Istoria României postbelice abundă în destine frânte, exiluri forțate și curaje extreme. Printre acestea se distinge povestea lui Mihail Fărcășanu, intelectual liberal, scriitor talentat și militant anticomunist, a cărui evadare spectaculoasă din România, în toamna anului 1946, a devenit una dintre cele mai dramatice pagini ale rezistenței politice românești. Cunoscuta „Operațiune Autonomous” nu a fost doar o fugă dintr-un regim represiv, ci un act de supraviețuire morală într-o epocă dominată de teroarea stalinistă.

Formarea unui intelectual european

Mihail Fărcășanu, cunoscut și sub pseudonimul literar Mihail Villara, a aparținut unei generații formate în spiritul culturii occidentale. Studiile de drept le-a urmat succesiv la București, Londra și Berlin, dobândind o solidă educație juridică și politică. În capitala Germaniei hitleriste, în 1938, și-a susținut doctoratul cu o teză despre conceptul de monarhie socială, lucrare publicată ulterior atât în Germania, la Würzburg, cât și în România, în 1940.

Tot în acel an decisiv se căsătorea cu Pia (Olimpia) Pillat, fiica poetului Ion Pillat și sora lui Dinu Pillat, intrând astfel într-un prestigios cerc intelectual și politic apropiat familiei Brătianu. Această alianță avea să-i consolideze poziția în Partidul Național Liberal, dar și să-l transforme într-o țintă vizibilă pentru viitorul regim comunist.

Ascensiunea politică și lupta pentru democrație

După revenirea în țară, Mihail Fărcășanu s-a implicat intens în viața politică. A devenit președinte al Tineretului Național Liberal și redactor-șef al ziarelor „Românul”, apoi „Viitorul”, publicații care au funcționat ca adevărate tribune ale liberalismului românesc. După 23 august 1944, când România a întors armele, el a pledat constant pentru recunoașterea statutului de cobeligeranță al țării.

Reînființat imediat după evenimente, cotidianul „Viitorul” a devenit sub conducerea sa un instrument de luptă pentru apărarea libertăților democratice. Editorialele sale, vehemente și directe, denunțau presiunea sovietică și tentativele comuniștilor de acaparare a puterii. Tocmai din acest motiv, adversarii politici au botezat ziarul cu ironie amară: „Vitriolul”.

Conflictul deschis cu comuniștii

Anul 1944 a marcat și realegerea lui Mihail Fărcășanu în fruntea Tineretului Național Liberal, la propunerea istoricului Gheorghe Brătianu. În același timp, atacurile împotriva sa s-au intensificat. După eliberarea Ardealului de Nord, Ana Pauker a susținut la Cluj un discurs menit să atragă populația maghiară de partea comuniștilor, afirmând că ungurii erau majoritari în marile orașe transilvănene.

Replica nu a întârziat. La 19 noiembrie 1944, Fărcășanu a prezidat o reuniune a tineretului liberal și a criticat public declarațiile Anei Pauker. A fost prima contestare deschisă a liderului comunist, iar reacția a fost violentă. 

Presa stalinistă l-a etichetat drept „agent al lui Goebbels”, „dușman al poporului” și „sabotor al economiei naționale”. Până și publicarea traducerii romanului lui Ernest Hemingway, Pentru cine bat clopotele, a fost interpretată drept un gest fascist.

Scriitorul Mihail Villara

În paralel cu activitatea politică, Mihail Fărcășanu a lăsat o amprentă importantă și în literatura română. Sub numele de Mihail Villara, a publicat în 1946 romanul Frunzele nu mai sunt aceleași, distins cu premiul Editurii Cultura Națională și elogiat de critica modernistă. 

Cartea, cu accente autobiografice și influențe occidentale, surprindea mediile studențești cosmopolite din Londra și Berlin, conflictele interioare ale unei generații deziluzionate și tensiunile erotice ale epocii.

Romanul rămâne și astăzi un reper al literaturii române interbelice târzii, marcând maturitatea artistică a unui autor care avea să fie curând forțat la tăcere de istorie.

Manifestația proregalistă și începutul prigoanei

Un alt moment crucial a fost manifestația proregalistă organizată de ziua onomastică a regelui Mihai, la 8 noiembrie 1946. Mihail Fărcășanu s-a numărat printre principalii organizatori. Represiunea a fost dură: peste o mie de studenți au fost arestați, iar liderii liberali au intrat definitiv în vizorul autorităților staliniste.

Tot în acel an, Fărcășanu a publicat volumul militant Scrisori către tineretul român, interzis aproape imediat. Atmosfera devenea irespirabilă, iar arestarea părea doar o chestiune de timp.

Planul evadării aeriene

În acest context dramatic, Mihail Fărcășanu și Vintilă Brătianu au pus la cale un plan de evadare fără precedent. Ajutorul decisiv urma să vină de la legendarul pilot Matei Ghica-Cantacuzino. Evadarea trebuia să aibă loc în octombrie 1946, de pe un mic aeroport militar din Caransebeș.

Strategia a fost ingenioasă. Un bombardier vechi, recent reparat, trebuia readus la baza din Brașov. O comisie guvernamentală a inspectat avionul, verificând să nu existe pasageri clandestini și ca rezervorul să conțină combustibil doar pentru aproximativ 300 de kilometri. În realitate, mecanicul, în complicitate cu pilotul, modificase indicatorul de benzină: avionul avea rezervorul plin.

Decolarea sub ochii autorităților

În apropierea pistei, ascunși în tufișuri, se aflau Mihail Fărcășanu, soția sa Pia și Vintilă Brătianu. Avionul a început rularea având la bord doar pilotul și mecanicul, sub privirile comisiei venite de la București. La capătul pistei, într-un punct nevizibil din turnul de control, fugarii au sărit rapid în aparat. Motoarele au fost ambalate, iar bombardierul s-a desprins de la sol aproape instantaneu. Comuniștii au rămas neputincioși, martori ai unei evadări imposibil de oprit.

Urmărirea și traversarea Adriaticii

În spațiul aerian iugoslav, avionul a fost reperat de aviația de vânătoare. Matei Ghica-Cantacuzino a manevrat cu o măiestrie excepțională, zburând printre nori pentru a evita interceptarea. Totuși, aparatele iugoslave au deschis focul, iar bombardierul a fost lovit.

Cu benzina aproape epuizată și cu toate instrumentele de bord distruse, cu excepția altimetrului, traversarea Mării Adriatice a devenit un act de disperare. În cele din urmă, echipajul a reușit să aterizeze pe un aeroport militar din Bari, Italia, epuizat, dar în viață.

Salvarea diplomatică și consacrarea legendei

Britanicul Ivor Porter, prieten apropiat al fugarilor și agent al Special Operations Executive la Legația Marii Britanii din București, trimisese din timp o telegramă către Bari. Datorită acestui mesaj, Fărcășanu și însoțitorii săi au fost luați imediat sub protecția forțelor aeriene britanice. În lipsa intervenției, exista riscul real să fie retrimiși în România.

Episodul a fost relatat de Ivor Porter în memoriile sale, Operațiunea Autonomous, carte care a consacrat definitiv această evadare ca una dintre cele mai spectaculoase din Europa de Est. Povestea a fost evocată și de Pia Pillat Edwards, sub pseudonimul Tina Cosmin, în romanul autobiografic Zbor spre libertate. Scrisori din exil.

Exilul și lupta din afara granițelor

Din Italia, Mihail Fărcășanu s-a stabilit în Franța, unde a participat activ la organizarea exilului românesc anticomunist. În revista pariziană „Luceafărul”, coordonată de Mircea Eliade, a publicat nuvela Vântul și pulberea, ultimul său text literar, o proză de război intensă, plasată în Bucureștiul confruntărilor de după 23 august.

Ulterior, s-a stabilit în Statele Unite, devenind o figură importantă a Războiului Rece pe frontul românesc. A colaborat cu Nicolae Rădescu și Grigore Gafencu, a fost cofondator al Ligii Românilor Liberi și primul director al secției române a postului Radio Europa Liberă, între 1951 și 1953. A susținut conferințe, a fondat asociații culturale și jurnalistice și a rămas o voce constantă a exilului.

Ultimii ani și tăcerea istoriei

După divorțul de Pia Pillat, în 1952, Mihail Fărcășanu s-a recăsătorit cu Louise, văduva diplomatului american Franklin Mott Gunther. Ultimii ani i-a petrecut în propria casă din Washington, îngrijit de surorile sale. Trăia discret, cânta zilnic la vioară și citea, departe de scena publică.

După moarte, istoria literaturii l-a păstrat mai degrabă la margine, deși destinul său rămâne emblematic. Viața lui Mihail Fărcășanu ilustrează drama unei elite intelectuale obligate să aleagă între compromis și libertate. Iar „Operațiunea Autonomous” rămâne simbolul unei evadări nu doar dintr-o țară, ci dintr-un timp al fricii.

Citește și: Cine a sculptat Fântâna Vioara Spartă. Istoria unuia dintre cele mai spectaculoase monumente ale Bucureștiului