale, contribuind decisiv la evitarea violențelor într-o perioadă extrem de tensionată. A participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și a devenit vicepreședinte al Consiliului Dirigent, structură care a administrat Transilvania în primii ani de după Unire.

Din entuziasmul Unirii la epuizarea fizică și morală

Deși evenimentele Marii Uniri au fost marcate de entuziasm colectiv, pentru Alexandru Vaida Voievod ele au însemnat și un consum fizic extrem. Episodul petrecut la Sibiu, imediat după redactarea proclamației adresate regelui Ferdinand, când s-a simțit la un pas de moarte, ilustrează presiunea uriașă la care a fost supus. Totuși, după o noapte grea și o scurtă perioadă de refacere, a plecat la București pentru a continua munca politică.

Primul an al României Mari și șocul politicii bucureștene

Imediat după Unire, Alexandru Vaida Voievod a fost numit ministru de stat pentru Transilvania. Alegerile din 1919, desfășurate pe baza votului universal, au adus PNR în prim-plan, dar fragmentarea politică a impus formarea unei coaliții. Sosirea sa la București a fost un adevărat șoc: jocurile de culise, alianțele fragile și cinismul politic contrastau puternic cu idealismul ardelenilor.

Cu toate acestea, în decembrie 1919, după refuzul lui Iuliu Maniu, Vaida Voievod a fost desemnat primul prim-ministru al României Mari. În același timp, a devenit și primul președinte al Camerei Deputaților, asumându-și responsabilități uriașe într-un context intern și extern extrem de complicat.

Conferința de Pace de la Paris și pierderea puterii

Ca membru al delegației române la Conferința de Pace de la Paris din 1919, Vaida Voievod a negociat cu mari lideri ai lumii, contribuind la recunoașterea internațională a Unirii. Absența sa prelungită din țară a fost însă exploatată politic, iar la întoarcere a constatat că fusese îndepărtat de la conducerea guvernului.

Alianța cu Carol al II-lea și ruptura cu Iuliu Maniu

Revenirea lui Carol al II-lea pe tron, în 1930, a provocat o criză politică majoră. Spre deosebire de Iuliu Maniu, care a refuzat restaurația, Alexandru Vaida Voievod a ales să-l sprijine pe noul rege. Această decizie a dus la ruptura definitivă dintre cei doi vechi aliați și a marcat o schimbare profundă în traiectoria sa politică.

Guvernările interbelice și marile crize

Mandatele sale de prim-ministru din 1932–1933 au fost marcate de scandaluri politice, de greva de la Grivița și de efectele Marii Crize Economice. Reprimarea violentă a protestelor muncitorești și „afacerea Skoda” au afectat grav imaginea guvernului său, culminând cu demisia din noiembrie 1933.

Ultimii ani politici și apropierea de autoritarism

După desprinderea din PNȚ, Vaida Voievod a fondat Frontul Românesc și a sprijinit politic regimul lui Carol al II-lea, inclusiv instaurarea dictaturii regale din 1938. A fost numit consilier regal și președinte al Adunării Deputaților, devenind una dintre figurile centrale ale regimului.

Prigoana comunistă și sfârșitul unui destin

După 1940, căderea lui Carol al II-lea l-a aruncat în dizgrație. Refugiat la Sibiu, Vaida Voievod și-a petrecut ultimii ani scriindu-și memoriile. Arestarea sa din 1945 și campania de denigrare orchestrată de presa comunistă au reprezentat un final tragic pentru un om care contribuise decisiv la făurirea României Mari.

Eliberat, dar ținut sub domiciliu forțat, a trăit izolat până la moartea sa, survenită la 19 martie 1950. Înmormântat în secret, Alexandru Vaida Voievod rămâne o figură complexă a istoriei românești: vizionar al Unirii, om de stat al României Mari și personaj controversat al ultimilor ani interbelici.

Citește și: