La începutul secolului al XX-lea, România se afla într-o perioadă de afirmare culturală și instituțională. Se dezvoltau muzee, biblioteci, universități și societăți culturale, toate având menirea de a întări identitatea națională. În acest context, ideea înființării unui muzeu militar a prins contur odată cu Expoziția Națională din 1906, organizată la București pentru a celebra 40 de ani de domnie ai principelui Carol I. 

De la visul unui muzeu militar la o instituție națională

În Parcul Carol, special amenajat pentru eveniment, au fost ridicate clădiri impunătoare care au găzduit numeroase expoziții tematice, printre care și o secțiune dedicată armatei.

Aici, Muzeul Artileriei din Arsenalul Armatei a avut un rol central, prezentând evoluția armelor, a echipamentelor și a marilor momente din trecutul militar al României. Expoziția a avut un succes considerabil, iar ideea unui muzeu permanent, care să ilustreze istoria și gloria armatei române, a început să fie tot mai discutată în cercurile culturale și militare.

Un pas decisiv a fost făcut în 1914, când maiorul Radu R. Rosetti, un reputat istoric și ofițer, a propus Ministerului de Război crearea unei secții militare în cadrul Muzeului Național ce se ridica pe Șoseaua Kiseleff. Propunerea sa a fost acceptată, iar prin Decretul nr. 1789 din 22 aprilie 1914, s-a decis înființarea unei secții militare care urma să expună obiecte legate de istoria armatei române.

Colecția inițială s-a format între anii 1915 și 1916 prin donații importante, precum cea a generalului Alexandru Tell, care a oferit o colecție de armament, și a cetățenilor din Galați, care au donat drapelele batalioanelor de gardă civică. Totuși, izbucnirea Primului Război Mondial a întrerupt brusc acest proces, iar multe dintre exponate s-au pierdut în haosul vremii.

Nașterea Muzeului Militar Național

După încheierea războiului, România Mare se afla într-un proces intens de reconstrucție. În 1919, marele istoric Nicolae Iorga a propus reînființarea unei secțiuni militare în cadrul unei expoziții organizate de Liga Culturală, ce urma să aibă loc în București. 

Sub conducerea colonelului Constantin Ștefănescu-Amza, o comisie militară a amenajat o expoziție care a fost inaugurată la 6 iulie 1919, în prezența regelui Ferdinand I și a reginei Maria.

Expoziția a impresionat prin bogăția materialului expus: capturi de război, uniforme, arme, drapele și obiecte din Primul Război Mondial. Succesul a fost atât de mare încât, la finalul anului, ministrul de Război, generalul Ion Rășcanu, a decis înființarea unui muzeu militar permanent.

Ministerul Domeniilor a pus la dispoziția noului muzeu Palatul Artelor din Parcul Carol, iar colonelul Ștefănescu-Amza a fost numit director. Următorii ani, între 1920 și 1923, au fost dedicați colectării, selecției și catalogării exponatelor, precum și redactării documentelor de organizare.

Prin Decretul Regal nr. 6064 din 18 decembrie 1923, semnat de regele Ferdinand I, a fost consfințită oficial înființarea Muzeului Militar Național, instituție distinctă în subordinea Ministerului de Război. În 1924, muzeul și-a deschis porțile publicului, iar în 1928 a fost adoptat primul regulament oficial de funcționare.

Perioada interbelică – dezvoltare și recunoaștere

Anii interbelici au fost o perioadă de consolidare și expansiune pentru Muzeul Militar Național. În 1935, instituția și-a extins spațiul, inaugurând o clădire nouă pentru bibliotecă și o sală dedicată aviației. În 1937 a fost creată și secția de intendență, care documenta logistica militară – uniformele, echipamentele și proviziile armatei române.

Totuși, istoria muzeului a fost marcată și de tragedii. În zorii zilei de 15 iunie 1938, un trăsnet a declanșat un incendiu devastator care a distrus o parte semnificativă a clădirii centrale și numeroase colecții de valoare inestimabilă. Muzeul a fost închis, iar lucrările de refacere au început în 1939.

Ghinionul a continuat: cutremurul din 9 noiembrie 1940 a avariat grav structura de rezistență a clădirilor, iar reconstrucția a fost finalizată abia în 1942, în plin război. În contextul tulbure al celui de-Al Doilea Război Mondial, conducerea armatei a decis suspendarea activităților muzeului. 

În 1943, Ministerul Apărării a ordonat demolarea clădirilor, invocând necesitatea unui nou complex arhitectural – decizie despre care istoricii consideră că a fost influențată de autoritățile germane, care doreau să șteargă simbolurile antinaziste legate de Primul Război Mondial.

Reconstrucția în perioada comunistă

După război, muzeul a rămas fără sediu până în 1950, când i s-a atribuit clădirea fostei Societăți sportive Înainte, pe Calea Șerban Vodă. Încercările de reorganizare au fost însă dificile, iar instituția nu a reușit să prindă un contur stabil. În 1955, muzeul a fost mutat temporar în fosta clădire a Ștabului Domnesc al lui Alexandru Ioan Cuza, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.

La 9 mai 1957, după o amplă reorganizare conform cerințelor ideologice ale epocii, instituția s-a redeschis sub numele de Muzeul Militar Central. La scurt timp, a fost mutat din nou, de această dată în clădirile fostei Școli de Infanterie și Cavalerie de pe Dealul Spirii (strada Izvor nr. 137), loc cu o profundă semnificație istorică pentru armata română, legat de eroismul pompierilor conduși de Pavel Zăgănescu în 1848.

În 1972, muzeul a fost închis pentru reamenajare, redeschizându-se în 1975 într-o formulă modernizată. Totuși, lucrările grandioase ale Centrului Civic și ale viitorului Palat al Parlamentului din anii ’80 au impus demolarea sediului de pe Dealul Spirii.

Un nou început pe strada Mircea Vulcănescu

În 1986, muzeul a fost mutat în actualul său sediu, în fosta cazarmă a Regimentului IV Ilfov nr. 21, construită în 1898, pe strada Mircea Vulcănescu nr. 125-127 (fosta Ștefan Furtună). După lucrări de restaurare și modernizare, Muzeul Militar Național a fost redeschis solemn la 23 octombrie 1988, într-o nouă concepție expozițională. 

Cu o suprafață impresionantă de peste 22.000 de metri pătrați, formată din patru clădiri și nouă etaje, muzeul a devenit una dintre cele mai importante instituții de profil din România. În curtea exterioară se află un parc de tehnică militară impresionant, cu piese de artilerie, blindate, avioane, nave și vehicule istorice.

După anul 1990, muzeul a trecut printr-un amplu proces de modernizare și reorganizare tematică. Secțiile dedicate Războaielor de Independență, Primului și celui de-Al Doilea Război Mondial, aviației, marinei, trupelor de artilerie și comunicații sunt completate de colecții de uniforme, decorații și documente rare.

În anul 2006, printr-o decizie a Ministerului Apărării Naționale, instituția a primit denumirea onorifică „Regele Ferdinand I”, în semn de recunoaștere pentru monarhul care a înfăptuit Marea Unire din 1918 și a sprijinit înființarea muzeului.

Muzeul Militar Național astăzi – gardian al memoriei armatei române

Astăzi, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” este o instituție modernă, integrată în circuitul cultural și turistic al Bucureștiului. Pe lângă rolul său de conservare și valorificare a patrimoniului militar, muzeul are și o importantă misiune educativă, fiind vizitat anual de zeci de mii de elevi, studenți, militari și turiști străini.

Prin expozițiile sale permanente și temporare, muzeul oferă o imagine completă a evoluției armatei române de-a lungul secolelor, de la luptele medievale și epopeea Independenței până la participarea României la misiuni internaționale contemporane. 

În același timp, muzeul găzduiește conferințe, lansări de carte, ateliere educaționale și reconstituiri istorice, devenind un veritabil centru de cultură și cercetare.

După mai bine de un secol de existență, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” nu este doar o colecție de arme, uniforme și documente, ci o instituție a memoriei și onoarei, un loc unde se păstrează vie istoria armatei române și sacrificiul celor care au apărat țara.

De la Palatul Artelor din Parcul Carol până la cazarma din strada Mircea Vulcănescu, muzeul a trecut prin incendii, cutremure, războaie și regimuri politice, dar a renăscut de fiecare dată. Este, poate, cel mai bun simbol al rezilienței și al demnității unui neam care și-a păstrat mereu respectul pentru istorie și pentru eroii săi.

Citește și: Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti –o fereastră către tradițiile românești