La începutul secolului al XX-lea, Bucureștiul traversa una dintre cele mai importante perioade de transformare din istoria sa. Orașul creștea într-un ritm accelerat, populația se mărea de la un an la altul, iar problemele legate de infrastructură, salubritate, transport și locuire deveneau tot mai apăsătoare. În acest context dificil, în fruntea administrației Capitalei a ajuns un om care avea să schimbe radical modul în care era privită funcția de primar. Inginer de profesie, format la Paris și obișnuit să gândească în termeni de planuri, proiecte și eficiență, Vintilă Brătianu a transformat Primăria Bucureștiului într-o instituție modernă, orientată către rezultate concrete.

Intelectualul rafinat de familie bună

Mandatul său, desfășurat între 21 iunie 1907 și 20 februarie 1910, a durat mai puțin de trei ani, însă amploarea lucrărilor realizate a făcut ca numele său să rămână printre cele mai importante din istoria administrației bucureștene. În această perioadă au fost puse bazele unor instituții și proiecte care aveau să influențeze dezvoltarea Capitalei pentru multe decenii. 

Au fost modernizate străzi, au fost introduse noi reguli urbanistice, s-au construit clădiri publice și locuințe, iar transportul electric a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare. Istoricii consideră că Vintilă Brătianu s-a numărat printre primii edili români care au aplicat principiile urbanismului modern în administrarea unui mare oraș. 

Mai puțin cunoscut este faptul că, în timpul mandatului său, Vintilă Brătianu a renunțat la salariul de primar, alegând ca acești bani să fie direcționați către nevoile administrației și către proiectele de modernizare ale orașului. Gestul simboliza felul în care înțelegea funcția publică: ca pe un serviciu adus comunității și nu ca pe o sursă de beneficii personale.

Un inginer devenit unul dintre cei mai eficienți primari ai Bucureștiului

Vintilă Brătianu s-a născut în 1867, fiind fiul marelui om politic Ion C. Brătianu și al Piei Brătianu, născută Pleșoianu. A urmat studiile de inginerie la Paris, iar după întoarcerea în țară și-a început cariera pe șantierul podului de la Cernavodă, una dintre cele mai importante lucrări inginerești din România acelei perioade. Formația sa tehnică avea să-i influențeze întreaga activitate publică, indiferent dacă ocupa funcții administrative sau politice.

De-a lungul carierei a fost ministru de Finanțe, președinte al Consiliului de Miniștri și lider al Partidului Național Liberal, succedându-i fratelui său, Ionel C. Brătianu. Cu toate acestea, perioada petrecută la conducerea Primăriei Bucureștiului este considerată una dintre cele mai productive din întreaga sa activitate publică.

Încă din tinerețe, Vintilă Brătianu s-a remarcat printr-o viziune pragmatică asupra dezvoltării României. Era adeptul principiului liberal „Prin noi înșine”, pe care îl considera cheia modernizării economice și administrative a statului. Nu era un teoretician, ci un om al faptelor, convins că progresul poate fi obținut doar prin muncă organizată, disciplină și investiții inteligente. 

La 21 iunie 1907, Consiliul Orășenesc al Bucureștiului l-a ales primar cu un rezultat aproape unanim. Din cei 31 de consilieri prezenți, 30 au votat în favoarea sa, iar Constantin Hagi-Theodorachy a fost ales ajutor de primar. În discursul de învestire, noul edil a refuzat să facă promisiuni spectaculoase, declarând că activitatea sa trebuie judecată exclusiv după rezultate și că obiectivul său este punerea în practică a programului prezentat bucureștenilor în timpul campaniei electorale. 

Presa vremii a privit diferit noua administrație. Ziarele apropiate liberalilor au salutat alegerea sa, publicațiile neutre și-au exprimat încrederea în noul primar, în timp ce presa conservatoare a adoptat un ton ironic, insistând asupra faptului că un alt membru al familiei Brătianu ajungea într-o funcție importantă.

Reforma administrației și începutul urbanismului modern

Una dintre primele măsuri luate de Vintilă Brătianu a fost reorganizarea aparatului administrativ al Primăriei. Spre deosebire de predecesorii săi, acesta nu a urmărit să mărească numărul funcționarilor, ci să crească nivelul lor de pregătire profesională.

Pentru prima dată în administrația bucureșteană, candidații la posturi erau întrebați ce studii și ce calificări dețin. Mai mult, primarul a verificat personal pregătirea angajaților existenți pentru a vedea dacă ocupau funcțiile în mod justificat. Cei care nu făceau față cerințelor sau care dădeau dovadă de neglijență ori lipsă de integritate au fost sancționați sau îndepărtați din administrație. Astfel începea epoca funcționarului public calificat, într-o perioadă în care asemenea criterii reprezentau încă o noutate. 

În același timp, Vintilă Brătianu privea Bucureștiul ca pe un organism care trebuia planificat pe termen lung. Nu era suficientă rezolvarea problemelor de moment; orașul trebuia pregătit pentru dezvoltarea următoarelor decenii.

Din această perspectivă, edilul a inițiat ample lucrări de sistematizare urbană. A dispus trasarea unor bulevarde largi și drepte, prelungirea arterelor existente prin străpungeri și alinierea străzilor pentru a crea un trafic mai fluent și o dezvoltare coerentă a orașului. Cel mai ambițios proiect era bulevardul Colței, inspirat de marile transformări urbanistice realizate la Paris de baronul Haussmann. Noul bulevard urma să lege Piața Ion C. Brătianu de actuala Piață Romană și să preia o parte importantă din circulația de pe aglomerata Cale a Victoriei. 

Tot în această perioadă a fost reorganizată nomenclatura stradală a Capitalei. Numeroase străzi purtau nume identice sau denumiri considerate nepotrivite, iar administrația Brătianu a decis schimbarea acestora. Multe dintre numele stabilite atunci există și astăzi, precum Nicolae Golescu, Matei Millo, Vasile Conta, Grigore Alexandrescu, Maria Rosetti, Dr. Felix sau Theodor Aman. Primarul a propus chiar ca sub fiecare plăcuță cu numele străzii să fie adăugată o scurtă explicație despre personalitatea comemorată, pentru ca locuitorii să cunoască istoria orașului și a oamenilor care i-au marcat evoluția. 

Tot în mandatul său au fost lărgite sau modernizate artere importante precum Calea Victoriei, Știrbei Vodă, Calea Moșilor, Calea Călărașilor, bulevardele Dacia și Ferdinand, în timp ce iluminatul electric a fost extins pe bulevardele Elisabeta și Carol, pe Șoseaua Kiseleff și în Grădina Cișmigiu. În paralel, au fost realizate ample lucrări de pavare cu piatră cubică pe principalele artere de circulație, inclusiv pe splaiurile Dâmboviței, Calea Griviței, Calea Rahovei, Calea Călărașilor, străzile Berzei, Occidentului, Romană și Teilor, folosindu-se cantități impresionante de piatră, asfalt și bitum achiziționate prin licitații publice. 

Locuințe ieftine pentru bucureșteni și o nouă viziune socială

Printre cele mai importante inițiative ale lui Vintilă Brătianu s-a numărat înființarea Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine, un proiect social considerat revoluționar pentru România începutului de secol XX. Primarul era convins că dezvoltarea unui oraș modern nu putea fi separată de îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor săi. Mii de familii de muncitori și funcționari trăiau în locuințe insalubre, fără condiții elementare de igienă, iar administrația locală trebuia să găsească soluții pentru această problemă.

În cadrul dezbaterilor Consiliului Comunal din noiembrie 1908, Brătianu argumenta că locuințele improprii contribuiau la răspândirea bolilor, favorizau sărăcia și afectau sănătatea fizică și morală a populației. Din acest motiv a fost creată Casa Comunală, instituție care avea ca obiectiv construirea unor locuințe sănătoase și accesibile pentru categoriile cu venituri modeste. Casele urmau să fie cumpărate în rate lunare de aproximativ 25 de lei și ofereau condiții considerate moderne pentru acea epocă: două camere, bucătărie, pivniță, magazie, grup sanitar și o mică grădină. Prin acest proiect, Vintilă Brătianu demonstra că administrația locală putea avea și un important rol social, nu doar unul gospodăresc. 

Parcul Ioanid, primul mare proiect urbanistic al Bucureștiului modern

Dacă programul locuințelor ieftine răspundea unei nevoi sociale, amenajarea Parcului Ioanid și a cartierului din jurul său reprezenta expresia viziunii urbanistice a lui Vintilă Brătianu. Edilul își dorea un București construit după reguli clare, cu spații verzi, bulevarde largi și cartiere planificate încă din faza de proiect.

În 1909 au fost realizate exproprierile necesare pentru reorganizarea terenurilor fostei grădini Ioanid. Au fost deschise actualele bulevard Dacia și strada Dumbrava Roșie, a fost lărgită strada Polonă, iar în centrul noului ansamblu a fost amenajat un parc în jurul căruia au fost parcelate terenurile destinate construirii unor vile elegante. Vintilă Brătianu spera ca acest cartier să devină un model pentru dezvoltările urbane viitoare și chiar declara că noul ansamblu ar putea deveni „cel mai frumos din București”. 

Proiectul a stârnit numeroase controverse. O parte a presei a acuzat administrația că investește într-un cartier destinat elitelor, în timp ce locuințele populației sărace rămâneau insuficiente. În realitate, proiectul nu urmărea obținerea unui profit imobiliar. Costurile achiziției terenurilor și ale introducerii utilităților au fost recuperate prin vânzarea loturilor, iar fondurile încasate au fost reinvestite în amenajarea întregului ansamblu și a parcului central. Ridicate ulterior după proiectele unor arhitecți celebri precum Petre Antonescu, Ion D. Berindey, Grigore Cerchez sau Paul Smărăndescu, vilele din parcelarea Ioanid au transformat zona într-un reper al arhitecturii bucureștene, păstrat până în prezent. 

Transport modern, infrastructură și reguli noi pentru un oraș european

Mandatul lui Vintilă Brătianu a însemnat și o modernizare fără precedent a infrastructurii Capitalei. În anii 1908-1910 a fost construit un nou abator comunal, echipat cu instalații și camere frigorifice aduse din Germania, unul dintre cele mai moderne din sud-estul Europei la acea vreme. Complexul dispunea de utilaje performante pentru sacrificarea și transportul cărnii, precum și de vestiare, băi și spații administrative, contribuind la îmbunătățirea aprovizionării și a igienei publice. 

Tot în această perioadă a fost înființată Societatea Comunală de Tramvaie București, una dintre cele mai ambițioase realizări ale administrației sale. Noile tramvaie electrice, fabricate de compania vieneză Simmering și echipate cu instalații electrice produse de A.E.G. Berlin, circulau pe șase trasee cu o lungime totală de aproape 15 kilometri, iar pentru întreținerea lor a fost construit depoul de la Lizeanu, existent și astăzi. Deși primele accidente au determinat o parte a presei să le numească ironic „tramvaiele asasine”, introducerea acestora a reprezentat începutul transportului public modern din București și un pas decisiv în dezvoltarea orașului. 

Creșterea numărului de automobile l-a determinat pe Vintilă Brătianu să adopte și primele măsuri privind siguranța circulației. În timpul mandatului său a fost aprobat primul regulament destinat autovehiculelor, iar la începutul anului 1908 a fost organizat primul examen oficial pentru obținerea permisului de conducere în Capitală. Când și-a încheiat mandatul, la 21 februarie 1910, pentru a prelua conducerea Băncii Naționale a României, Vintilă Brătianu lăsa în urmă un oraș profund schimbat. Locuințele ieftine, Parcul Ioanid, tramvaiele electrice, policlinicile comunale, băile publice, noul abator și marile lucrări edilitare aveau să devină repere ale Bucureștiului modern și dovada că un mandat de mai puțin de trei ani poate schimba destinul unei capitale. 

Citește și: Primari de legendă ai Bucureștiului: Generalul Victor Dombrovski a ridicat școli și case pentru muncitori