Pe 5 noiembrie 2025, România a pierdut nu doar un antrenor legendar, ci și un simbol al eleganței și demnității în sport: Emeric Ienei. Avea 88 de ani și o viață care ar putea fi povestită ca un film, unul despre performanță, pasiune, sacrificiu și, mai ales, despre dragoste. Dincolo de trofee, meciuri și glorie, Ienei a trăit o poveste sentimentală care a cucerit inimile celor din jur, o iubire care i-a definit tinerețea și l-a însoțit, discret, toată viața: relația sa cu actrița Vasilica Tastaman.

Iubirea unui campion și farmecul unei artiste

El era un tânăr sportiv cu o carieră promițătoare, jucător al Stelei București, echilibru și rigoare întruchipate. Ea, o apariție radiantă, actriță de teatru și film, cu un zâmbet irezistibil și un talent magnetic. 

Când s-au întâlnit, undeva la începutul anilor ’60, lumea părea să se oprească pentru amândoi. Erau tineri, frumoși și admirați, două personalități care veneau din lumi diferite, dar care au găsit unul în celălalt o legătură puternică, sinceră și pasională.

În 1963, cei doi s-au căsătorit, formând unul dintre cele mai iubite cupluri ale vremii. În 1964 s-a născut fiul lor, Călin, cel care avea să le devină puntea peste ani, atunci când destinele lor se vor despărți. Vasilica Tastaman și Emeric Ienei au trăit, timp de două decenii, o poveste de dragoste care a îmbinat lumea artei cu cea a sportului, strălucirea scenei cu efortul stadionului.

Vasilica Tastaman – actrița care cucerea prin farmec și autenticitate

Vasilica Tastaman era deja o figură emblematică a teatrului românesc atunci când l-a întâlnit pe Emeric Ienei. Născută pentru scenă, avea un farmec natural și o personalitate care umplea sala. 

Publicul o adora, iar criticii o considerau una dintre cele mai promițătoare actrițe ale generației sale. Maestrul Radu Beligan spunea despre ea: „Dacă există un talent, el se cheamă Vasilica Tastaman.”

În interviurile sale, Vasilica se descria ca o femeie pasională, curajoasă, mereu dornică să trăiască intens. Într-un interviu acordat revistei Teatrul în 1972, ea vorbea cu emoție despre viața alături de soțul ei:

„Sunt căsătorită cu un sportiv cunoscut, cu fotbalistul Emeric Ienei, antrenor la clubul Steaua, și am un băiat, Călin. În afară de teatru, iubesc mult automobilismul și teatrul de păpuși. Dacă nu făceam teatru, aș fi devenit o mamă cu mulți copii, mulți… șapte, opt.”

Actrița povestea despre o perioadă deosebită din viața lor, când l-a însoțit pe Ienei în Turcia, acolo unde el antrena o echipă locală:
 „Călătoria în Turcia mi-a adus satisfacții turistice, dar m-a lipsit de două roluri generoase. Totuși, nu regret. A fost o experiență care m-a împlinit ca femeie.”

Era sinceră, luminoasă, dar și vulnerabilă. În rolurile sale, ca și în viață, Vasilica Tastaman punea suflet, trăind fiecare emoție până la capăt. În spatele zâmbetului ei cuceritor se ascundea o femeie complexă, care a știut să iubească profund, dar și să sufere în tăcere.

Dragoste, carieră și drumuri separate

Anii petrecuți împreună au fost plini de pasiune, dar și de provocări. Ienei își clădea drumul spre o carieră de excepție, iar Vasilica își consolida statutul de mare actriță. Drumurile lor profesionale, deși amândouă strălucite, îi duceau adesea în direcții diferite.

După aproape două decenii de căsnicie, în 1981, destinul avea să îi despartă. Vasilica Tastaman a decis să plece în Suedia, împreună cu fiul lor, Călin. Acolo și-a continuat cariera artistică, însă departe de luminile scenei românești care o consacraseră. În străinătate, a găsit liniște, dar și dor. Deși cariera sa a continuat, gloria de altădată a rămas legată de scena teatrelor din București.

Fiul lor, Călin, a rămas mereu legătura dintre cei doi. Emeric Ienei, dedicat antrenoratului, și-a continuat ascensiunea profesională, devenind unul dintre cei mai respectați tehnicieni din Europa de Est. În 1986, avea să atingă apogeul carierei, conducând Steaua București spre câștigarea Cupei Campionilor Europeni, un moment unic în istoria fotbalului românesc.

O viață nouă, o iubire matură

După despărțirea de Vasilica Tastaman, Emeric Ienei și-a găsit liniștea alături de o altă femeie de excepție — Ileana Gyulai, fostă campioană olimpică la scrimă. Cei doi s-au cunoscut în mediul sportiv și au construit o relație bazată pe respect, echilibru și o profundă înțelegere reciprocă.

„Este sprijinul meu de zi cu zi. Ne înțelegem fără cuvinte, pentru că am trecut prin aceleași rigori ale performanței”, spunea Ienei despre soția sa, într-un interviu. 

Spre deosebire de relația sa anterioară, trăită în lumina reflectoarelor, cea cu Ileana Gyulai a fost discretă, dar solidă. Împreună au traversat momentele dificile și succesele, iar Ileana i-a fost alături până la finalul vieții.

Destinul tragic al unei artiste

Vasilica Tastaman s-a întors în România după două decenii petrecute în străinătate. Era începutul anilor 2000, iar publicul o întâmpina cu emoție, amintindu-și de spectacolele care îi cuceriseră pe toți. 

Din păcate, bucuria reîntoarcerii a fost de scurtă durată. În 2003, la doar 68 de ani, actrița s-a stins din viață din cauza unei grave afecțiuni hepatice. A fost înmormântată la Oradea, orașul unde locuia fiul ei, Călin.

Viața ei a fost o combinație de strălucire și melancolie, de succes și singurătate. A iubit cu pasiune și a trăit intens, fără jumătăți de măsură. A lăsat în urmă nu doar roluri memorabile, ci și o amintire vie a unei femei puternice, sensibile și pline de viață.

Iubirea care a rămas dincolo de timp

Emeric Ienei nu a vorbit niciodată mult despre trecutul său sentimental. Era un om rezervat, discret, elegant. Însă cei care l-au cunoscut spun că, în adâncul sufletului, păstra o tandră amintire pentru Vasilica — prima sa mare iubire, femeia alături de care a trăit tinerețea și începuturile gloriei sale.

Povestea lor, deși s-a încheiat demult, a rămas una dintre cele mai frumoase din viața culturală și sportivă românească. O poveste despre doi oameni din lumi diferite care s-au întâlnit la mijlocul drumului, legați de aceeași dorință de a învinge și de a iubi.

Când Vasilica Tastaman s-a stins, Ienei nu a făcut declarații publice. A preferat să-și trăiască durerea în tăcere, cu aceeași demnitate care i-a caracterizat întreaga viață.

Moștenirea unei iubiri și a unei vieți trăite cu demnitate

La moartea lui Emeric Ienei, în noiembrie 2025, România a pierdut un lord al fotbalului, dar și un om care a știut să trăiască frumos. În spatele succeselor sale sportive s-a ascuns mereu o sensibilitate aparte, un echilibru între rațiune și emoție, între rigoarea sportului și delicatețea iubirii.

Povestea lui cu Vasilica Tastaman rămâne un capitol aparte din viața sa – o iubire intensă, dar efemeră, care i-a marcat destinul. Ea a fost muza din anii tinereții, femeia care i-a oferit bucuria de a iubi și de a fi iubit, iar el, pentru ea, a fost bărbatul care i-a oferit stabilitate și devotament într-o lume a aplauzelor și a zâmbetelor trecătoare.

Poate că nu s-au mai regăsit în viață, dar memoria lor comună rămâne vie, într-un colț de istorie unde scena teatrului se împletește cu terenul de fotbal, iar două inimi mari continuă să bată în amintirea celor care i-au iubit. 

Citește și: Cinema București, istoria fostului cinematograf interbelic Trianon unde a rulat primul film sonor din România