Astăzi, Parcul Tineretului este o adevărată oază de verdeață, frecventată zilnic de sute de bucureșteni care vin să se plimbe sau să facă sport. Însă locul pe care se întinde parcul ascunde o istorie surprinzătoare. 

Originea legendară a zonei

Înainte de a deveni parc, zona era cunoscută sub numele de „Valea Plângerii” sau „Cocioc”, denumiri pline de mister și povești populare. Legendele spun că, cu secole în urmă, aici se afla un sat mic, la marginea căruia exista o mănăstire. 

Într-o noapte, pământul s-ar fi cutremurat puternic și s-ar fi crăpat, înghițind întregul sat și lăcașul de cult. Ulterior, zona s-a umplut cu apă, provenită din Dâmbovița în urma inundațiilor, formând o mlaștină vastă care a primit numele de „Cocioc”.

Se spune că în nopțile cu lună plină apa se limpezea, iar turla bisericii satului devenea vizibilă. Cei care locuiau în vecinătate susțineau că se puteau auzi glasurile celor înghițiți de pământ, iar de aici vine denumirea de „Valea Plângerii”. 

Mlaștina dintre mahalaua Cărămidarii de Jos și dealul Șerban Vodă s-a format, cel mai probabil, în urma inundațiilor repetate ale Dâmboviței. Zona joasă a favorizat acumularea apei, iar stuful creștea până la 4-5 metri înălțime, transformând peisajul într-un loc sălbatic și greu accesibil.

De la mlaștină la groapă de gunoi

Pe măsură ce secolul XX își intra în drepturi, „Cociocul” s-a scurs printr-o gârlă mică către Dâmbovița și, în cele din urmă, mlaștina s-a uscat. Zona a fost lăsată în paragină și a devenit groapă de gunoi, un loc dezolant unde se adunau mormane de deșeuri menajere, carcase de animale și resturi industriale. 

Atât locuitorii săraci ai cartierului, cât și câinii flămânzi scurmau prin gunoaie pentru hrană. Această stare a persistat până în anii ’30, când autoritățile locale au început să se gândească la o transformare.

În iarna anului 1933, groapa de gunoi a fost netezită și transformată temporar într-un mic complex de iarnă. Au fost amenajate trei pârtii de schi pentru începători, intermediari și pasionații de săniuș, deschise chiar lângă cimitirul Bellu. 

Iernile generoase din acele vremuri făceau zăpada să rămână câteva luni bune, iar pârtiile erau iluminate pentru acces nocturn, devenind un punct de atracție pentru bucureșteni. Această inițiativă a oferit un prim semn al viitorului potențial recreativ al zonei.

Clădirile misterioase din parc

Pe platoul de deasupra lacului Tineretului, aproape de intrarea în Orășelul Copiilor, se află un conac aflat acum în paragină. Clădirea cu două turnulețe, cu geamuri sparte și pereți crăpați, dă impresia unei case bântuite. 

Inițial s-a crezut că ar fi fost casa parohială a bisericii Cărămidarii de Jos sau o bibliotecă, însă clădirea aparținea de fapt înstăritei familii Charlea și a fost inclusă în parc. Aceasta păstrează încă aura misterului și servește ca martor al trecutului complex al zonei.

Primele planuri de amenajare a parcului

În 1935, municipalitatea a propus amenajarea unei zone verzi pe terenurile comunale și particulare dintre Calea Șerban Vodă, Calea Văcărești și Șoseaua Olteniței, cuprinzând Valea Plângerii, dealul Piscului și dealul Văcăreștilor. 

Ideea era de a crea un „pâlc de verdeață” care să ofere locuitorilor acces la natură. Însă planurile au fost amânate din cauza războiului, iar Valea Plângerii a fost concesionată Uzinelor Comunale București, continuând să fie folosită ca groapă de gunoi timp de un sfert de secol.

Transformarea parcului în perioada comunistă

Amenajarea efectivă a Parcului Tineretului a început abia în 1965, în perioada regimului comunist. Inițial numit Bucur-Parc, proiectul a fost conceput de arhitectul Valentin Donose, după ce responsabilitatea inițială fusese încredințată lui Gheorghe Neagu. 

Ziarele vremii prezentau un proiect ambițios, incluzând Montagne-Russe, pavilioane de tir, o pistă cu mașinuțe cu tematică de safari, ringuri de dans și două dealuri – unul cu vegetație tropicală și altul cu vegetație alpină – situate între buclele lacului. Multe dintre aceste idei nu au fost însă realizate.

Lucrările au durat nouă ani, timp în care fosta groapă de gunoi a fost drenată, nivelată și amenajată. Diferențele de teren ajungeau până la 16 metri, astfel încât întreaga zonă a fost remodelată pentru a putea găzdui lacul Tineretului și activități de agrement. 

Lacul, cu o suprafață de 13 hectare și alimentat direct din pânza freatică, a fost betonat pe maluri și pregătit pentru plimbări cu barca și hidrobicicleta.

Contribuția comunității la amenajare

Un detaliu interesant este că amenajarea de bază a fost realizată cu ajutorul elevilor și studenților, chemați la „muncă patriotică”. 

În doar opt luni, aceștia au participat la lucrările de nivelare, plantare și amenajare a spațiilor verzi, punând bazele unui parc care urma să devină emblematic pentru București.

Dezvoltările ulterioare ale parcului

În 1974, la marginea parcului a fost construită Sala Polivalentă, denumită la acea vreme „Palatul Sporturilor și Culturii”. Peste câțiva ani, a fost amenajat Orășelul Copiilor și s-a construit Palatul Național al Copiilor, fost Palat al Pionierilor și Șoimilor Patriei, extinzând zona de agrement și oferind facilități pentru educație și recreere.

De-a lungul decadelor, parcul a trecut prin mai multe modernizări și înfrumusețări, însă forma sa generală a rămas relativ constantă. Pe colina de lângă liceul Gheorghe Șincai se află Crematoriul „Cenușa”, o clădire cu un trecut misterios și bine încadrat în istoria complexă a zonei.

Parcul Tineretului astăzi

Astăzi, Parcul Tineretului este unul dintre cele mai populare spații verzi din București, oferind locuri pentru plimbări, sport, agrement și relaxare. Istoria sa bogată, de la mlaștina Cocioc și legenda Valea Plângerii, la groapa de gunoi și transformarea sa într-un parc urban, conferă locului o identitate aparte, combinând elemente de legendă, adevăr istoric și muncă colectivă. 

Parcul Tineretului nu este doar un loc de recreere, ci și o mărturie vie a modului în care Bucureștiul s-a transformat în ultimele secole, de la terenuri mlăștinoase și povestiri populare la un spațiu urban modern, verde și prietenos pentru comunitate.

Citește și: Povestea celebrului crematoriu Cenușa din București: aici a fost incinerat generalul Ion Antonescu