La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, Bucureștiul era un oraș în care lumea bună, artiștii, aventurierii, diplomații și aristocrații străini se întâlneau în restaurante elegante, la spectacole și în saloanele particulare ale marilor familii. Capitala României își construia reputația de „Micul Paris”, iar viața de noapte, restaurantele, grădinile de vară, teatrele și celebrul Capșa făceau parte dintr-un univers monden în care spectacolul și aventura mergeau adesea mână în mână. Printre vedetele care au ajuns în acest București al Belle Époque s-a numărat Carolina Otero, cunoscută în întreaga Europă drept La Belle Otero. Dansatoare, cântăreață și una dintre cele mai celebre curtezane ale epocii, Otero era obișnuită cu saloanele Parisului, cu cazinourile de pe Riviera Franceză și cu compania regilor și prinților. Totuși, Bucureștiul i-a lăsat o impresie aparte. În amintirile sale, artista vorbea cu entuziasm despre oraș, despre bisericile sale, străduțele înguste, palatele și grădinile sale, dar mai ales despre muzica românească. Lăutarii și ritmul lor au fascinat-o, iar serile de după spectacole s-au transformat în petreceri prelungite, în care dansul devenea centrul întregii atmosfere. Una dintre aceste nopți avea să intre în memoria Bucureștiului printr-o poveste desprinsă parcă dintr-un film: La Belle Otero dansând desculță prin zăpadă, acompaniată de muzicanți, după un supeu oferit în onoarea ei de Radu Văcărescu.

La Belle Otero, vedeta care cucerise Europa

Carolina Otero s-a născut sub numele de Agustina del Carmen Otero Iglesias, în localitatea Valga din Galicia, Spania, într-o familie foarte săracă. Sursele locale din Valga indică data de 19 decembrie 1868. Copilăria ei a fost marcată de lipsuri și de experiențe traumatizante, iar adolescența a reprezentat începutul unei vieți în care dansul și spectacolul aveau să devină instrumentele prin care își va construi libertatea și celebritatea.

A plecat de foarte tânără din locurile natale și a început să danseze în spectacole. Barcelona a reprezentat una dintre primele etape importante ale ascensiunii sale. Acolo a intrat în contact cu mediul artistic și cu persoane care aveau să-i faciliteze accesul către marile scene europene. În 1889 a ajuns la Paris, oraș aflat atunci în plină efervescență culturală, iar întâlnirea cu impresarul Joseph Oller, asociat cu Moulin-Rouge și cu alte mari spații de divertisment, a fost decisivă pentru cariera sa.

În anii următori, Carolina Otero și-a construit personajul scenic care avea să o transforme într-o legendă. „La Belle Otero” era mai mult decât un nume de scenă: era o imagine atent cultivată, bazată pe frumusețe, exotism, costume spectaculoase, dansuri spaniole și o atitudine care combina seducția cu provocarea. A devenit una dintre vedetele marilor spectacole pariziene și a avut turnee în Europa și America.

Reputația ei a depășit rapid lumea teatrelor și a cabaretelor. Otero a ajuns să fie asociată cu aristocrați, prinți, oameni politici, scriitori și mari finanțiști. Printre numele legate de biografia ei se află Edward al VII-lea, prințul Albert I de Monaco, membri ai aristocrației ruse și scriitorul Gabriele D'Annunzio. Totuși, multe dintre poveștile despre aventurile sale au fost amplificate de presa mondenă și chiar de mitologia pe care Otero însăși a contribuit la construirea ei. De aceea, cifrele spectaculoase privind numărul iubiților sau presupusele sinucideri provocate de frumusețea ei trebuie tratate cu prudență.

Bucureștiul care a fascinat-o pe celebra curtezană

Pentru Carolina Otero, Bucureștiul a reprezentat o experiență diferită de marile capitale occidentale pe care le cunoștea. În memoriile sale, orașul apare ca un spațiu pitoresc, cu numeroase biserici, ulițe înguste, palate și grădini. Nu doar arhitectura i-a atras atenția, ci mai ales atmosfera și muzica.

Otero mărturisea că era aproape „beată de dans și de muzică” și că lăutarii români și ritmul lor o fermecau. Este o observație importantă pentru înțelegerea felului în care o vedetă obișnuită cu marile scene europene percepea Bucureștiul. Pentru ea, farmecul orașului nu însemna doar saloane aristocratice și restaurante elegante, ci și energia muzicii tradiționale.

După spectacole, serile continuau frecvent la supeuri. Otero își aducea muzicanții, iar masa se transforma în petrecere. Dansul nu era doar un moment artistic prezentat publicului, ci o formă de expresie personală. Artista dansa cu o energie pe care contemporanii o descriau drept aproape frenetică, iar invitații erau atrași în atmosfera creată în jurul ei.

Această combinație dintre muzică, mâncare, dans și libertate era caracteristică vieții mondene a Bucureștiului de atunci. În jurul restaurantelor și al saloanelor se formase o lume cosmopolită, în care aristocrați, politicieni, artiști și oameni de afaceri se întâlneau până târziu în noapte. Capșa ocupa un loc privilegiat în acest univers, iar printre cei care frecventau cercurile sale se afla și Mișu Văcărescu, cunoscut sub pseudonimul Claymoor.

Radu Văcărescu și noaptea dansului prin zăpadă

Cea mai spectaculoasă poveste legată de trecerea lui Otero prin București este cea a supeului oferit în onoarea ei de Radu Văcărescu. Povestea a fost transmisă prin memoriile și evocările ulterioare ale epocii și este relatată inclusiv de Gheorghe Crutzescu în volumul său dedicat Podului Mogoșoaiei. Institutul Cultural Român reproduce această mărturie și identifică explicit inițiala „R.” din poveste cu Radu Văcărescu.

În timpul petrecerii, dansul ar fi devenit atât de intens încât însuși Radu Văcărescu s-ar fi lăsat prins de atmosfera creată de artistă. În spiritul extravagant al serii, ar fi aruncat la picioarele ei portofelul, bijuteriile și obiectele de valoare pe care le avea asupra sa.

Otero, absorbită de propria fantezie, și-ar fi imaginat că se află într-un cabaret din Sevilla. A continuat să danseze și, la un moment dat, a ieșit din restaurant direct în stradă. Radu Văcărescu le-ar fi făcut semn lăutarilor și chitariștilor să o urmeze.

Era iarnă. Ninsese, era ger, iar lumina lunii se reflecta în zăpada care acoperea strada. În această atmosferă aproape cinematografică, Otero ar fi continuat să danseze desculță până la hotel, acompaniată de muzicanți și de prietenii care formaseră în jurul ei un adevărat cortegiu nocturn.

Episodul este cu atât mai spectaculos cu cât, mulți ani mai târziu, Radu Văcărescu ar fi povestit la rândul său întâmplarea, adăugând detalii și mai îndrăznețe despre vestimentația dansatoarei. Crutzescu a păstrat această versiune în relatarea sa, transformând scena într-una dintre cele mai pitorești anecdote ale Bucureștiului de altădată.

Fantezia a avut însă și o consecință neplăcută. Potrivit memoriilor Oterei, frigul nopții i-a provocat o congestie pulmonară care a ținut-o la pat timp de șase săptămâni. Povestea a rămas însă în memoria celor care au cunoscut lumea mondenă a Bucureștiului drept una dintre cele mai excentrice aventuri ale perioadei.

Capșa, Claymoor și „lumea bună” a Bucureștiului

Povestea Oterei nu poate fi separată de mediul în care a fost primită. Bucureștiul Belle Époque avea propriul său circuit al celebrității. Capșa era unul dintre centrele acestei lumi, iar grupul tinerilor bogați și mondeni care se întâlneau acolo era descris de Claymoor printr-un vocabular inspirat din lumea mondenă franceză.

Printre figurile menționate de Gheorghe Crutzescu se numărau Radu Văcărescu, Alexandru Florescu, Constantin Bălăceanu, Iancu Cretzeanu, Mihai Laptew Soutzo, Popa Miclescu, Alexandru Ghica, Costică Izvoranu și Sacha Blaremberg. Alături de ei se afla Mișu Văcărescu, Claymoor, cronicarul care transforma viața mondenă a Capitalei în spectacol de presă.

Pentru doamnele din înalta societate bucureșteană, apariția numelui lor în „Carnet du Highlife” din ziarul Indépendance Roumaine putea avea o importanță uriașă. Claymoor stabilea, într-un fel, cine era vizibil în societate și cine risca să fie uitat. Casa sa era, potrivit evocărilor epocii, plină de daruri primite de la doamne dornice să rămână în atenția cronicarului monden.

În această lume, La Belle Otero nu putea trece neobservată. Era deja una dintre cele mai cunoscute femei ale Europei, iar apariția ei la București a oferit societății locale exact ceea ce căuta: spectacol, exotism și un subiect de conversație pentru saloane și restaurante.

Otero și începuturile cinematografiei

Faima Carolina Otero nu s-a limitat la scenă. La sfârșitul secolului al XIX-lea, ea a ajuns să fie asociată și cu una dintre cele mai importante invenții ale epocii: cinematograful.

În august 1898, la Sankt Petersburg, operatorul Félix Mesguich a filmat-o dansând. Filmarea, realizată în contextul unui spectacol la Aquarium, a intrat în istoria cinematografiei deoarece apariția unui ofițer rus în apropierea dansatoarei a provocat un scandal. Mesguich a fost ulterior expulzat din Rusia. Arhivele consacrate începuturilor cinematografiei păstrează mărturii despre filmarea respectivă și despre rolul Oterei în această aventură.

Din acest motiv, Carolina Otero este considerată de unele surse una dintre primele adevărate vedete ale cinematografiei. Nu este însă corect să fie prezentată fără nuanțe drept „prima vedetă din istoria filmului”, deoarece istoria primelor apariții cinematografice ale artiștilor este mai complicată, iar filmările sale de la începutul anilor 1890 și cele din 1898 au istorii diferite. Cert este că imaginea ei a fost printre primele imagini ale unei vedete internaționale transferate pe noul ecran cinematografic.

De la gloria europeană la singurătatea din Nisa

Carolina Otero a continuat să fie o figură importantă a lumii mondene și artistice până în perioada Primului Război Mondial. A susținut spectacole pentru publicul francez și a participat la turnee menite să sprijine moralul soldaților. După război, însă, lumea în care devenise celebră începea să dispară.

S-a retras treptat și s-a stabilit la Nisa. De-a lungul anilor de glorie acumulase o avere considerabilă, însă pasiunea pentru jocurile de noroc și stilul de viață extravagant au contribuit la pierderea ei. Sursele biografice estimează averea de la apogeul carierei la milioane de dolari în echivalentul vremii, dar cifrele exacte diferă de la o biografie la alta. Este cert că Otero a pierdut o mare parte din avere la cazinouri, în special la Monte Carlo.

La bătrânețe, femeia care fusese una dintre cele mai admirate și fotografiate vedete ale Europei a ajuns să trăiască modest. A murit la Nisa, în aprilie 1965, la vârsta de 96 de ani, în Hotel Novelty. Sursele consultate indică data de 12 aprilie, deși unele relatări dau 10 aprilie.

Viața ei a fost astfel aproape la fel de spectaculoasă la final precum fusese la început: de la copilăria săracă din Galicia la saloanele aristocratice ale Europei, de la scenele pariziene la cazinourile de la Monte Carlo și de la serile extravagante din București la singurătatea ultimilor ani.

Bucureștiul care a rămas în memoria Belle Otero

Pentru istoria Capitalei, întâlnirea cu La Belle Otero este mai mult decât o anecdotă despre o celebră curtezană. Ea oferă o imagine rară asupra Bucureștiului de la începutul secolului XX, văzut prin ochii unei femei care cunoștea marile capitale europene și care era obișnuită cu cele mai sofisticate forme de divertisment.

Ceea ce a impresionat-o nu au fost doar palatele și grădinile, ci muzica lăutarilor, dansul și felul în care petrecerile puteau continua după spectacol până în zorii zilei. Iar povestea nopții în care a dansat prin zăpadă, acompaniată de muzicanți și înconjurată de prieteni, a devenit una dintre acele scene care par să rezume spiritul Bucureștiului Belle Époque: exuberant, cosmopolit, extravagant și, uneori, complet lipsit de măsură.

La Belle Otero a plecat din București cu o amintire puternică despre oraș. Iar Bucureștiul a păstrat-o pe ea în memoria sa prin Capșa, prin cronicile lui Claymoor și prin povestea unei nopți de iarnă în care muzica, dansul și zăpada s-au întâlnit într-o scenă demnă de legenda unei epoci care avea să dispară pentru totdeauna după Primul Război Mondial.

Citește și: „A fi actor înseamnă a fi sclav!” Aristizza Romanescu, diva scenei bucureștene din Belle Epoque, a murit în suferință și sărăcie lucie