Puțini bucureșteni care trec astăzi pe strada Radu Beller, una dintre cele mai elegante artere ale Capitalei, știu că în spatele acestui nume se ascunde povestea impresionantă a unui tânăr aviator român care și-a dat viața pentru gloria zborului. Radu Beller s-a născut la 12 noiembrie 1898, în orașul Roman, într-o familie respectată și cu rădăcini solide în lumea politică și intelectuală a Moldovei.

Tânărul erou venit din Roman

Tatăl său provenea dintr-o familie de intelectuali, iar prin căsătoria cu fiica lui Vasile Cantacuzino – fost prefect al orașului Roman și figură importantă în viața politică locală – Radu a devenit ginerele unei familii cu prestigiu. Crescut într-un mediu al educației și al onoarei, el a fost atras de la o vârstă fragedă de noua eră a aviației, care cucerea inimile tinerilor curajoși de la începutul secolului XX.

Când România a intrat în Primul Război Mondial, tânărul Radu Beller avea doar 18 ani. Cu un patriotism arzător și o sete de aventură rară, s-a înrolat ca soldat voluntar în armata română. În scurt timp, datorită aptitudinilor și curajului dovedit, a fost admis la Școala militară de pilotaj de la Botoșani – una dintre primele instituții care formau aviatori în țară.

De pe frontul românesc în escadrilele Franței

Radu Beller s-a remarcat rapid prin îndemânare și spirit de observație, calități esențiale pentru un pilot de vânătoare. Recunoscut de superiori pentru talentul său, a fost trimis în Franța pentru perfecționare – un gest de mare încredere și prestigiu în epocă. Acolo, a urmat cursuri intensive de zbor și a obținut brevetul de pilot de vânătoare, alăturându-se aviației militare franceze în campania din 1917.

În acea perioadă, Franța ducea o luptă crâncenă pentru apărarea teritoriului său, iar tânărul român a participat cu devotament la misiunile periculoase din cadrul „Legiunii străine”. Radu Beller a fost unul dintre cei cinci aviatori români voluntari care au ales să se înroleze în această unitate specială a armatei franceze, alături de alți doi piloți cunoscuți, Alexandru Danielescu și Ioan Romanescu.

Experiența acumulată în Franța l-a transformat într-un pilot de elită. După război, Radu Beller a participat la diverse competiții și zboruri demonstrative internaționale, demonstrând lumii că România are aviatori de mare valoare. Spiritul său aventurier, curajul și eleganța cu care pilota aeronavele i-au adus o reputație remarcabilă, iar numele său a început să fie rostit alături de cele ale marilor aviatori ai vremii.

Către Extremul Orient – zborul fatal

În aprilie 1931, destinul lui Radu Beller avea să se frângă tragic, în timpul unei misiuni spectaculoase. În acel an, prințul George Valentin Bibescu, una dintre figurile emblematice ale aviației române și internaționale, președinte al Federației Aeronautice Internaționale (organizație care reunea 41 de națiuni), dorea să demonstreze capacitățile piloților români printr-un zbor de anvergură către Extremul Orient, până la Saigon.

Echipajul avionului Fokker era format din patru oameni: prințul Bibescu, piloții maior Traian Burduloiu și locotenent Radu Beller, și mecanicul englez Hunt. 

Aeronava a decolat pe 10 aprilie 1931 de pe aeroportul „Le Bourget” din Paris, urmând o rută ambițioasă: Roma – Atena – Alep – Bagdad – Gwadar – Jadpour – Allahabad – Benares – Calcutta. Era o misiune riscantă, dar plină de entuziasm, într-o perioadă în care zborurile lungi reprezentau adevărate expediții de pionierat.

Pe 17 aprilie, după ce au trecut de Jadpour, în apropiere de Calcutta, tragedia s-a produs. În timp ce avionul zbura la o altitudine de 2.500 de metri, o colonie de vulturi, atrași de cadavrele unei secte religioase locale, s-a ridicat brusc în calea aparatului. 

Impactul cu păsările a avariat grav avionul, iar echipajul a fost forțat să aterizeze de urgență pe un câmp de orez, lângă mica gară Bhabua. În urma contactului cu solul, avionul a luat foc instantaneu.

Un final eroic

Flăcările au cuprins aparatul în câteva secunde. Cei patru membri ai echipajului au devenit „torțe vii”, după cum avea să povestească mai târziu maiorul Traian Burduloiu. Cu ultimele puteri, prințul Bibescu și ceilalți au reușit să stingă focul care le ardea hainele, însă Radu Beller, cel mai tânăr dintre ei, a fost grav rănit.

„George Valentin Bibescu – își amintea Burduloiu – venise și el într-ajutorul lui Beller, zbătându-se să-i smulgă hainele arzânde, ceea ce i-a adus și lui răni cumplite pe mâini și picioare.” Localnicii din zonă au sărit în ajutorul aviatorilor și i-au transportat cu un tren sanitar spre Benares.

Acolo, la spitalul militar britanic, locotenentul Radu Beller s-a stins din viață, la doar 32 de ani, pe 17 aprilie 1931. A fost înhumat cu onoruri militare în cimitirul Phulwaria din zona cantonamentală a orașului Benares, iar pe piatra sa funerară era scris: „Lieutenant pilote aviateur Radu Beller, tombé au champ d’honneur en service commande, le 17 mai 1931.”

În timp, mormântul său s-a pierdut – piatra a dispărut, iar registrele cimitirului nu mai există. Însă amintirea sa a continuat să dăinuie în inimile camarazilor și în istoria aviației române.

Omagiul României pentru un erou

La 6 iunie 1931, la scurt timp după tragicul accident, la Mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol a avut loc o ceremonie grandioasă de cinstire a memoriei lui Radu Beller. În fața oficialităților, a militarilor și a unui numeros public, prințul George Valentin Bibescu a rostit un discurs emoționant:

„Am cunoscut, cu acest prilej, pe cei mai extraordinari oameni pe care i-am întâlnit vreodată în viața mea... Acei trei oameni cu care am trăit aventura din India au fost și-i consider extraordinari.”

Cuvintele sale au rămas mărturia profundă a legăturii dintre pionierii aviației românești – oameni care și-au pus viața în slujba progresului și a gloriei țării lor.

Prințul Bibescu, cel care a fondat și aeroportul Băneasa (ridicat pe moșia mătușii sale, contesa Maria Bibescu de Montesquiou-Fézensac), a fost marcat definitiv de acel eveniment. Deși a supraviețuit accidentului, rănile suferite în India i-au afectat grav sănătatea. A murit la București în 1941, la zece ani după moartea camaradului său, ca o consecință întârziată a arsurilor și traumelor suferite.

De la erou la simbol urban

Povestea lui Radu Beller a emoționat întreaga societate românească din perioada interbelică. Moartea sa a fost considerată o jertfă pentru idealurile aviației și pentru onoarea națională. Ca semn al recunoștinței, autoritățile bucureștene au decis ca una dintre străzile noi, apărute în plin proces de modernizare a orașului, să poarte numele său.

Astfel, strada Radu Beller a devenit, în timp, una dintre cele mai elegante artere din București, simbol al unui oraș care își respecta eroii. Amplasată în inima cartierului Dorobanți, strada a fost mereu asociată cu distincția, rafinamentul și istoria – valori care se potrivesc perfect cu destinul celui al cărui nume îl poartă.

Pentru generațiile care au urmat, Radu Beller a rămas un exemplu de curaj și devotament. Povestea sa arată că eroismul nu se măsoară doar pe front, ci și în spiritul celor care, prin pasiune și sacrificiu, duc mai departe idealurile unei națiuni.

Eroul care a învins timpul

Deși mormântul său s-a pierdut, amintirea lui Radu Beller dăinuie în memoria culturală și urbană a României moderne. Numele său, gravat pe plăcuțele străzii din Dorobanți, amintește zilnic trecătorilor că istoria Capitalei este plină de povești de curaj și sacrificiu.

Aviatorul român care a zburat pentru Franța, care a traversat continente și a murit în India în numele progresului, continuă să fie un simbol al epocii eroilor aerului – o generație de oameni care și-au riscat viața pentru a duce omenirea mai sus, la propriu și la figurat.

Într-un București al luxului și al clădirilor moderne, strada Radu Beller nu este doar o arteră a eleganței, ci și o pagină vie din istoria unei țări care a învățat să zboare datorită unor oameni ca el.

Citește și: Blocul Zodiac de pe Calea Dorobanților, singurul bloc din România pe fațada căruia sunt pictate cele 12 zodii ale horoscopului