Povești de București: Primul tramvai apărut în Capitală era tras de cai acum 150 de ani
- Articole
- 18 NOV 26
În urmă cu mai bine de un secol și jumătate, Bucureștiul începea să facă primii pași spre transportul public modern. La 28 decembrie 1872, în Capitală intra în exploatare prima linie de tramvai cu cai, inaugurând o etapă care avea să schimbe pentru totdeauna modul în care bucureștenii se deplasau prin oraș. Imaginea unui tramvai care înaintează lent pe șine, tras de doi sau mai mulți cai, pare astăzi desprinsă dintr-o altă lume. În Bucureștiul anilor 1870, însă, reprezenta o veritabilă inovație tehnică. Vagoanele ofereau o călătorie mai confortabilă decât trăsurile obișnuite, puteau transporta mai mulți pasageri și, grație șinelor, se deplasau mai ușor pe străzile orașului. Apariția tramvaiului cu cai nu a fost un eveniment izolat. Bucureștiul se afla într-o perioadă de modernizare accelerată, după Unirea Principatelor și transformarea orașului în capitală a României. În aceeași perioadă se dezvoltau infrastructura, iluminatul public, căile ferate și marile artere urbane. Tramvaiul avea să devină una dintre piesele importante ale acestui proces.
De unde a venit ideea tramvaiului
Istoria tramvaiului este mai veche decât vehiculele destinate transportului public urban. În secolul al XVIII-lea existau deja căi de rulare cu șine folosite în special în exploatările miniere și industriale. Benjamin Outram, inginer englez și constructor de infrastructură industrială, a avut un rol important în perfecționarea sistemelor de șine cu plăci metalice, însă nu poate fi considerat inventatorul tramvaiului stradal.
De altfel, termenul „tram” este mai vechi decât numele lui Benjamin Outram, iar asocierea directă dintre numele inginerului și originea cuvântului este considerată o legendă. Outram a contribuit însă la dezvoltarea tehnologiei șinelor de tip plate-rail, utilizate pentru transportul industrial.
Transformarea acestei tehnologii într-un mijloc de transport urban avea să se producă în secolul al XIX-lea. Prima cale ferată urbană cu vehicule trase de cai este documentată la New York, în 1832. Sistemul avea să fie perfecționat ulterior, inclusiv prin introducerea șinelor cu canal, montate la nivelul carosabilului, astfel încât tramvaiele să poată circula împreună cu celelalte vehicule.
În Europa, dezvoltarea tramvaiului a urmat un ritm diferit de la un oraș la altul. Parisul a experimentat sistemul „American railway” începând din anii 1850, iar tehnologia avea să se răspândească apoi în numeroase capitale europene. În România, Timișoara a fost primul oraș în care a fost introdus tramvaiul cu cai, la 8 iulie 1869.
Bucureștiul avea să urmeze la scurt timp.
Bucureștiul înaintea tramvaiului cu cai
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, deplasarea prin București era dominată de trăsuri, birje, căruțe și omnibuze. Trăsurile particulare reprezentau un semn al statutului social, în timp ce birjele asigurau transportul contra cost pentru cei care își permiteau o asemenea călătorie.
Orașul se extindea, iar distanțele dintre cartiere și centrul comercial deveneau tot mai greu de parcurs pe jos. În lipsa unui sistem modern de transport public, deplasarea depindea de o infrastructură rutieră imperfectă și de un număr relativ redus de vehicule.
Apariția căii ferate a schimbat, la rândul ei, perspectiva asupra transportului. Bucureștiul era conectat la rețeaua feroviară națională, iar orașul începea să intre într-o etapă de dezvoltare economică și urbană mai accelerată. În acest context, transportul public pe șine devenea o soluție firească.
În 1871, autoritățile bucureștene au acordat concesiunea pentru construirea și exploatarea unor „drumuri de fier americane”. Concesiunea era legată de Harry Hubert de Mervee Slade și de o societate cu capital străin. Proiectul prevedea construirea unor linii pe care să circule vehicule trase de cai. Un an mai târziu, proiectul intra efectiv în exploatare.
28 decembrie 1872, ziua în care tramvaiul a apărut în Capitală
La 28 decembrie 1872, prima linie de tramvai cu cai din București era pusă în funcțiune. Data este consemnată de mai multe surse istorice și instituționale, inclusiv de documente referitoare la evoluția transportului public bucureștean.
Prima linie lega zona Căii Târgoviștei de centrul orașului și Calea Moșilor, traversând puncte importante ale Bucureștiului de atunci. Sursele istorice indică traseul prin zona Podului Mogoșoaiei, Teatrul Național, Piața Sfântul Gheorghe și Calea Moșilor.
Ulterior, rețeaua s-a extins. Sunt menționate trei trasee importante care au intrat în exploatare în această primă etapă: Bariera Mogoșoaiei – Calea Moșilor, Șoseaua Bonaparte – Calea Călărașilor și Piața Sfântul Gheorghe – Calea Văcărești.
Pentru Bucureștiul de atunci, introducerea tramvaiului reprezenta o schimbare majoră. Vehiculul nu mai depindea de starea întregii suprafețe carosabile, ci urma un traseu fix, pe șine. În plus, un singur vehicul putea transporta un număr mai mare de persoane decât o trăsură obișnuită.
Cum arăta primul tramvai bucureștean
Primele tramvaie cu cai erau departe de imaginea vehiculelor moderne cunoscute astăzi. Vagoanele aveau o capacitate relativ redusă, de aproximativ 20–25 de călători, iar în perioadele aglomerate puteau deveni neîncăpătoare.
Unele vehicule aveau și locuri amenajate pe acoperiș, la care se ajungea printr-o scară numită „imperială”. Această soluție, întâlnită și la alte mijloace de transport ale epocii, oferea mai multe locuri și permitea călătorilor să circule în aer liber.
Tramvaiele erau trase de cai, iar vatmanul ocupa platforma din partea din față. În relatările despre primele tramvaie bucureștene apar uniforme și șepci distinctive, precum și vehicule vopsite în galben.
Călătoria avea propriile reguli. Pasagerii puteau semnala dorința de a coborî folosind un clopoțel, iar opririle erau mai flexibile decât cele întâlnite în transportul public contemporan. Într-un oraș în care circulația era încă dominată de trăsuri și căruțe, tramvaiul părea, pentru mulți locuitori, o apariție spectaculoasă.
Caii, adevărații „motoare” ai transportului public
Funcționarea tramvaiului depindea în totalitate de cai. Animalele trebuiau schimbate periodic, mai ales la capetele de linie, unde exista posibilitatea înlocuirii celor obosite cu unele odihnite.
Munca vatmanilor era, la rândul ei, una solicitantă. Ei trebuiau să controleze caii, să urmărească traficul și să gestioneze urcarea și coborârea pasagerilor. Într-un oraș fără semafoare și fără regulile de circulație cunoscute astăzi, deplasarea unui tramvai necesita atenție permanentă.
George Potra, unul dintre cei mai importanți istorici ai Bucureștiului, a descris în lucrările sale atmosfera acestor călătorii. El amintea că vizitiii ajungeau să-și cunoască pasagerii obișnuiți și să le știe profesia, numele sau obiceiurile. Tramvaiul devenea astfel mai mult decât un mijloc de transport: era un spațiu al întâlnirilor cotidiene.
Potrivit relatărilor lui Potra, în anumite intervale ale zilei viteza era redusă pentru ca pasagerii să poată coborî în apropierea porților sau a străzilor laterale. Imaginea este reprezentativă pentru un oraș în care transportul public nu funcționa încă după standardele rigide ale secolului XX.
Problemele tramvaielor cu cai
Noul sistem de transport nu era lipsit de probleme. Șinele se puteau dovedi dificile în anumite puncte, iar tramvaiele puteau deraia, în special în zonele unde infrastructura nu era suficient de bine adaptată.
În asemenea situații, pasagerii puteau ajuta la repunerea vagonului pe șine. La capetele de linie, lipsa unor bucle moderne de întoarcere făcea necesară schimbarea poziției cailor. Caii erau trecuți în partea opusă a vagonului pentru ca tramvaiul să poată porni în direcția inversă.
Aglomerația reprezenta o altă problemă. Vehiculele aveau o capacitate limitată, iar pasagerii erau uneori nemulțumiți atunci când tramvaiul devenea prea plin. Unele surse istorice menționează obligația afișării unei plăcuțe care indica faptul că vagonul era complet ocupat.
Existau și conflicte cu vechile mijloace de transport. Birjarii priveau cu suspiciune noul concurent, deoarece tramvaiul putea transporta mai mulți oameni și oferea un serviciu regulat pe trasee fixe. Apariția sa marca, practic, începutul unei noi piețe a transportului urban.
Cât costa o călătorie cu tramvaiul
Transportul cu tramvaiul nu era gratuit, iar prețul varia în funcție de distanță și de locul ocupat. Sursele istorice indică tarife diferențiate, iar călătoria pe imperială era mai ieftină decât cea din interiorul vagonului. Unele documente și relatări menționează un tarif de aproximativ 20 de bani pentru un kilometru.
Vagoanele erau adaptate și anotimpurilor. În timpul verii puteau circula vehicule deschise, cu bănci dispuse de-a lungul pereților, în timp ce pentru sezonul rece existau variante închise, protejate cu sisteme asemănătoare unor copertine.
Pe măsură ce sistemul s-a dezvoltat, au apărut și reguli suplimentare privind funcționarea. Traseul trebuia indicat vizibil, iar numărul de pasageri nu trebuia să depășească limita stabilită. Treptat, transportul cu tramvaiul devenea un serviciu public organizat, nu doar o noutate tehnică.
De la tramvaiul cu cai la cel electric
Tramvaiul cu cai a reprezentat doar prima etapă din istoria transportului pe șine din București. Dezvoltarea orașului și creșterea numărului de locuitori au făcut necesară introducerea unor mijloace mai rapide și mai eficiente.
În 1894 a fost inaugurată prima linie de tramvai electric din Capitală, pe traseul Obor–Cotroceni. Introducerea tracțiunii electrice a schimbat radical perspectiva asupra transportului urban și a început să reducă treptat importanța tramvaiului tras de cai.
Procesul nu a fost însă instantaneu. Tramvaiele cu cai au continuat să circule în paralel cu cele electrice timp de mai multe decenii. În 1909 a fost constituită Societatea Comunală a Tramvaielor București, cunoscută ulterior sub acronimul STB, iar electrificarea rețelei a devenit una dintre direcțiile importante ale modernizării transportului public.
La 6 iunie 1929, tramvaiele cu cai au fost retrase definitiv de pe liniile bucureștene, punând capăt unei epoci care durase aproape șase decenii.
O revoluție urbană începută cu doi cai
Astăzi, tramvaiul este asociat cu rețele electrice, vehicule moderne și trasee care străbat Bucureștiul de la un capăt la altul. Începuturile sale au fost însă mult mai modeste.
În 1872, primele vagoane trase de cai au introdus în Capitală ideea unui transport public pe traseu fix, mai eficient și mai previzibil decât deplasarea exclusiv cu trăsura sau birja. În spatele acestui vehicul aparent rudimentar se afla una dintre transformările importante ale orașului modern.
Tramvaiul cu cai a contribuit la apropierea cartierelor de centrul Capitalei, a creat noi obiceiuri de deplasare și a pregătit terenul pentru dezvoltarea ulterioară a transportului electric. Timp de aproape 60 de ani, caii au fost adevăratele motoare ale rețelei de tramvaie bucureștene.
La mai bine de 150 de ani de la apariția sa, primul tramvai cu cai rămâne una dintre imaginile definitorii ale Bucureștiului aflat la începutul modernizării. De la vagoanele galbene și platformele cu „imperială” până la tramvaiele electrice și rețeaua complexă a orașului contemporan, istoria transportului public bucureștean reflectă, în fond, transformarea Capitalei dintr-un oraș al trăsurilor și ulițelor într-o metropolă modernă.