În 2025 s-au împlinit 35 de ani de la momentul în care Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR) a fost (re)înființat într-o formulă modernă, dedicată păstrării și promovării tradiţiei ţărăneşti româneşti. Instituţia administrează astăzi una dintre cele mai bogate colecţii de obiecte ţărăneşti din ţară.

O moștenire a lumii rurale în formare

Istoria sa însă este mult mai îndelungată şi complicată: ea reflectă, de fapt, eforturi de decenii (chiar secole) pentru recunoaşterea lumii rurale ca pilon al identităţii naţionale.

După Unirea Principatelor Române din 1859, societatea românească s-a aflat în plin proces de construcţie a unei identităţi naţionale coerente. 

În acest cadru, ţăranul şi lumea satului au început să capete o semnificaţie centrală, devenind repere culturale importante pentru proiectul naţional. Cultura populară, obiceiurile şi arta ţăranului devin astfel parte integrantă a reflecţiei nationale.

Primele încercări instituţionale

Jalonul originilor muzeale poate fi fixat în anul 1863, când printr-o ordonanţă emisă de Alexandru Ioan Cuza se stabilea organizarea de expoziţii în care să apară şi produsele industriei casnice ţărăneşti. 

Pe 20 mai 1863, la Obor, sub conducerea lui Ion Ionescu de la Brad, a fost deschisă „exposiţiunea naţională de la Moşii de vite, de flori, de legume, de produse agricole şi industriale”. În 1864, Cuza a înfiinţat Muzeul Naţional de Antichităţi, considerat precursorul MNȚR de azi.

Ulterior, în 1875, Titu Maiorescu propunea înfiinţarea unei secţiuni specializate pentru arta textilă – costume populare, covoare, ţesături –, pornind în parte de la colecţia privată a locotenent-colonelului Dimitrie Pappasoglu. 

O serie dintre obiectele care astăzi se găsesc în colecţia MNȚR provin chiar din această perioadă. Astfel, a început formarea primei mase critice de colecţii privind lumea ţărănească.

De la muzeu de artă populară la „palat al artei pământene”

La 11 octombrie 1906 s-a înfiinţat Muzeul de Etnografie, Artă Naţională, Artă Decorativă şi Industrială, având ca sediu fostul edificiu al Monetăriei. Directorul numit a fost istoricul de artă Alexandru Tzigara‑Samurcaş. 

În anul 1912, prin actul regal al Carol I, s-a început construcţia sediului actual, care urma să înlocuiască vechea Monetărie a statului. Arhitectul angajat a fost Nicolae Ghica‑Budeşti, cu misiunea de a ridica „un palat al artei pământene”, în forma incintelor monastice, după opţiunea muzeologică a lui Tzigara-Samurcaş.

Clădirea, care îmbină stilul neoromânesc cu reflexe brâncoveneşti, a fost finalizată în 1941. Se remarcă prin zidăria aparentă de cărămidă roşie, ferestrele reunite sub arcade, coloanele şi balustrada elaborate, un turn central care aminteşte de foişorul clopotniţelor vechilor mănăstiri. Astfel, edificiul este în sine un monument-templu dedicat artei şi tradiţiei.

O perioadă de uitare şi revendicare

Începând cu anul 1953, clădirea a fost reutilizată de regimul comunist. A găzduit mai întâi Muzeul Lenin‑Stalin, apoi Muzeul Partidului Comunist Român. În ultimii ani ai comunismului, locul devenea un „omagiu muzeal” al Nicolae Ceauşescu. Colecţiile de artă şi tradiţie populară au fost mutate, adesea îngrămădite în depozite sau în spaţii improprii.

Tot în această perioadă – anii ’60 – schemele totalitare au adăugat la clădire un corp central de birouri şi săli conexe, în stil proletcultist, fără legătură cu concepţia arhitecturală iniţială, adăugând o falsă joncţiune între tradiţie şi ideologia comunistă.

După Revoluţie, la 5 februarie 1990, ministrul culturii de atunci, Andrei Pleşu, a decis reinfiinţarea Muzeului Ţăranului Român, numindu-l director pe artistul de renume Horia Bernea. Astfel, instituţia renăştea ca promotor al autenticităţii şi identităţii rurale româneşti.

Colecţii, recunoaştere, viaţă culturală

MNȚR deține astăzi un patrimoniu impresionant: în jur de 90.000 de piese – ceramică, port popular, textile, lemn, obiecte religioase, mobilier, feronerie – din toate provinciile româneşti. Colecţia de ceramică cuprinde aproximativ 18.000 de piese (oale pentru sarmale, ulcioare, forme pentru cozonac etc.). 

Colecţia de costume ţărăneşti numără circa 20.000 de piese din secolele XIX-XX. Colecţia de lemn şi mobilier include în jur de 8.000 de obiecte. De asemenea, există o importantă colecţie de artă religioasă (icoane pe sticlă şi lemn, cruci, pristolnice) şi o arhivă de imagine cu fotografii vechi.

În paralel cu expoziţiile permanente şi temporare, muzeul organizează ateliere de creativitate (pentru şcoli, grădiniţe, licee) – desen, pictură, cusut, ţesut, povesti ţărăneşti, muzică – precum şi târguri dedicate meşteşugurilor tradiţionale. Un exemplu sunt târgurile de la muzeu – de Mărţişor, de Florii, de Sânziene – care pun în dialog meşteşugul vechi cu creativitatea contemporană.

Locul, arhitectura şi semnificaţia simbolică

Edificiul MNȚR se află pe Şoseaua Kiseleff nr. 3, Sector 1, Bucureşti, într-o zonă cu semnificaţie urbană – aproape de Piaţa Victoriei, în vecinătatea unor instituţii culturale. Clădirea este declarată monument de arhitectură şi reprezintă o expresie edificatoare a stilului neoromânesc, inspirat în special din arhitectura brâncovenească. 

Prezenţa elementelor decorative florale şi zoomorfe, turnul-foişor, zidăria aparentă de cărămidă roşie – toate acestea conferă clădirii „alura unui veritabil palat al artelor”.

Această alegere arhitecturală nu este întâmplătoare: ea reflectă dorinţa de a dota cultura populară cu un spaţiu demn, aproape sacru, afirmând valoarea artei ţărăneşti ca temă majoră a muzeografiei. În acest sens, muzeul devine un templu al autenticitaţii rurale, un spaţiu în care tradiţia nu este expusă ca subiect de nostalgie, ci ca forţă activă a identităţii.

De ce contează astăzi?

În contextul globalizării şi al transformărilor rapide ale vieţii rurale, MNȚR joacă un rol esenţial: păstrează memoria, valorifică tradiţia, propune un dialog între rural şi urban, între trecut şi prezent. 

Colecţiile sale oferă o bogată panoramă a universului ţărănesc românesc – nu doar ca etnografie statică, ci ca resursă culturală vie. Prin ateliere, târguri, proiecţii de film, expoziţii, muzeul extinde aria de impact spre generaţiile tinere şi spre publicul larg.

Mai mult, afirmaţia că muzeul „nu reprezintă etnografia prin simpla prezentare a satului”, ci se concentrează pe viaţa ţărănească ca model arhetipal, subliniază rolul său reflexiv, de interpretare culturală. În acest fel, MNȚR devine un spaţiu al identităţii în care tradiţia satului românesc este selectată, valorificată şi reinterpretată pentru prezent.

Muzeul Naţional al Țăranului Român este mult mai mult decât o colecţie, mai mult decât o instituţie: este un simbol al autenticităţii, un spaţiu în care lumea ţărănească românească – cu portul său, cu obiectele sale, cu arta populară şi obiceiurile sale – este pusă în valoare cu respect şi atenţie. Faptul că, în 2025, se marchează 35 de ani de la relansarea sa modernă este un prilej de reflecţie: asupra trecutului, dar şi asupra importanţei continuării unei misiuni culturale de nepreţuit.

Prin colecţii impresionante, prin clădirea-monument care adăposteşte expoziţiile, prin activităţile centratrate pe public şi tradiţie, MNȚR confirmă că satul românesc, cu toată bogăţia sa spirituală şi materială, merită un loc central în panorama culturii naţionale contemporane.

Citește și: Istoria Muzeului Geologic Național, bijuteria arhitectonică din Centrul Capitalei, înființată de Regele Carol I