REPORTAJ: În „spitalul tramvaielor vechi” al Bucureștiului. Uzina în care s-au făcut modelele V3A și Bucur LF rămâne fără oameni
La începutul anilor 1990, Uzina de Reparații Atelierele Centrale (URAC), de pe strada Doctor Grozovici – cu acces din Șoseaua Ștefan cel Mare, lângă Spitalul Colentina – nu se închidea aproape niciodată.
Lucrau aici, în trei schimburi, aproape 2.500 de oameni. Pe lângă reparații, scoteau pe poarta uzinei două tramvaie noi pe lună.
Au mai rămas acum circa 400 de angajați, care lucrează într-un singur schimb.
„Poate că erau prea mulți angajați atunci?! Poate! Dar cu siguranță sunt prea puțini acum!”, spune Ioan
Cu mâinile în buzunarele halatului albastru de atelier, se uită la puținii muncitori care i-au mai rămas și la bancurile goale de lucru.
„Bucureștiul n-a știut să aibă grijă de uzina asta. Din păcate! Pentru că fără locul ăsta în care stăm noi acum, prin București n-ar mai circula tramvaiele”, spune bărbatul, referindu-se la cele circa 400 de tramvaie din seria V3A M, cu modernizările ulterioare.
Pe măsură ce Societatea de Transport București (STB), împovărată de datorii, trece printr-un proces de reorganizare, viitorul URAC devine incert.
București.ro a mers să vadă cum lucrează cei circa 400 de angajați rămași în uzină, unde se fac reparații complexe la tramvaie, troleibuze și autobuze, dar și modernizări ale tramvaielor vechi.
Mai ales că uzina se află în centrul unor controverse privind eficiența activității și disciplina angajaților.
Remus Borza, administratorul judiciar al STB, a susținut recent că, în timpul unor controale, zeci de muncitori ar fi fost găsiți sub influența alcoolului, iar alții ar fi fugit când au văzut echipele de control.
Dincolo de acuzații, rămâne o întrebare importantă pentru transportul public din București: ce se întâmplă cu capacitatea de reparații a orașului dacă uzina continuă să piardă meseriași?
Muncitorul care repară motoare din 1989
Plouă mărunt în dimineața în care pășim în atelierele URAC.
Dincolo de ușile din tablă, e aerul pe care-l simți într-un atelier auto mai vechi. Doar că aici atelierul se întinde cât vezi cu ochii. Fier și ulei.
Înaintăm pe o podea gri-maronie, din beton industrial, de-a lungul unui culoar. De o parte și de alta, utilaje și motoare de tramvai.
Pereți scorojiți.
Totul sub lumina albă a neoanelor atârnate sub un acoperiș din tablă și sticlă, pe care s-a depus praful.
Foto: Intrarea în atelierele URAC. Aici se repară bobinajele. Foto: Gabriel Kolbay
În față, pe culoarul îngust, merge directorul URAC, Andrei Melcea. Lucrează în STB din 2012 și ne explică funcționarea atelierelor și felul în care acestea lucrează împreună.
Primul angajat la care ajungem este aplecat deasupra unui motor electric.
Când ne vede, se ridică de lângă carcasa metalică, așezată vertical, cu unul dintre capete pe podea.
Rotorul – partea mobilă a motorului – a fost scos. În carcasă a rămas statorul, adică partea fixă.
Se văd înfășurările din sârmă de cupru, care alcătuiesc bobinajul, una dintre componentele esențiale pentru funcționarea motorului.
Aici, muncitorii verifică și repară defecțiunile bobinajelor.
Bărbatul aude când îl întrebăm cum îl cheamă, dar face repede un semn cu mâna. Nu pare interesat să vorbească despre el.
Foto: Angajatul URAC repara un stator. Face astfel de lucrări de aproape o viață. Foto: Gabriel Kolbay
Aduce carcasa motorului mai aproape și începe să ne explice, urmărind cu degetul traseul înfășurărilor de cupru.
Se poate lucra în două feluri, spune.
Dacă problema este localizată, se poate repara direct pe stator. Dacă defecțiunea este mai gravă, poate fi necesară îndepărtarea bobinajului vechi și refacerea lui.
Foto: Stator și carcasă de motor de reparat, la URAC. Foto: Gabriel Kolbay
Este o operațiune spectaculoasă. Sârmele de cupru se desfac și se întind ca niște brațe în afara motorului.
Cât durează o asemenea reparație?
„Depinde de ce găsesc”, ne spune hotărât angajatul.
E sigur pe el. Lucrează cu motoare electrice din 20 martie 1989.
În martie anul viitor se împlinesc 38 de ani de când practică meseria.
„N-am lucrat doar aici, nu. Am fost în mai multe locuri, am întâlnit tot felul de motoare. Am lucrat inclusiv la Întreprinderea de Mașini Electrice București, în locul căreia se află astăzi mall-ul AFI Cotroceni. Acolo unde se duc tinerii de azi să învețe meserie, deh...
După aproape 40 de ani... Nu cred că mai e nimic greu pentru mine. E greu că îmbătrânesc... Asta da!”, spune omul, grăbit să se întoarcă la motorul pe care încerca să-l repare.
„Suntem jerpeliți, într-adevăr! Dar încă putem face lucruri bune!”
Andrei Melcea spune că, în trecut, a adus în uzină directori de la Siemens.
Gheorghe Horațiu, șeful atelierului mecanic, își amintește vizitele specialiștilor din marile companii producătoare de material rulant.
„Au venit o mulțime de pe la Alstom, de la Bombardier... Dintr-ăștia în costume.
Prima dată nu știu ce impresie și-au făcut. Că vă uitați așa, cum arată la noi pereții halei, da? Dar, pe măsură ce au început să urmărească fluxul, a început să le placă.
A venit un director de la Siemens... Jumătate de oră a stat în fața unei fete – a ieșit la pensie ea între timp – care bobina un rotor. Că ei nu mai lucrează așa.
Ce vreau să vă zic este că suntem jerpeliți, într-adevăr. Dar încă mai suntem în stare să facem ceva!”, spune Gheorghe Horațiu.
Impregnarea bobinajelor. O instalație veche, care încă funcționează
După reparare, bobinajele trec printr-o altă operațiune.
Dincolo de niște uși mari, într-un atelier din aceeași hală, se află o instalație industrială de impregnare.
Arată ca un recipient metalic masiv, vopsit într-un gri tern, cu un capac care se închide etanș. Un fel de oală sub presiune în care bobinajele sunt tratate cu lac izolator.
Mai întâi, din instalație este extras aerul, prin crearea vidului. Apoi, lacul pătrunde printre conductoarele bobinajului, inclusiv sub acțiunea presiunii.
Foto: Mașina de impregnare închisă. Foto: Gabriel Kolbay
Scopul este ca înfășurările electrice să fie fixate și protejate împotriva vibrațiilor și a solicitărilor din timpul funcționării motorului.
Lângă instalație îl găsim pe Ilie Tudor.
Foto: Mașina de impregnare și angajatul care lucrează cu ea, Ilie Tudor. Foto: Gabriel Kolbay
Lucrează aici de patru ani. Se mișcă energic printre instalațiile masive, de parcă n-ar fi aici de patru ani, ci de o viață.
Cum ajunge un om venit din alt loc să lucreze direct la o asemenea instalație?
„A, nu, nu”, spune bărbatul, făcând semn cu mâna.
„De patru ani sunt aici, la instalațiile astea. Știți cum e... Au mai fost colegi, s-au mai mutat. Au mai ieșit la pensie. În URAC sunt de mulți ani...”
Instalația este veche. Dar procedeul de impregnare este folosit de zeci de ani în industria motoarelor electrice.
„Treaba e că... încă funcționează. Ar avea nevoie de investiții și modernizare, sigur. Dar nu-i nevoie să renunțăm la tehnologia asta. Nu trebuie să schimbăm tot, de dragul schimbării”, spune directorul URAC, Andrei Melcea.
Ilie Tudor ne arată cum lucrează.
„E în funcție de dimensiunea rotorului. Se pot pune mai multe rotoare odată, dacă nu sunt din cele mari. Alea mari se bagă individual.
După impregnare urmează uscarea și întărirea lacului. Pentru cele mari avem cuptorul electric, singurul care poate să ridice temperatura la 160 de grade.
Întregul proces, de la impregnare până la finalizarea tratamentului, ține cam între 24 și 48 de ore”, ne mai spune omul.
Rotoarele sunt verificate și echilibrate
Ne întoarcem în hala lungă în care se repară statoarele. În partea opusă atelierului de impregnare ajungem într-un spațiu în care se lucrează la rotoare.
Unele sunt foarte mari.
Au un ax central și un corp cilindric, iar la unul dintre capete se vede ventilatorul folosit pentru răcirea motorului.
Rotorul se învârte în interiorul statorului, iar mișcarea produsă este transmisă, printr-un sistem de angrenaje, către roțile tramvaiului.
Înainte de remontare, rotoarele trebuie verificate și, atunci când este necesar, echilibrate.
Foto: Andrei Melcea, directorul URAC. Sursă foto: Gabriel Kolbay
Principiul este asemănător echilibrării roților unui automobil.
Dacă masa rotorului nu este distribuită uniform, în timpul rotației apar vibrații care pot afecta rulmenții, axul și alte componente.
Foto: se repară motoare. Foto: Gabriel Kolbay
Pe instalații speciale, rotoarele sunt puse în mișcare, iar dezechilibrele sunt măsurate. Muncitorii intervin apoi pentru corectarea lor.
Există instalații mai vechi, dar și unele noi, cu comandă numerică.
„Mercedes-urile” în domeniul echilibrării rotoarelor, cum le spune directorul URAC. Mașini scumpe, care își fac treaba cu mai multă precizie.
Cum se simulează mersul tramvaiului în uzină, dar fără tramvai
Traseul continuă într-o hală lungă, cu utilaje industriale, motoare electrice și componente mecanice așezate pe platforme.
Aici, motoarele sunt desfăcute, componentele verificate, iar piesele uzate sau defecte sunt reparate ori înlocuite.
Se controlează rotoarele, rulmenții, axele și celelalte componente. Se fac operațiuni de întreținere și remontare.
Dar reparația nu se termină când motorul este pus la loc.
Trebuie verificat dacă funcționează corespunzător.
În atelier există bancuri speciale pentru testarea motoarelor electrice.
Unul dintre procedeele folosite este testarea „motor contra motor”.
Foto: Spațiu de testare a motoarelor la URAC. Sursă foto: Gabriel Kolbay
Principiul este relativ simplu: motorul reparat este pus în funcțiune și cuplat mecanic la o altă mașină electrică. Aceasta opune rezistență rotației, astfel încât motorul verificat să fie solicitat ca în timpul funcționării pe tramvai.
Practic, nu se verifică doar dacă motorul se învârte, ci și cum se comportă atunci când trebuie să depună efort.
„E un principiu destul de vechi. Dar dă roade”, spune Andrei Melcea.
În atelier există și un banc destinat verificării motoarelor utilajelor folosite pentru deszăpezirea liniilor de tramvai.
În timpul probelor, motoarele pot produce zgomote puternice, diferite de cele pe care le-ar auzi călătorii în timpul unei curse.
„Auziți cum sună? Pe tramvai n-o să sune niciodată așa. Pentru că ăsta e mersul de reparație”, explică unul dintre interlocutori.
Ajungem apoi într-o cabină mică.
Îmi aduce aminte de balcoanele apartamentelor pe care șoferii de autobuz și vatmanii și le închideau cu geamuri aduse de la serviciu.
Dar ar fi trebuit să-mi amintească de un tramvai, spune Andrei Melcea. Pentru că acesta este rolul amenajării: să simuleze un tramvai.
Aici se află pupitrele de comandă ale bancurilor de probe.
Foto: Loc de testare pentru motoare. Sursă foto: Gabriel Kolbay
Sunt echipamente metalice masive, cu întrerupătoare, comutatoare și multe conexiuni electrice. Alături, dulapuri electrice cu cablaje, transformatoare și alte echipamente.
De aici sunt comandate și supravegheate probele motoarelor.
Se vede din construcția pupitrelor că echipamentele sunt vechi.
„Ca și în alte locuri, vă zic și aici: vechi, dar de ajutor. Dacă mi-aș dori să le modernizez? Sigur!”, spune directorul URAC.
Arată însă spre podurile rulante, folosite pentru mutarea ansamblurilor grele prin hală.
„Astea se apropie de capătul duratei de viață. Va trebui să le schimbăm”, spune Melcea.
Foto: podurile rulante care trebuie înlocuite. Sursă foto: Gabriel Kolbay
Între timp, tehnologia tramvaielor a evoluat.
Motoarele clasice de curent continuu, întâlnite pe multe dintre tramvaiele vechi, folosesc colectoare și perii pentru alimentarea înfășurărilor rotorului.
Tramvaiele moderne utilizează, în general, motoare de curent alternativ, comandate electronic. Acestea au o construcție diferită și necesită alte metode de verificare.
Foto: motor de tramvai cu curent alterantiv pentru V3A M PPC CA. Sursă foto: Gabriel Kolbay
Atelierul continuă să funcționeze cu echipamente de generații diferite, întreținute și utilizate de oameni care cunosc în detaliu motoarele pe care le repară.
Boghiuri și trenuri de roți
Într-un alt atelier se repară și se asamblează trenurile de roți ale tramvaielor.
Ca să înțelegem ce sunt, trebuie să pornim de la boghiu.
Foto: Angajații URAC lucrează la boghiuri. Foto: Gabriel Kolbay
Acesta este un ansamblu metalic masiv, montat sub caroseria tramvaiului, care îi susține greutatea și îi permite să ruleze pe șine.
Un boghiu motor clasic seamănă cu un șasiu dreptunghiular, cu patru roți, așezate câte două pe fiecare osie.
Cele două roți și osia care le unește formează ceea ce se numește un „tren de roți”.
Așadar, un boghiu clasic are două trenuri de roți.
Foto: Trenuri de roți. Sursă foto: Gabriel Kolbay
Pe acestea și în jurul lor sunt montate mai multe componente: cutii de osie, care adăpostesc rulmenții și lubrifiantul, elemente ale sistemului de frânare, reductoare și cuplaje care transmit mișcarea de la motoare către osii.
Motoarele electrice sunt montate pe boghiu și pun roțile în mișcare prin intermediul acestor transmisii.
La rândul lor, roțile au în componență elemente metalice și din cauciuc, care contribuie la reducerea zgomotului și la amortizarea vibrațiilor din timpul mersului.
În acest atelier al URAC se asamblează osiile și roțile și se montează bandajele – inele groase de oțel care formează suprafața de contact a roților cu șinele.
Foto: Hala în care se montează și se demontează boghiuri. Foto: Gabriel Kolbay
Tot aici se află și instalațiile de presare, folosite pentru asamblarea componentelor trenurilor de roți.
Bandajele sunt prelucrate pentru a obține profilul de rulare necesar circulației pe șinele din București.
Acesta trebuie să respecte dimensiuni și toleranțe precise, astfel încât roțile să ruleze și să fie ghidate corect pe șine.
Meseriașii care pleacă și nu mai sunt înlocuiți
Ioan Oancea, șeful Secției Boghiuri, spune că numărul muncitorilor scade de la an la an.
Foto: Muncitor la bancul de lucru, în URAC. Sursă foto: Gabriel Kolbay
„Poate știți tineri care vor să se facă strungari? Noi nu prea găsim. Au venit părinți să își aducă aici copiii. Au văzut cum e, au plecat. Nu i-am mai văzut.
Oamenii îmbătrânesc, ies la pensie. Și nu se mai întorc. La ce să se mai întoarcă? Dacă nu s-au îmbogățit până la vârsta asta, la ce să-și mai petreacă și pensia tot la strung...?!”
Foto: Muncitor merge spre bancul de lucru, în URAC. Foto: Gabriel Kolbay
În ateliere, utilajele pot fi reparate sau înlocuite. Dar meseriașii care știu să le folosească sunt tot mai greu de găsit.
Foto: muncitor la banc de lucru, în URAC. Sursă foto: Gabriel Kolbay
Directorul URAC, Andrei Melcea, spune că, în anii din urmă - odată cu plecarea mai multor oameni experimentați - s-a ratat un schimb de know-how între generații. Și lipsa unor dintre oamenii care îmbătrâniseră în meserie - deja demult pleacați din URAC - încă se simte.
Tramvaie dezmembrate și reconstruite
Ultima hală a URAC pe care o vizităm este cea în care se aduc tramvaie din „parcul rece” – vehicule retrase din circulație, care stau în depouri.
Foto: Boghiul adus la reparat. Foto: Gabriel Kolbay
Rând pe rând, tramvaiele sunt „dezbrăcate de tablă”.
Foto: Vagoane de tramvai pregătite pentru reparații capitale la URAC. Foto: Gabriel Kolbay
Rămâne doar structura metalică. Se intervine și asupra ei, la nevoie, pentru a-i reface sau consolida elementele de rezistență.
Apoi, pas cu pas, începe reconstrucția.
Boghiuri, motoare de curent alternativ, instalații electrice. Pereți, podele, geamuri și tot ce-i mai trebuie unui tramvai.
Foto: Vagoane în curs de reconstrucție, la URAC. Sursă foto: Gabriel Kolbay
La capăt, după luni de muncă, iese un V3A-PPC-CA modernizat, care arată ca nou.
Foto: Cabină de V3A PPC CA la care s-au finalizat reparațiile capitale. Sursă foto: Gabriel Kolbay
Dar modernizarea are limite.
Din cauza construcției boghiurilor cu crapodină, care ocupă spațiu sub zona centrală a caroseriei, URAC nu poate realiza, pe această platformă, tramvaie cu podea complet coborâtă.
Pentru asta ar fi nevoie de o altă configurație a boghiurilor, cu componente dispuse astfel încât să lase liber spațiul necesar podelei joase.
„Problema este că la acele boghiuri totul e ca la Lego. Dacă vrei să scoți o piesă, trebuie să scoți altele”, spune Andrei Melcea.
URAC continuă să lucreze la modernizarea tramvaielor de 27 de metri din familiile V3A și Bucur LF.
Pentru 2026, conducerea uzinei și-a propus să scoată pe traseu nouă tramvaie modernizate.
Ce urmează este greu de spus.
Șefii de ateliere se așteaptă să le mai plece oameni. Iar STB este în plin proces de reorganizare.
Tramvaiele, troleibuzele și autobuzele cumpărate în ultimii ani se află încă în garanție, astfel că reparațiile acoperite de aceasta sunt în responsabilitatea furnizorilor.
În grija angajaților STB și a atelierelor sale rămân însă sute de tramvaie V3A M , de diverse generații, tramvaiele Bucur LF, precum și autobuzele și troleibuzele vechi.
Între timp, Remus Borza, reprezentantul administratorului judiciar al STB, susține că URAC este ineficientă. A declarat că, în timpul unor controale, zeci de angajați au fost găsiți sub influența alcoolului, iar alții au fugit când au văzut echipele de control.
În atelierele pe care le-am vizitat, am întâlnit, totuși, și oameni care repară motoare de aproape 40 de ani, care cunosc fiecare piesă a utilajelor și care continuă să lucreze cu echipamente vechi de decenii. Și părea genul de oameni care ar veni la muncă să bea.
Cât de eficientă este uzina și ce loc va mai avea în viitorul STB rămâne de stabilit. Dar un lucru este limpede: odată cu meseriașii care pleacă, URAC pierde și cunoștințe pe care nu le poate înlocui peste noapte. Sau poate niciodată.
În drum spre ieșire, trecem pe lângă vopsitoria al cărei aspect parcă nu s-a schimbat deloc în ultimele zeci de ani.
Ne rămân în minte cuvintele lui Gheorghe Horațiu, șeful atelierului mecanic:
„Suntem jerpeliți, într-adevăr! Dar încă putem face lucruri bune!”