Nicolae Minovici este unul dintre cele mai importante nume din istoria medicinei din România, în special din București. Un medic de excepție, versat în pedagogie și pasionat de artă, el a pus bazele a două instituții esențiale pentru sănătatea publică: primul Spital de Urgență din țară și primul serviciu de ambulanță, denumit Societatea Salvarea. Acest articol se concentrează asupra celui de-al doilea proiect, explicând cum i-a venit ideea și cum arătau condițiile de salvare a răniților în urmă cu mai bine de un secol.

Cine a fost medicul Nicolae Minovici

Doctorul Nicolae Minovici poate fi considerat fără echivoc un pionier și vizionar în modernizarea serviciilor medicale și sanitare din România, aducându-le la standardele europene ale timpului. 

Datorită eforturilor și viziunii sale, au luat naștere atât primul spital de urgență, cât și primul serviciu de ambulanță din București. După ce și-a aprofundat studiile în psihiatrie la Berlin și Paris și a devenit medic legist, Minovici a fost martor la numeroase accidente și victime, fiind director adjunct la Institutul Medico-Legal.

La începutul secolului XX, condițiile oferite victimelor accidentelor erau aproape inexistente în București. Cei răniți grav suferind hemoragii sau fracturi necesitau asistență imediată pentru a preveni pierderi masive de sânge. 

De multe ori, victimele erau transportate cu dificultate de către birjari, care refuzau să își murdărească trăsurile cu sânge. În lipsa altor soluții, răniții erau cărați pe brațe sau pe saci, în condiții greu de numit igienice.

Prima ambulanță din România

În 1906, la expoziția internațională care celebra patru decenii de domnie ale regelui Carol I, Minovici a văzut o ambulanță aparținând Societății de Salvare din Viena. Fascinat de această descoperire, el și-a dorit cu ardoare să pună la dispoziția Bucureștiului o ambulanță similară.

Cu dificultăți mari, și doar cu ajutorul subvențiilor, a reușit să comande o ambulanță la atelierul Rieber, cunoscut pentru construcția de trăsuri de lux. Atelierele Rieber au înțeles situația și au oferit un preț derizoriu, iar Minovici a strâns fonduri de la prieteni influenți pentru a finanța prima ambulanță trasă de cai, destinată intervențiilor medicale de urgență.

Societatea Salvarea a fost oficial înființată la 28 iulie 1906, cu fondurile personale ale doctorului Minovici. Aceste fonduri nu erau suficiente nici pentru procurarea unui sediu, astfel că doamna Cazzavillan, soția lui Luigi Cazzavillan, directorul și fondatorul ziarului Universul, a pus la dispoziția lui Minovici azilul „Theodora L. Cazzavillan”, situat pe malul Dâmboviței. 

Azilul, format din două aripi și două fațade principale, fusese construit special pentru a fi donat unei cauze nobile. Curtea din față a fost transformată într-o grădină frumos amenajată, iar camerele mobilate cu gust și curățenie exemplară.

Proiectul Societatea Salvarea

În fața intrării se afla corpul de gardă, unde internii erau pregătiți să plece la prima chemare pentru a oferi ajutor victimelor accidentelor. În aripa stângă, unde funcționa Societatea Salvarea, la parter se afla camera medicului de serviciu și o cameră destinată acordării primului ajutor. 

Aici erau instrumente medicale, paturi și diase pentru bolnavi. Camera următoare era o sală de cursuri, unde mai mulți medici instruiau ofițerii de poliție în acordarea primului ajutor, ceea ce a devenit ulterior Școala „Samariteană”. La etaj, două încăperi mari serveau drept dormitoare pentru interni și personalul de serviciu.

Deasupra corpului de gardă se afla o frumoasă cameră rezervată ședințelor comitetului societății. Toate încăperile erau ordonate și impecabil curate, iar mobilierul, realizat special pentru societate, a fost donat de industriași fără nicio pretenție, un gest apreciat și lăudat în presa vremii. 

Ziarul Universul scria: „Fapta aceasta e de toată lauda și toți cei care au contribuit la înzestrarea localului pot fi siguri că au ajutat în mod inteligent la înjghebarea societății de salvare”.

În aproximativ un an, Societatea Salvarea a crescut rapid și a devenit cunoscută printre bucureșteni, care au observat că ambulanța ajungea la fața locului în doar câteva minute de la apel. 

O anecdotă amuzantă spune că, dacă o casă lua foc, oamenii apelau mai întâi la Salvarea înaintea pompierilor, ceea ce îi supăra pe aceștia, deoarece ambulanța ajungea înaintea lor. Încrederea bucureștenilor în echipajele Societății era uriașă.

Cum erau transportați pacienții

Cum funcționa transportul pacienților? Chiar dacă răniții erau preluați imediat de ambulanță, aceasta se deplasa într-un trap întins al cailor, acompaniată de sunetul trompetei sanitarului de pe capră. Prefectura dăduse ordin ca toate vehiculele să se dea la o parte pentru a permite trecerea ambulanței. 

Ajuns la fața locului, pacientul era transportat la spital, de regulă la Filantropia. Din păcate, uneori, chirurgul refuza pacientul din comoditate, iar ambulanța trebuia să plece la alte spitale, cum ar fi Colentina sau Colțea. 

În acest timp, pacientul putea suferi hemoragii fatale și chiar să moară în ambulanță. În astfel de situații, rămânea adus la Institutul Medico-Legal, unde lucra Minovici. Această experiență l-a determinat să înființeze ulterior și un spital de urgență alături de Societatea Salvarea, pentru ca răniții să fie operați imediat după preluarea lor.

Începând cu 1908, Nicolae Minovici a efectuat vizite în mai multe țări europene – Olanda, Ungaria, Germania – pentru a studia modul în care erau tratați răniții, oamenii nevoiași și copiii abandonați. Aceste călătorii au contribuit la formarea unei viziuni moderne asupra asistenței medicale de urgență.

Pentru a înlocui ambulanțele trase de cai, doctorul Minovici a adus din Germania ambulanțe automobile, făcând intervențiile mai rapide și mai eficiente. În plus, a adus echipamente medicale de ultimă oră, precum plicurile impermeabile sigilate etanș cu pansamente speciale, folosite, printre altele, la nașteri.

Din păcate, atât spitalul de urgență, cât și Societatea Salvarea au fost distruse de bombardamentele germane în momentul retragerii trupelor din București în Primul Război Mondial. Astfel, cele două instituții vitale au fost nevoite să-și schimbe sediul, continuând însă să reprezinte o piatră de temelie pentru dezvoltarea serviciilor medicale de urgență în capitala României.

Nicolae Minovici rămâne astfel o figură marcantă în istoria medicinei românești – un vizionar care a combinat pasiunea pentru medicină, artă și pedagogie cu spiritul civic, transformând modul în care victimele accidentelor erau asistate și salvate. Societatea Salvarea nu a fost doar prima ambulanță din București, ci începutul unei tradiții care a modelat serviciile medicale de urgență pentru generațiile viitoare.

Citește și: Povestea Spitalului Brâncovenesc: moștenirea și blestemul Saftei Brâncoveanu care i-ar fi adus sfârșitul lui Ceaușescu