În istoria Bucureștiului există câteva artere emblematice, încărcate de memorie istorică și simboluri. Una dintre acestea este Șoseaua Kiseleff, loc de promenadă și reper urban al capitalei. Numele său nu este întâmplător: îl poartă în cinstea unui general rus care a avut un rol esențial în modernizarea administrației românești și în redactarea primelor Constituții ale Moldovei și Țării Românești – Regulamentele Organice. Pavel Dimitrievici Kiseleff (1788–1872) a fost o personalitate complexă, un militar și administrator cu o formație occidentală, care, deși a reprezentat interesele Imperiului Țarist, a reușit să lase în Principatele Române o moștenire valoroasă.

Contextul istoric și predecesorii lui Kiseleff

La începutul secolului al XIX-lea, Principatele Române se aflau între două mari puteri: Imperiul Otoman și Imperiul Rus. Războiul ruso-turc din 1828–1829 s-a încheiat cu Pacea de la Adrianopol, prin care Rusia și-a consolidat statutul de putere protectoare asupra Moldovei și Țării Românești.

Înainte de venirea lui Kiseleff, conducerea militar-administrativă a fost asigurată de alți guvernatori ruși. Feodor Pahlen, primul dintre aceștia, a inițiat lucrările pentru redactarea unor coduri legislative, însă nu a reușit să facă față intrigilor boierilor. 

A fost înlocuit de Piotr Jeltuhin, care a condus cu o mână de fier, exilând boieri opozanți și reprimând orice rezistență. Ion Ghica nota mai târziu că Jeltuhin a apărat toate abuzurile rusești, generând o atmosferă de teamă și ostilitate.

Această „asprime muscălească” a dus la tensiuni majore: țăranii fugeau din principate, iar boierii se orientau din nou către turci și austrieci. În acest context tensionat, Rusia a decis să trimită în Principate o figură capabilă să îmbine fermitatea cu diplomația: generalul Pavel Kiseleff.

Generalul Kiseleff – o personalitate între Est și Vest

Născut în 1788, într-o familie aristocratică rusă, Kiseleff și-a construit cariera sub trei țari. Deși fidel Imperiului Țarist, el a fost puternic influențat de spiritul occidental, mai ales de cultura și școala franceză. Această formație i-a permis să aducă în administrația românească idei progresiste, fără a uita însă de interesele țarului.

Percepția asupra sa era împărțită. Liberalilor le părea un administrator capabil și vizionar, conservatorii ruși îl priveau cu suspiciune, considerându-l prea „revoluționar”, iar românii oscilau între a-l vedea drept un reformator sau un instrument al expansiunii rusești. Totuși, calitățile sale militare și administrative l-au făcut respectat deopotrivă în Rusia și în Principate.

Instalarea la conducerea Moldovei și Țării Românești

După victoria din războiul ruso-turc, în septembrie 1829, țarul Nicolae I i-a acordat lui Kiseleff gradul de locotenent-general și l-a numit reprezentant al său în Principatele Române, practic domnitor de facto. Rusia considera că are dreptul să ocupe aceste teritorii pentru o perioadă de zece ani, până la achitarea despăgubirilor de război de către Imperiul Otoman.

Când a sosit la București, Kiseleff s-a confruntat cu o situație dramatică: foamete, epidemii de ciumă și lipsa infrastructurii. Una dintre primele sale măsuri a fost instituirea carantinei la Dunăre și aducerea de grâne din Odessa. Însă problemele erau mult mai profunde și necesitau o reorganizare completă a administrației.

Regulamentele Organice – primele Constituții românești

Cea mai importantă realizare a lui Kiseleff a fost elaborarea și implementarea Regulamentelor Organice (1831 în Țara Românească și 1832 în Moldova). Acestea au reprezentat primele Constituții moderne ale românilor, punând bazele unei organizări administrative coerente.

Prin Regulamente, s-a introdus pentru prima dată o contabilitate sistematică, s-au stabilit criterii clare pentru acordarea pensiilor, iar educația și sănătatea au fost puse sub controlul statului. Totodată, s-a creat o strajă pământeană, menită să mențină ordinea publică și să ofere autoritate conducerii locale.

Deși reformele în favoarea țăranilor clăcași au fost blocate de opoziția boierilor, Kiseleff a reușit să modernizeze orașele, să introducă reguli de igienă și să pună bazele unui sistem sanitar și farmaceutic reglementat. În plus, a organizat recensăminte, a instituit acte de stare civilă și a reorganizat serviciile poștale.

Reformele urbane și modernizarea infrastructurii

Un alt capitol important al mandatului său a fost modernizarea infrastructurii urbane. În marile orașe s-au pavat străzi, s-au introdus sisteme de iluminat, s-au construit școli, primării și cazarme. S-au achiziționat pompe de apă pentru stingerea incendiilor, iar serviciul sanitar a fost reglementat prin norme clare.

Tot el a înființat un serviciu de diligențe care lega Bucureștiul de marile orașe comerciale și a pus bazele unei administrații poștale moderne. Această preocupare pentru infrastructură și pentru organizarea vieții urbane a transformat Bucureștiul într-o capitală mai apropiată de standardele europene ale vremii.

Contradicțiile administrației rusești

Deși multe dintre măsurile sale au fost benefice, ele au venit la pachet cu intențiile expansioniste ale Rusiei. Regulamentele Organice, deși progresiste, au fost concepute astfel încât instituțiile românești să depindă de Curtea de la Petersburg. Rusia controla în continuare numirea domnitorilor și menținea presiunea asupra boierilor.

Mai mult, Kiseleff a aplicat o cenzură strictă, interzicând publicațiile care criticau Imperiul Țarist și expulzând intelectualii opozanți. Acest dublu joc – între modernizare și subordonare – a alimentat nemulțumirea boierilor și a stimulat trezirea unei mișcări naționale românești.

Plecarea din Principate și moștenirea lăsată

Mandatul lui Kiseleff în Principatele Române s-a încheiat în 1834. La plecare, el a refuzat ridicarea unei statui în cinstea sa și a cerut în schimb construirea unei artere utile pentru dezvoltarea Bucureștiului. Așa a apărut Șoseaua Kiseleff, care lega capitala de nordul țării și de drumul spre Viena și Occident.

După întoarcerea în Rusia, Kiseleff a deținut funcții importante, devenind în 1839 conte și, ulterior, ambasador al Rusiei la Paris, unde a reprezentat țara sa timp de aproape două decenii. Ultimii ani și i-a petrecut în capitala Franței, unde a murit în noiembrie 1872. Trupul său a fost adus la Moscova și înmormântat în cimitirul Mănăstirii Donskoi.

Figura lui Pavel Kiseleff rămâne una controversată, situată la intersecția dintre interesele Imperiului Rus și nevoia de modernizare a Principatelor Române. 

Deși a reprezentat o putere străină și a aplicat politici de cenzură și subordonare, el a reușit să lase o moștenire administrativă și urbană semnificativă. Regulamentele Organice au fost primul pas către o Constituție românească, iar modernizările aduse orașelor au contribuit la apropierea de Europa.

Astăzi, numele său supraviețuiește pe una dintre cele mai frumoase artere ale Bucureștiului, Șoseaua Kiseleff – o dovadă că istoria nu este niciodată doar albă sau neagră, ci un amestec de interese, reforme și paradoxuri. 

Generalul rus care a condus Principatele a rămas, paradoxal, un nume de referință pentru începuturile modernității românești.

Citește și: Nume celebre de bulevard: Mihai Bravu, Viteazul care a înfăptuit Unirea de la 1600