Puține clădiri din București poartă în zidurile lor atâta istorie și rafinament precum Muzeul de Artă Populară „Prof. Dr. Nicolae Minovici”, cunoscut de bucureșteni sub numele de „Vila cu clopoței”. Construită în anul 1905, după planurile arhitectului Cristofi Cerchez, casa reprezintă una dintre primele și cele mai importante clădiri din nordul Capitalei, fiind un veritabil manifest al stilului neoromânesc.

Nașterea unui simbol al artei populare românești

Inițial, vila a fost ridicată ca reședință de odihnă a medicului Nicolae Minovici, o personalitate de prim rang a medicinei românești de la începutul secolului XX. Însă destinul clădirii avea să se schimbe radical în doar un an. 

În 1906, spațiul devine adăpost pentru o colecție impresionantă de artă populară românească, fiind transformat în primul muzeu etnografic din București, intitulat pe atunci Muzeul de Artă Națională Prof. Dr. Nicolae Minovici.

Amplasată strategic la colțul dintre Șoseaua București–Ploiești și strada Doctor Nicolae Minovici, la numărul 1, vila a fost gândită ca o sinteză între tradiția românească și eleganța europeană. Din dorința de a crea o casă care să respire spiritul național, Minovici și Cerchez au îmbinat în planul arhitectural elemente inspirate din arhitectura populară cu detalii urbane moderne, rezultând o construcție unică, originală și plină de simboluri.

Arhitectura neoromânească, între tradiție și inovație

Stilul neoromânesc, aflat la începuturile sale la acea vreme, era expresia dorinței de a contura o identitate arhitecturală proprie României moderne. Vila Minovici este o capodoperă a acestei tendințe. Arhitectul Cristofi Cerchez, prieten apropiat al proprietarului, a reușit să redea în arhitectura clădirii spiritul românesc, fără a renunța la rigoarea compoziției occidentale.

Fațada este dominată de etajul supraînălțat și mansarda spațioasă, care oferă volum și armonie vizuală. În partea sudică, Cerchez introduce un turn inspirat din culele oltenești, fortificat cu un contrafort masiv – un element arhitectural care individualizează clădirea și îi conferă un aer de fortăreață simbolică.

La etaj, o terasă amplă îmbină două influențe aparent opuse: loggia italiană, rafinată și luminoasă, și pridvorul țărănesc, simplu și autentic. Această fuziune între rural și urban este definitorie pentru viziunea celor doi creatori. Decorul exterior, bogat în coloane torsadate, stâlpi incizați, fruntari sculptați și panouri traforate cu frunze de acant, vorbește despre un dialog între tradiție și modernitate, între meșteșugul popular și estetica urbană a epocii.

Dacă exteriorul impresionează prin monumentalitate, interiorul uimește prin bogăția ornamentației. Fiecare încăpere este decorată cu motive tradiționale românești reinterpretate artistic – frize oltenești, vase ceramice așezate pe tavan, lemn sculptat cu simboluri arhaice și semne creștine. Această combinație de simboluri vorbește despre viziunea enciclopedică a lui Nicolae Minovici, care dorea ca vila sa să devină un omagiu adus artei populare și spiritualității românești.

De la locuință privată la muzeu etnografic

În doar un an de la finalizarea construcției, destinația casei s-a schimbat radical. În 1906, Nicolae Minovici a decis să-și transforme vila într-un muzeu deschis publicului, pentru a expune vasta sa colecție de artă națională.

Medicul colecționase, timp de peste patru decenii, obiecte de artă populară din toate regiunile României: țesături, costume tradiționale, mobilier țărănesc, ceramică, icoane, ouă încondeiate, obiecte din lemn și instrumente muzicale. Fiecare exponat era o mărturie a creativității și a identității poporului român.

Spațiile interioare ale vilei au fost reorganizate în funcție de gusturile și viziunea colecționarului. Nu a existat un plan muzeal prestabilit, ci mai degrabă o organizare intuitivă și emoțională, care reflecta legătura afectivă dintre Minovici și obiectele sale. Fiecare cameră devenea o mică lume în sine – de la salon și camera de oaspeți până la baie, transformată și ea într-un spațiu expozițional pentru vase ceramice provenite din atelierele Troița și de pe Domeniile Coroanei Regale.

Colecția adunată de Nicolae Minovici a fost, pentru începutul secolului XX, un act de pionierat cultural. Ea reprezenta nu doar o formă de pasiune personală, ci și un efort conștient de conservare a identității naționale, într-o epocă în care modernizarea risca să șteargă tradițiile populare.

Patrimoniul muzeului și importanța sa culturală

De-a lungul timpului, patrimoniul Muzeului de Artă Populară „Nicolae Minovici” a crescut semnificativ, devenind un veritabil tezaur al culturii românești. Colecția include țesături tradiționale (ii, cămăși, fote, vâlnice, scoarțe, ștergare), piese de ceramică decorativă și utilitară, icoane pe lemn și pe sticlă, ouă încondeiate, dar și mobilier țărănesc sculptat.

Expunerea acestor obiecte recreează atmosfera caselor țărănești de altădată, aducând în fața vizitatorilor farmecul și autenticitatea lumii rurale românești. Totodată, muzeul deține un fond documentar de mare valoare, care reflectă activitatea științifică și culturală a lui Nicolae Minovici, inclusiv corespondența sa, manuscrise, schițe și fotografii.

Muzeul nu este doar un spațiu de expunere, ci și un laborator de memorie, un loc unde tradiția prinde viață, iar meșteșugurile vechi sunt transmise noilor generații. Prin diversitatea exponatelor, instituția ilustrează unitatea și varietatea culturală a României, de la Maramureș la Oltenia și de la Bucovina la Dobrogea.

Restaurarea și renașterea „Vilei cu clopoței”

După mai bine de un secol de existență, clădirea muzeului a trecut printr-un amplu proces de reabilitare și consolidare, realizat în cadrul Programului Operațional Regional 2007–2013, Axa Prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, Domeniul Major de Intervenție 5.1 – Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.

Prin acest proiect, Muzeul Nicolae Minovici și-a recăpătat strălucirea de altădată, devenind un exemplu de restaurare responsabilă și valorizare durabilă a patrimoniului. Lucrările au vizat nu doar consolidarea structurală, ci și modernizarea spațiilor de expunere, instalarea de sisteme climatice pentru conservarea obiectelor și adaptarea clădirii la normele muzeale contemporane.

Expoziția permanentă – o călătorie în timp

Pe 18 octombrie 2017, muzeul a fost redeschis publicului cu o expoziție permanentă care reconstituie, în mare parte, atmosfera originală dorită de Nicolae Minovici. Curatorii s-au bazat pe un set de fotografii realizate în 1935, înainte ca muzeul să fie donat oficial statului (în 1937).

Astfel, etajul redevine spațiul intim al vilei de altădată, unde obiecte precum divanul, dulapul, masa și scaunele tapițate își ocupă locurile inițiale. Pe blidare strălucesc ceramica tradițională și vasele decorative, în timp ce baia este transformată într-o zonă de expunere a pieselor de artă populară din atelierele Troița.

Dormitorul păstrează atmosfera modernistă din perioada interbelică, expunând picturi semnate de Gheorghe Ionescu Doru, Gheorghe Chirovici, Nicolae Vermont, Henri Visconte și Pierre Bellet, precum și mobilierul din furnir de nuc, preferat de Minovici pentru rafinamentul său.

Cea mai impresionantă încăpere rămâne capela vilei, un spațiu sacru în care se regăsesc icoanele, candelele, candelabrele din lemn și ușile de altar. Aici, sacralitatea artei populare se împletește cu liniștea spirituală, oferind vizitatorului o experiență profund emoționantă.

La parter, spațiile au fost reconfigurate pentru a respecta noile norme de expunere. Costumele populare adunate de Minovici sunt prezentate într-un cadru modern, care pune în valoare detaliile fine ale broderiilor și simbolismul ornamentelor. Vestibulul introduce vizitatorul într-o lume a ceramicii tradiționale din secolele XIX–XX, provenite din ateliere transilvănene și ateliere urbane bucureștene.

Ultimele săli ale muzeului au fost reintegrate în circuitul expozițional în octombrie 2018, completând astfel un traseu muzeal coerent, care leagă trecutul de prezent.

Moștenirea lui Nicolae Minovici și importanța culturală a muzeului

Nicolae Minovici, cunoscut ca medic, profesor universitar și filantrop, a fost mai mult decât un savant: a fost un vizionar cultural. Într-o epocă dominată de industrializare și influențe occidentale, el a înțeles că păstrarea tradiției populare înseamnă păstrarea sufletului național.

Prin eforturile sale, „Vila cu clopoței” a devenit un sanctuar al artei populare românești, o instituție care a inspirat generații de cercetători, artiști și iubitori de frumos. Astăzi, muzeul poartă nu doar numele fondatorului său, ci și amprenta idealurilor sale: respectul pentru meșteșug, autenticitate și educație culturală.

În fiecare colț al muzeului se simte energia pasiunii unui colecționar care a văzut în obiectele simple ale țăranului român nu doar utilitate, ci valoare estetică și spirituală. Vila Minovici nu este doar un muzeu, ci o poveste vie despre identitatea românească, spusă prin lut, lemn, pânză și icoane.

O bijuterie a patrimoniului românesc

La mai bine de un secol de la ridicarea sa, Muzeul de Artă Populară „Nicolae Minovici” continuă să fascineze prin frumusețea, autenticitatea și încărcătura sa simbolică. De la vila de odihnă a unui medic pasionat de artă la muzeul modern de astăzi, clădirea a traversat timpul ca un martor al evoluției culturale românești.

„Vila cu clopoței” nu este doar o clădire, ci o emoție arhitecturală, un spațiu care păstrează în fiecare detaliu amprenta unui ideal: acela de a uni știința, arta și tradiția sub același acoperiș.

 Astfel, muzeul rămâne o mărturie vie a faptului că dragostea pentru frumos și pentru identitatea națională poate dăinui peste generații, transformând un vis personal într-un tezaur al întregii Românii.

Citește și: Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I, un secol de istorie și onoare. Istoria unuia dintre cele mai frumoase muzee din București