Liviu Ciulei este una dintre figurile majore ale culturii române, un artist ale cărui contribuții la teatru și film au depășit granițele țării și au intrat definitiv în patrimoniul artistic universal. Născut la 7 iulie 1923, la București, Ciulei a crescut într-un mediu în care arta era privită ca o formă de cunoaștere și expresie profundă. De foarte tânăr a manifestat un interes aparte pentru lumea spectacolului, iar talentul său multiplu avea să devină esențial în construirea unei cariere de excepție.

Formarea unui artist excepțional și începuturile unei cariere strălucite

Educația sa artistică a fost una impresionantă și complexă. A absolvit Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București, unde a intrat în contact cu marile texte ale dramaturgiei și cu tehnici avansate de interpretare. În același timp, și-a finalizat studiile la Facultatea de Arhitectură, un detaliu care avea să-i influențeze profund stilul regizoral. 

Privirea sa analitică, simțul proporțiilor, atenția pentru configurația spațiului scenic — toate aceste elemente au fost alimentate de pregătirea arhitecturală și se vor regăsi ulterior în montările sale celebre.

Debutul său în actorie, în 1945, pe scena Teatrului Mic, în piesa „Încătușarea”, a arătat publicului un tânăr pasionat, capabil să imprime personajelor complexitate emoțională. În scurt timp, Ciulei a devenit o prezență constantă pe scenele teatrelor bucureștene, remarcându-se prin sensibilitate și curaj interpretativ. 

Fascinația pentru film l-a împins însă și către marele ecran: debutează în 1951 în pelicula „În sat la noi”, iar în anii următori colaborează la scenariile unor filme importante, precum „Mitrea Cocor” (1952), „Nepoții gornistului” (1953), „Răsare soarele” (1954) sau „Pasărea furtunii” (1957).

Ascensiunea în lumea teatrului și filmului și consacrarea internațională

Anul 1957 marchează un moment decisiv în cariera lui Liviu Ciulei. În același an în care este scenarist pentru „Pasărea furtunii”, își face debutul în regia de film cu pelicula „Erupția”, dovedind o intuiție cinematografică matură și un simț al ritmului vizual rar întâlnit. Tot în 1957 pășește cu dreptul și în lumea regiei de teatru, montând piesa „Omul care aduce ploaia” de Richard Nash, o producție care a atras imediat atenția criticilor și a confirmat talentul său de regizor complex, inovator și profund.

La scurt timp, Ciulei se alătură echipei Teatrului Municipal din București — viitorul Teatru Bulandra — unde avea să scrie o parte importantă din istoria teatrului românesc. Montările sale se impun rapid prin originalitate, eleganță și o viziune regizorală care moderniza teatrul românesc. Spectacole precum „Azilul de noapte” de Maxim Gorki (1958), „Sfânta Ioana” de George Bernard Shaw (1958), „Intrigă și iubire” de Friedrich Schiller (1965), „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht (1969) sau „Leonce și Lena” de Georg Büchner (1970) devin repere pentru generații întregi.

Un moment de vârf în cariera sa îl reprezintă montarea piesei „Cum vă place” de Shakespeare, în 1961, o producție revoluționară pentru scena românească. Ciulei inovează decorul, ritmul dramatic și relația dintre personaj și spațiu, oferind o versiune modernă, extrem de apreciată.

Însă consagrarea internațională vine în 1965, când pelicula sa Pădurea spânzuraților câștigă marele premiu pentru regie la Festivalul de Film de la Cannes. Filmul, inspirat din romanul lui Liviu Rebreanu, impresionează prin profunzimea interpretărilor și prin imagini memorabile, devenind una dintre cele mai puternice creații ale cinematografiei românești. Trofeul de la Cannes îl propulsează pe Liviu Ciulei în liga marilor regizori ai lumii.

Conflictul cu regimul comunist și fuga dramatică din România

Cu toate că era deja o personalitate importantă a culturii române, Liviu Ciulei a intrat în conflict cu autoritățile comuniste, care îi priveau cu suspiciune montările inovatoare și atitudinea artistică independentă. În perioada în care a fost director artistic al Teatrului Bulandra, timp de peste zece ani (1963–1974), a transformat instituția într-un spațiu modern, deschis spre experiment și dialog cu tendințele occidentale. Această libertate de creație nu a fost bine văzută de regimul totalitar.

Scandalul izbucnește odată cu premiera piesei „Revizorul”, montată de Lucian Pintilie. Spectacolul, o critică subtilă a birocrației și corupției, a fost considerat de autorități prea îndrăzneț. Consecințele au fost severe: montarea a fost interzisă, Pintilie a fost marginalizat, iar Liviu Ciulei a fost îndepărtat din funcția sa de director.

În 1980, în timpul filmărilor pentru un documentar despre un marinar român, Ciulei decide să fugă din țară. Alege o cale riscantă și spectaculoasă: trece Dunărea cu o barcă, în plină noapte, riscându-și viața pentru a căuta libertatea. Drumul exilului se dovedește dificil, plin de incertitudini și obstacole, dar Ciulei nu renunță la artă. În anii petrecuți departe de România, avea să devină una dintre vocile importante ale teatrului internațional.

Exilul creator și impactul global asupra teatrului mondial

Ajuns în Statele Unite, Liviu Ciulei este rapid remarcat și angajat ca director artistic al prestigiosului Teatru Tyrone Guthrie din Minneapolis, Minnesota. Acolo, el introduce o serie de reforme și montări curajoase, continuând să exploreze limitele expresiei scenice. Talentul său pedagogic îl recomandă și pentru cariera universitară: predă teatru la instituții academice de renume, unde formează noi generații de actori și regizori.

Activitatea sa nu se limitează la continentul american. Montările lui Ciulei ajung pe scene importante din Germania și Australia, impresionând prin inventivitate și prin modul în care îmbină tradiția cu modernitatea. Criticii îl laudă pentru sensibilitate, viziune și capacitatea de a transforma fiecare text într-un univers viu, profund și actual.

În ciuda succesului internațional, exilul rămâne o rană deschisă pentru artist. Prietenii și colegii săi din țară au resimțit aceeași pierdere: România rămânea fără unul dintre cei mai valoroși creatori ai săi.

Întoarcerea în țară și moștenirea unui destin unic

După căderea comunismului în 1989, Liviu Ciulei se întoarce în România. Revederea cu publicul român și cu scena care l-a consacrat este intensă și emoționantă. Montează piese importante, revine la Teatrul Bulandra și devine director onorific al instituției, rol în care contribuie la renașterea culturală a teatrului românesc.

Moștenirea lui Liviu Ciulei este una uriașă: spectacole revoluționare, filme de referință, studenți remarcabili și o viziune artistică ce a schimbat modul în care teatrul românesc se raportează la lumea modernă. A demonstrat că arta poate depăși limitele politice, geografice și istorice, devenind o formă de libertate în sine.

Astăzi, la un secol de la nașterea sa, Liviu Ciulei rămâne un reper esențial al culturii române și mondiale, o figură emblematică ce a marcat definitiv evoluția teatrului și filmului. Povestea lui este una despre talent, curaj, sacrificiu și o sete nemărginită de libertate creatoare — o poveste care continuă să inspire generații întregi.

Citește și: Istoria Hollywoodului românesc. Studiourile Cinematografice Buftea, construite de Gheorghiu Dej pentru fiica lui, Lica