Personalitate fascinantă a culturii române și europene, Dimitrie Cantemir rămâne una dintre cele mai complexe figuri ale secolului al XVII-lea. Domn al Moldovei, scriitor, filosof, istoric, muzicolog și diplomat, el a fost un spirit renascentist într-o epocă de frământări politice și culturale. Bulevardul care îi poartă numele în București amintește zilnic de un om care a unit în propria existență erudiția și curajul, credința și modernitatea, știința și politica.

Origini boierești și o copilărie marcată de învățătură

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 decembrie 1673 în satul Silișteni din ținutul Fălciului, astăzi comuna Dimitrie Cantemir din județul Vaslui. Provenea dintr-o familie boierească respectată, fiind al doilea fiu al serdarului Constantin Cantemir și al soției acestuia, Ana Bantăș. Tatăl său, un om de o mare voință, dar fără educație academică, a devenit domn al Moldovei în 1685, cu sprijinul domnitorului muntean Șerban Cantacuzino.

Deși Constantin Cantemir nu avusese el însuși parte de o pregătire intelectuală, a înțeles valoarea învățăturii și s-a preocupat intens de educația fiilor săi. A adus la Iași pe Ieremia Cacavela, un savant format în Germania, cunoscător al operelor lui van Helmont, pentru a le fi dascăl. Sub îndrumarea acestuia, tânărul Dimitrie a descoperit filosofia și științele exacte, domenii care îi vor marca întreaga viață.

Studiile la Constantinopol – poarta către cultura universală

În 1688, la doar 15 ani, Dimitrie a fost trimis de tatăl său ostatic la Constantinopol, o practică obișnuită a vremii prin care Poarta Otomană își asigura loialitatea domnitorilor din Țările Române. Departe de casă, tânărul nu s-a lăsat doborât de exil, ci a transformat această experiență într-o veritabilă școală a vieții.

La Academia Patriarhiei Ortodoxe din Constantinopol, Cantemir a avut prilejul să studieze cu unii dintre cei mai mari profesori greci și turci ai epocii. A deprins limbile greacă, latină, slavonă, turcă, arabă și persană și a pătruns în universul literaturilor clasice. Tot aici a intrat în contact cu filosofia neoaristotelică, opusă misticismului bizantin, ceea ce i-a modelat o gândire rațională, deschisă și profund europeană.

Drumul spre tronul Moldovei

După moartea tatălui său, în martie 1693, Dimitrie Cantemir a fost ales domn al Moldovei, însă Poarta Otomană nu i-a confirmat domnia. În urma intrigilor politice țesute de Constantin Brâncoveanu, tronul a fost oferit lui Constantin Duca, ginerele acestuia. Tânărul Cantemir a fost nevoit să se întoarcă la Constantinopol, unde și-a continuat studiile și activitatea diplomatică.

În anii următori, fratele său Antioh Cantemir a devenit domn al Moldovei, iar Dimitrie a rămas la Istanbul în calitate de capuchehaie – reprezentant al domnului pe lângă Poartă. De aici, el a sprijinit politica fratelui său și a întreținut relații diplomatice cu înalți oficiali otomani și europeni.

Un spirit enciclopedic și o operă impresionantă

La 30 august 1698, Dimitrie Cantemir publica la Iași lucrarea Divanul sau gâlceava Înțeleptului cu Lumea sau giudețul Sufletului cu Trupul, o meditație filozofică asupra conflictului dintre spiritualitate și materie. Cartea, influențată de gândirea mentorului său Ieremia Cacavela, este considerată prima scriere filozofică de profunzime din literatura română.

Tot în acea perioadă, prin căsătoria cu domnița Casandra, fiica lui Șerban Cantacuzino, Cantemir a consolidat alianța cu una dintre cele mai influente familii ale epocii. Stabilit la Istanbul, într-o casă construită după propriile planuri, el a continuat să scrie și să studieze.

În 1700 a elaborat Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago, o lucrare teologică redactată în limba latină, urmată în 1701 de tratatele Compendiolum universae logices institutionis și Ioannis Baptistae van Helmont, Physices universalis doctrina. În 1705 a încheiat Istoria ieroglifică, prima operă alegorică și roman cu caracter politic din literatura română, o satiră rafinată asupra intrigilor de la curțile domnești.

Domnia din 1710 – idealul libertății și alianța cu Rusia

În decembrie 1710, Dimitrie Cantemir a urcat din nou pe tronul Moldovei, de data aceasta cu sprijinul otoman. Însă visul său nu era doar acela de a conduce, ci de a elibera țara de sub dominația turcească.

La 13 aprilie 1711, el a semnat la Luțk un tratat secret de alianță cu țarul Petru cel Mare al Rusiei. În schimbul sprijinului militar împotriva turcilor, țarul îi garanta integritatea Moldovei și domnia ereditară pentru familia Cantemir. 

Printr-o proclamație adresată poporului la 20 mai 1711, domnitorul i-a chemat pe moldoveni la lupta pentru independență. În iunie același an, Petru cel Mare a fost primit cu mare fast la Iași, iar Cantemir i s-a alăturat în campania împotriva otomanilor. Totul părea să anunțe o nouă eră pentru Moldova. 

Însă soarta a fost potrivnică: armata ruso-moldavă a fost înfrântă la Stănilești, iar Petru I a fost obligat să accepte pacea. Prima condiție impusă de turci a fost predarea domnitorului moldovean, considerat trădător.

Exilul în Rusia – de la domnitor la savant al curții imperiale

Dimitrie Cantemir a reușit să se refugieze împreună cu familia și un grup de credincioși, printre care se afla și cronicarul Ion Neculce. Țarul i-a oferit protecție și domenii întinse în regiunea Harkovului. Stabilit la Moscova în 1713, Cantemir a primit titlul de prinț al Imperiului Rus.

Același an a adus și o mare pierdere – moartea soției sale Casandra. După cinci ani de doliu, s-a recăsătorit cu prințesa Anastasia Trubețkoi, una dintre cele mai distinse femei din înalta nobilime rusă. Țarul și țarina le-au fost nași, iar momentul a marcat simbolic adoptarea modei occidentale și renunțarea la veșmintele orientale.

În 1718, prin ordinul țarului, Cantemir a fost numit membru al Senatului Rusiei. A participat la expedițiile de la Marea Caspică și Caucaz, redactând proclamații în limbile popoarelor cucerite, dovadă a erudiției sale lingvistice și diplomatice. În 1722 a luat parte la cucerirea orașului Baku, dar boala i s-a agravat.

Ultimii ani și moștenirea lăsată culturii române

Slăbit de boală, Dimitrie Cantemir s-a retras la reședința sa de la Dimitrovka, unde a încetat din viață în seara de 21 august 1723, la vârsta de 50 de ani. A fost înmormântat în Rusia, însă în 1935 osemintele sale au fost aduse acasă, la Biserica Trei Ierarhi din Iași, locul de odihnă al celor mai mari domnitori ai Moldovei.

Moștenirea sa culturală este uriașă. Pe lângă scrierile filozofice și teologice, Cantemir a fost autorul lucrării Descriptio Moldaviae, prima descriere geografică, politică și culturală a Moldovei, comandată de Academia din Berlin, al cărei membru devenise. El a fost primul român acceptat într-o instituție științifică europeană, ceea ce dovedește recunoașterea valorii sale dincolo de granițele țării.

Opera lui a deschis drumul iluminismului românesc. A introdus gândirea raționalistă în cultura noastră, a promovat cercetarea științifică și a lăsat mărturii despre tradițiile și limba poporului român. De asemenea, a fost un pasionat muzicolog, compunând piese de inspirație orientală și notând primele melodii otomane într-un sistem de notație occidentală.

Dimitrie Cantemir – simbol al erudiției și al identității naționale

Astăzi, numele lui Dimitrie Cantemir este purtat de universități, licee, biblioteci și bulevarde. Pe Calea Bucureștilor, Bulevardul Dimitrie Cantemir evocă un destin de excepție – al unui domnitor care a visat la o Moldovă liberă și europeană, al unui cărturar care a scris în latină, turcă și română, al unui om care a unit Orientul și Occidentul prin cunoaștere.

Figura sa rămâne emblematică pentru spiritul românesc: un amestec de noblețe, curaj și sete de învățătură. Prin viața și opera sa, Dimitrie Cantemir a demonstrat că adevărata putere nu stă în forța armelor, ci în forța minții.

În galeria marilor noștri cărturari, el rămâne un reper de erudiție, un intelectual boem și un voievod vizionar, a cărui amintire se ridică deasupra timpului asemenea unui far al culturii românești. Bulevardul care îi poartă numele nu este doar un loc pe hartă, ci un omagiu adus unuia dintre cei mai mari gânditori pe care i-a dat vreodată această țară.

Citește și: Nume celebre de bulevard: Theodor Pallady a renunțat la inginerie pentru a deveni unul dintre cei mai mari pictori români