Pantelimon. Un nume care, pentru mulți bucureșteni, evocă astăzi imaginea unui cartier muncitoresc, plin de blocuri gri, farmacii, săli de păcănele și dughene aliniate de-a lungul șoselei principale. Dar Pantelimonul înseamnă mult mai mult decât atât. Dincolo de fațadele reabilitate în culori țipătoare, se ascunde o istorie fascinantă, care începe în secolul al XVIII-lea, într-o epocă în care ciuma bântuia Bucureștiul, și ajunge până în zilele noastre, când acoperișurile fostelor fabrici socialiste au devenit opere de artă urbană.

Din „Târgul din afară” la periferia ciumaților

Acesta este Pantelimonul – cartierul-poartă de intrare în Capitală dinspre est, locul în care s-au întâlnit sărăcia și creativitatea, boala și renașterea, betonul comunist și culoarea contemporană.

Puțini știu că istoria Pantelimonului începe sub semnul suferinței. În vara anului 1734, o nouă epidemie de ciumă lovea Bucureștiul. Cronicile vremii o descriu ca pe o „cumplită și năprasnică boală”, care aducea moarte și panică. 

Pentru a-i izola pe bolnavi și a opri răspândirea molimei, domnitorul Grigore Ghica al II-lea a hotărât ridicarea, „pre apa Colentinii, la fântâna ce se zice a babei”, a unui spital pentru săracii bolnavi, cu o secție specială pentru ciumați.

Într-un hrisov din 12 octombrie 1735, voievodul menționează că lumea, în special sărăcimea, suferă din lipsa unui loc unde bolnavii să fie îngrijiți. Așa s-a născut Spitalul Pantelimon, în vecinătatea unei mănăstiri ridicate „întru cinstea și lauda marelui mucenic și tămăduitor Panteleimon”. 

Aceasta era prima instituție medicală din Țara Românească destinată în mod special celor izolați din cauza bolilor contagioase – un fel de lazaret, unde „să nu se smreduiască” (adică să nu se contamineze) ceilalți bolnavi și personalul.

De atunci, numele sfântului vindecător Panteleimon a rămas legat de acest colț al Bucureștiului, devenind mai târziu Cartierul Pantelimon.

De la mănăstire și spital la „Târgul din afară”

Ansamblul mănăstiresc Pantelimon, care adăpostea spitalul și biserica, era un reper spiritual și medical al Capitalei premoderne. Mănăstirea a fost ridicată chiar pe o mică insulă formată pe Colentina, iar în jurul ei s-a dezvoltat treptat o mică mahala locuită de sărmani, ostași și meșteșugari: cojocari, cismari, dulgheri, postăvari, lăcătuși.

Documentele din secolul al XVIII-lea arată că populația mahalalei Pantelimon era alcătuită mai ales din ostași și meșteșugari — oameni simpli, care trăiau modest la marginea orașului. În 1831, recensământul modern al Țării Românești înregistra în mahalaua Pantelimon 970 de persoane din clasa de mijloc, 36 de slugi și 6 clerici, trăind în 223 de case.

Pe măsură ce Bucureștiul se extindea, Pantelimonul devenea „Târgul din afară” – o zonă periferică, dar vie, colorată, unde se amestecau mirosurile atelierelor, strigătele negustorilor și zgomotul tramvaielor ce aveau să apară mai târziu.

Primele tramvaie și începuturile modernizării

La sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu dezvoltarea infrastructurii urbane, Pantelimonul începe să fie integrat în oraș. În 1890, primarul Pache Protopopescu a decis trasarea unui mare bulevard est-vest, care să lege Cotrocenii de Piața Iancului. 

Cinci ani mai târziu, Bucureștiul avea primul bulevard modern, iar în 1893 apar „bulevarde de centură” — printre care Șoseaua Mihai Bravu și Șoseaua Ștefan cel Mare — ce marcau limitele orașului.

În același an, Primăria concesionează unei companii italiene construcția primei linii de tramvai electrice din București, numerotată cu 14, care lega Cotrocenii de zona Iancului. Capătul acestei linii era, pentru o vreme, în apropierea vechii mahalale Pantelimon, semn că orașul se întindea spre est, înglobând vechile margini.

Demolările comuniste și nașterea cartierului muncitoresc

Secolul XX a adus schimbări dramatice. Vechile case din perioada interbelică, cu grădini și curți, au fost demolate în anii ’60 pentru a face loc blocurilor socialiste. 

În jurul lor s-au ridicat fabrici, uzine și complexe agro-industriale, iar Pantelimon a devenit un cartier muncitoresc-dormitor, populat de zeci de mii de angajați ai industriei socialiste.

Tot regimul comunist a distrus definitiv vechiul ansamblu mănăstiresc. În 1987, Biserica Pantelimon a fost demolată într-o singură noapte de august, iar pe locul ei s-a ridicat Complexul Lebăda, cu restaurant și hotel de lux. 

Odată cu mănăstirea, au fost spulberate și mormintele familiei Ghica, inclusiv monumentul funerar al domnitorului Alexandru Ghica — o sculptură impresionantă din marmură, cântărind peste patru tone, despre care Nicolae Iorga spunea că era „cel mai frumos vultur funerar din România”.

În picioare au rămas doar Biserica Fundenii Doamnei și Biserica Mărcuța, ultimele mărturii ale vechiului Pantelimon.

„Circul Foamei” – spectacolul sărăciei cu luciu

Simbolul absolut al Pantelimonului socialist rămâne „Circul Foamei”, denumire populară pentru „Complexul Comercial Agro-Industrial Pantelimon”. Inaugurat de Nicolae Ceaușescu în 1987, clădirea masivă, de inspirație nord-coreeană, trebuia să centralizeze distribuția alimentelor din Capitală – un fel de „mall alimentar” într-o epocă a penuriei.

Realitatea era însă alta: o piață imensă fără marfă, autoserviri și săli de mese goale, un decor grandios în care „bătea vântul”. După 1989, complexul s-a transformat într-un bazar plin de tarabe improvizate, cu mărfuri chinezești de proastă calitate, devenind un adevărat pericol public.

Abia în 2021 a început procesul de renovare a clădirii, iar micile afaceri au fost mutate într-un spațiu nou. Pantelimonul și-a păstrat însă un fel de fascinație pentru acest loc, singurul „Circ al Foamei” din București care și-a păstrat arhitectura originală, un simbol al epocii comuniste.

De la fabrici la mall-uri și păcănele

După 1990, odată cu prăbușirea industriei, marile fabrici care înconjurau cartierul – Postăvăria Română, Fabrica de Parachute, Sticlăria – au fost rând pe rând demolate sau transformate în centre comerciale. Pe locul lor au apărut mall-uri, benzinării și clădiri de birouri.

În același timp, Pantelimonul a devenit cartierul păcănelelor, cu săli de jocuri la fiecare colț de stradă, alături de farmacii, case de amanet și buticuri. De-a lungul Șoselei Pantelimon, reclamele luminoase se amestecă cu blocurile reabilitate în culori stridente – o imagine paradoxală a tranziției postcomuniste.

„Uriașii de Pantelimon” – renașterea prin artă

Dar, într-un peisaj dominat de gri și beton, arta a găsit o cale de a renaște. În 2009, organizația Make a Point, fondată de documentarista Mădălina Roșca, criticul de film Viorica Bucur și artista vizuală Alma Cazacu, și-a propus să aducă cultura în Pantelimon.

Proiectul lor emblematic, „Uriașii de Pantelimon”, a transformat între 2016 și 2017 acoperișurile fostelor fabrici în cea mai mare galerie de artă urbană din Europa de Est: 6000 de metri pătrați de picturi, 5 kilometri de fire colorate și 100 de kilograme de vopsea au dat viață unui cartier care părea pierdut.

Artiști stradali renumiți din toată Europa au venit la București pentru a picta uriașe portrete pe acoperișurile industriale – simboluri ale speranței, memoriei și identității locale.

Astăzi, acoperișurile colorate pot fi admirate din Turnul de Apă al fostei Postăvării Române, transformat de Make a Point în Turnul de Artă, un spațiu cultural unde se organizează expoziții, proiecții și evenimente.

Pantelimonul turistic – între trecut și viitor

Deși adesea privit cu superioritate, Pantelimonul are un potențial turistic remarcabil. Printre punctele sale de interes se numără Spitalul Malaxa, Parcul Sticlăriei, Facultatea de Pompieri, Parcul Florilor – unde se află monumentul realist-socialist „Statuia Răscoalei din 1907” –, Mănăstirea Mărcuța, Piața Delfinului, peninsula Ostrov de pe Lacul Fundeni și desigur, Circul Foamei.

Parcul Florilor este considerat cel mai romantic din București, iar Mănăstirea Mărcuța – una dintre cele mai vechi biserici din oraș – păstrează o atmosferă de secol XVIII, cu ziduri vechi și fresce discrete.

Pe de altă parte, proiectele culturale recente, tururile ghidate și evenimentele artistice organizate de Make a Point au început să schimbe percepția publicului asupra cartierului, redându-i demnitatea urbană.

De la ciumă la culoare – povestea unei supraviețuiri

Istoria Pantelimonului este, în esență, o poveste a supraviețuirii. Din lazaretul ciumaților din 1735, la mănăstirea demolată în 1987, din cartierul muncitoresc al anilor ’70 la blocurile cu acoperișuri pictate de azi, Pantelimonul a trecut prin toate etapele istoriei Bucureștiului – boală, sărăcie, industrializare, decădere și renaștere.

Cartierul cu nume de sfânt a fost mereu un spațiu al marginilor, dar și al rezistenței. Aici s-a născut hip-hopul românesc în anii ’90, aici s-au ridicat primele fabrici socialiste, aici se reinventează azi arta urbană.

Când intri în București dinspre est, pe drumul vechi de la mare, Pantelimonul te întâmpină cu blocurile sale gri, cu lumini de cazinou și cu miros de mici din piață. Dar dacă privești mai atent, dincolo de aparențe, vei descoperi un cartier care a fost refugiul ciumaților, simbolul muncitorimii, templul sărăciei socialiste și, mai nou, galerie de artă în aer liber.

Pantelimonul nu este doar o zonă a contrastelor, ci o lecție despre cum orașul își poartă memoria. Între ruinele fabricilor și culorile acoperișurilor pictate, între ciumă și street-art, între istorie și prezent, se află o poveste despre Bucureștiul care nu moare, ci se transformă mereu.

Citește și: Povestea cartierului Berceni din București: satul amărât, iubirea interzisă și un război pasional