George Grigoriu este una dintre acele personalități fără de care istoria muzicii ușoare românești nu poate fi înțeleasă pe deplin. Compozitor, orchestrator, mentor și descoperitor de talente, el a reușit să îmbine creația artistică cu formarea unor generații întregi de interpreți. Activitatea sa impresionantă, desfășurată pe parcursul a peste cinci decenii, a lăsat o amprentă profundă asupra culturii muzicale din România.

Rădăcinile unei pasiuni pentru muzică

George Grigoriu s-a născut la Brăila, pe 8 aprilie 1927, într-o familie în care muzica era parte din viața de zi cu zi. Tatăl său, Radu Grigoriu, violonist de profesie, a avut un rol esențial în formarea artistică a fiului, insuflându-i dragostea pentru sunet, armonie și disciplină muzicală. Încă din copilărie, George a demonstrat o sensibilitate aparte față de muzică, o înclinație care avea să-i definească întreaga existență.

Educația sa s-a construit pe baze solide, fiind îndrumat de personalități marcante ale vieții muzicale românești, precum Ioan D. Chirescu și Mircea Basarab. Deși formarea sa era una academică, destinul artistic l-a purtat, din anul 1950, către muzica ușoară, la îndemnul lui Sile Dinicu, un pas decisiv care i-a deschis drumul către consacrare.

Nașterea și afirmarea Trioului Grigoriu

Alături de frații săi, Angel și Cezar, George Grigoriu a pus bazele unuia dintre cele mai iubite grupuri vocale din România: Trio Grigoriu. Lansarea oficială a avut loc în 1946, prin intermediul Radioului Național, iar succesul nu a întârziat să apară. Publicul a fost cucerit de armoniile vocale impecabile, de diversitatea repertoriului și de rafinamentul interpretativ.

Trio Grigoriu aborda cu naturalețe muzica ușoară, jazz-ul, dar și piese cu tentă umoristică sau lirică, multe dintre ele fiind compuse și orchestrate chiar de George. Colaborarea cu Horia Ropcea a adus un plus de modernitate și expresivitate, iar stilul grupului s-a diferențiat rapid pe scena muzicală românească.

Trioul Grigoriu și scena teatrului de revistă

Un moment important în cariera celor trei frați a fost debutul pe scena Teatrului „Constantin Tănase”, în 1953, în comedia muzicală „Și Ilie face sport!”. Această apariție a deschis o colaborare de lungă durată cu teatrul de revistă, unde Trio Grigoriu a devenit o prezență constantă și apreciată.

Spectacole precum „București 500”, „Vitamina M… Muzica” sau „Jos pălăria!” au beneficiat de talentul complex al fraților Grigoriu. George s-a remarcat ca orchestrator și compozitor, în timp ce Angel și Cezar au contribuit ca regizor și textier. În 1957, trio-ul a lansat un disc LP la Electrecord, care includea piese devenite rapid populare, printre care și celebra „Broscuța Oac”, un adevărat evergreen al muzicii românești.

Compozitorul și diversitatea creației sale

George Grigoriu nu s-a limitat la activitatea de scenă sau la succesul Trioului Grigoriu. El a fost un creator extrem de prolific, semnând muzica pentru 18 spectacole de revistă, patru operete și peste 30 de coloane sonore de film. Printre producțiile cinematografice de referință se numără „Actorul și sălbaticii”, un titlu emblematic al filmului românesc.

Creația sa muzicală a acoperit o gamă largă de emoții și stiluri. De la melodii vesele, pline de energie, precum „Broscuța Oac”, până la piese cu profunzime dramatică, cum sunt „Eternitate” sau „Speranțe, vis, speranțe, flori”, muzica lui George Grigoriu a reflectat mereu complexitatea trăirilor umane.

Mentorul marilor voci ale muzicii românești

Una dintre cele mai importante contribuții ale lui George Grigoriu rămâne rolul său de mentor. El a avut un fler extraordinar în descoperirea și formarea unor artiști care aveau să devină repere ale muzicii românești. Printre vocile pe care le-a lansat sau susținut se numără Angela Similea, Stela Enache, Margareta Pâslaru, Mihaela Mihai, Luminița Dobrescu, Marina Florea, George Nicolescu, Cristian Popescu sau Paul Surugiu.

Relația sa cu acești interpreți nu s-a limitat la simpla colaborare artistică. George Grigoriu a fost un adevărat profesor, un ghid care a știut să modeleze cariere, să ofere încredere și să creeze contexte favorabile afirmării, inclusiv prin participări la festivaluri internaționale și concursuri de prestigiu.

Recunoaștere națională și internațională

Valoarea creației lui George Grigoriu a fost recunoscută atât în țară, cât și peste hotare. El a reprezentat România în juriile unor competiții muzicale internaționale desfășurate la Soci, Sofia, Praga, Malta, Berlin, Atena, Sopot sau în URSS. În 1967, a primit Premiul Uniunii Compozitorilor din URSS, o distincție importantă pentru un artist român al vremii.

La nivel național, a fost recompensat cu nu mai puțin de 13 premii la Festivalul de la Mamaia, între anii 1964 și 1987. Din 1962, a devenit membru al Uniunii Compozitorilor din România, unde s-a implicat activ în conducerea secției de muzică ușoară, sprijinind tineri creatori precum Marius Țeicu, Ionel Tudor sau Marcel Dragomir.

Moștenirea artistică și dimensiunea umană

Pe lângă activitatea de compozitor și mentor, George Grigoriu a fost și un fin observator al fenomenului muzical, colaborând cu presa de specialitate și semnând articole și cronici. În 1965, contribuția sa a fost esențială la succesul Teatrului „Tănase” de la Paris, pe scena Olympia, unde spectacolul „Grand Music-Hall de Bucarest” a impresionat publicul francez.

A compus șlagăre care au intrat definitiv în memoria colectivă, precum „Două inimi cântau”, „Chemarea mării”, „Iubire, tu”, „Serenada tinereții” sau „Doar băieții sunt de vină”. Versurile multora dintre aceste piese au fost scrise de fratele său, Angel Grigoriu, sau de fiica sa, Andreea Andrei, ceea ce a adăugat o dimensiune intimă și familială creației sale.

George Grigoriu s-a stins din viață pe 23 februarie 1999, la București, lăsând în urmă o operă impresionantă și o lecție de profesionalism, pasiune și dăruire. Muzica sa continuă să fie ascultată și iubită, iar numele lui rămâne sinonim cu excelența în muzica ușoară românească.

Citește și: Starurile Bucureștiului interbelic: Nae Roman, „botezat” de marele Constantin Tănase, i-a refuzat pe comuniști