În centrul Bucureștiului, pe bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 18, se află o clădire impunătoare, astăzi sediul Centrului Metropolitan de Educație și Cultură. Mulți bucureșteni o cunosc sub numele de „Sala Dalles”, însă puțini știu povestea dramatică a familiei care a dat naștere acestei instituții.

Începuturile familiei dalles și tragediile care au marcat-o

Familia Dalles, de origine greacă, era una dintre cele mai înstărite din capitală. Ioan I. Dalles și soția sa, Elena, dețineau numeroase imobile în zonele comerciale cele mai frecventate de negustori – pe străzile Lipscani, Gabroveni sau Șelari. 

Veniturile provenite din chirii le asigurau o viață prosperă, iar familia părea să aibă parte de stabilitate și împlinire. Totuși, în scurt timp, destinul i-a lovit cu o cruzime neobișnuită.

În 1873, primul lor copil, George, moare la doar doi ani. După câțiva ani, în 1886, tatăl, Ioan G. Dalles, se stinge și el, lăsând-o pe Elena văduvă. 

Tragediile continuă: în 1892, fiica Dora moare la doar 17 ani, iar în 1914, fiul cel mic, Ioan I. Dalles, moare la numai 35 de ani. Rămasă singură, Elena Dalles decide să transforme durerea în generozitate și să dedice o parte din averea sa unor cauze culturale și educaționale.

Testamentul Elenei Dalles și visul unei instituții culturale

În 1918, la 16 mai, cu puțin timp înainte de moarte, Elena Dalles redactează un testament prin care lasă Academiei Române mai multe imobile, cu scopul precis de a fi demolate și în locul lor să fie construită o clădire culturală. Dorea ca noua fundație să poarte numele fiului său decedat, Ioan I. Dalles, păstrând astfel vie amintirea acestuia.

Documentul este impresionant prin claritatea dorințelor exprimate. Elena cere ca noua clădire să fie „frumoasă și încăpătoare”, cu săli dedicate expozițiilor de artă – pictură, sculptură, arhitectură, dar și cusături tradiționale românești.

În plus, instituția urma să găzduiască examene, concerte, audiții muzicale și conferințele Universității Populare din București. Prin acest act, văduva Dalles oferea capitalei nu doar o instituție culturală, ci și un spațiu menit să contribuie la educația și cultivarea spiritului civic al românilor.

În 1921, după moartea sa, testamentul este deschis, iar Academia Română începe pregătirile pentru punerea în aplicare a dorinței filantropice.

Construcția Fundației Ioan I. Dalles

Între 1929 și 1932, Academia Română reușește să finalizeze proiectul. Terenurile expropriate sunt valorificate, iar clădirea este ridicată după planurile arhitectului Horia Teodoru. 

Lucrările au fost realizate de inginerul Emil Prager, unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori ai timpului, sub supravegherea lui G. Balș, care a prezentat Academiei Române un raport detaliat.

La 29 mai 1932 are loc inaugurarea oficială a Fundației „Ioan I. Dalles”. Evenimentul a reprezentat un moment de vârf al vieții culturale interbelice. 

Printre participanți s-au numărat Patriarhul României, Miron Cristea, primarul capitalei, Dem Dobrescu, membrii Academiei Române cu familiile lor, dar și numeroși reprezentanți ai guvernului și publicului bucureștean.

Sala Dalles – centru al vieții culturale interbelice

În anii care au urmat inaugurării, Sala Dalles a devenit un reper cultural. Între 1932 și 1946, aici au conferențiat personalități precum Nicolae Iorga, Octavian Goga, Gala Galaction, Constantin Rădulescu-Motru, Tudor Arghezi, George Călinescu sau Dimitrie Gusti. Era un loc unde ideile prindeau viață, iar publicul venea să asculte cele mai importante voci ale vremii.

Tot aici au avut loc concerte memorabile. George Enescu a cântat de 26 de ori pe scena Sălii Dalles, alături de alți mari muzicieni precum Dinu Lipatti, Constantin Silvestri, Ion Voicu sau Virginia Zeani. 

Expozițiile de artă organizate aici au adus publicului lucrările lui Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Ion Andreescu și Iosif Iser, confirmând Sala Dalles ca epicentru al culturii bucureștene.

Schimbările după război și perioada comunistă

După al Doilea Război Mondial, în 1948, fundația și bunurile sale au fost trecute în administrarea Ministerului Artelor și Informațiilor. Ulterior, în 1962, a fost înființată Universitatea Populară a orașului București, finanțată de Consiliul Local al Sindicatelor și coordonată cultural de Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă.

În același an, academicianul Tudor Vianu a fost numit rector, conferindu-i instituției prestigiu intelectual. După moartea sa, conducerea a fost preluată de acad. Remus Răduleț și apoi de acad. Radu Voinea. Sub îndrumarea autorităților, Universitatea Populară a devenit un model metodologic pentru instituții similare din întreaga țară.

În anii 1970, aceasta și-a schimbat denumirea în Universitatea Cultural-Științifică, devenind cea mai importantă instituție de educație pentru adulți din România comunistă. Aici au conferențiat intelectuali de marcă precum Mihai Ralea, Liviu Ciulei, Grigore Moisil sau Victor Eftimiu, contribuind la formarea unei conștiințe culturale naționale.

Renașterea după 1989 și continuitatea misiunii filantropice

Căderea regimului comunist a adus noi transformări. În 1990, instituția a primit numele de Universitatea Liberă București, pentru ca, din 1991, să revină la titulatura tradițională de Universitatea Populară București. 

În 1995, pentru a respecta dorința testamentară a Elenei Dalles, numele a devenit Universitatea Populară „Ioan I. Dalles”. În 2009, Academia Română a decis să acorde egida sa acestei instituții, confirmând continuitatea legăturii dintre testamentul Elenei Dalles și valorile culturale românești. 

În 2019, printr-o hotărâre a Primăriei Capitalei, Universitatea Populară a fost reorganizată sub forma Centrului Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”, menținându-și misiunea inițială.

Sala Dalles astăzi – un spațiu viu al culturii bucureștene

Astăzi, Centrul Metropolitan „Ioan I. Dalles” este o instituție emblematică în peisajul cultural al Bucureștiului. Situat la kilometrul 0 al capitalei, el organizează cursuri vocaționale și profesionale, programe de limbi străine, conferințe de cultură generală, spectacole de teatru și concerte. De asemenea, găzduiește expoziții de artă, festivaluri, târguri și lansări de carte, fiind un loc deschis atât artiștilor consacrați, cât și tinerelor talente.

Clădirea dispune de mai multe spații moderne, printre care Sala Dalles, cu 344 de locuri, și Sala I.C. Brătianu, cu aproximativ 180 de locuri. Acestea sunt folosite pentru spectacole, conferințe și evenimente culturale de mare diversitate.

Misiunea centrului nu se rezumă doar la educație formală. Instituția promovează valori democratice, dezvoltarea personală pe tot parcursul vieții și spiritul comunitar. De asemenea, susține campanii de responsabilitate socială și activități de loisir adresate atât tinerilor, cât și seniorilor.

Un legat al durerii transformat în cultură

Privind în urmă, povestea Sălii Dalles este, înainte de toate, povestea unei mame care și-a pierdut toți copiii și a ales să își transforme durerea într-un act de generozitate. Elena Dalles, prin testamentul său, nu doar că a lăsat o clădire, ci a creat o moștenire culturală care continuă să îmbogățească Bucureștiul și astăzi.

Fiecare conferință, fiecare concert sau expoziție desfășurată la Sala Dalles este, de fapt, o formă de omagiu adusă fiului său, Ioan I. Dalles, mort la doar 35 de ani. Astfel, dintr-o tragedie personală s-a născut una dintre cele mai durabile instituții culturale ale României.

Citește și: Teatrul Național din București, de la începuturi și până-n prezent: o moștenire boierească a devenit centrul cultural al Capitalei