Parcul Carol I din București nu este doar un spațiu verde pentru plimbări și relaxare, ci și un loc încărcat de istorie și simboluri artistice. Printre monumentele care atrag atenția vizitatorilor se află statuile cunoscute sub numele de „Giganții”, două figuri impunătoare de piatră care par să vegheze asupra intrării în parc. În spatele lor, însă, se ascunde o poveste dramatică, una care vorbește despre iubire, gelozie și un destin blestemat.

Legenda fraților îndrăgostiți și blestemul iubirii imposibile

Puțini știu astăzi că „Giganții” au fost parte dintr-un ansamblu artistic mai amplu, intitulat „Grota fermecată”, și că aceste statui nu sunt doar simple opere de artă, ci reprezentări ale unei legende transmise din generație în generație. Povestea lor este una cu final amar, în care dragostea a adus mai degrabă suferință decât împlinire.

Tradiția populară spune că, odinioară, trăiau doi frați puternici și curajoși care s-au îndrăgostit de aceeași fată. Frumoasa fecioară era de o delicatețe aparte, iar farmecul ei i-a făcut pe amândoi să își dorească să o cucerească. Totuși, iubirea lor nu a fost una binecuvântată, căci gelozia s-a strecurat în sufletele lor și i-a transformat din frați devotați în rivali înverșunați.

Legenda are mai multe variante. Într-una dintre ele, fata, incapabilă să aleagă între cei doi, s-a aruncat într-o cascadă, promițându-și inima celui care o va salva. Din păcate, orbiți de luptă și orgoliu, frații nu au observat sacrificiul fetei, iar aceasta s-a pierdut pentru totdeauna în valurile repezi. 

În altă versiune, mult mai sumbră, cei doi frați au fost copleșiți de furie și, neputând accepta ca rivalul să fie învingător, au ridicat mâna împotriva fetei, ucigând-o. În clipa următoare, conștienți de grozăvia comisă, suferința și remușcările lor au fost atât de mari încât trupurile le-au fost pietrificate pentru eternitate.

Astfel, povestea de dragoste a rămas un simbol al pasiunii mistuitoare și al geloziei care distruge totul în cale. Locuitorii munților au legat această legendă de peisajul natural de lângă Bușteni. Acolo, o cascadă a primit numele de Urlătoarea, amintind de strigătul fetei pierdute, iar stâncile care o străjuiesc au fost botezate Jepii, asemenea celor doi frați transformați în piatră.

Nașterea ansamblului „Grota fermecată” în București

La începutul secolului XX, povestea fraților și a Nimfei lor a fost readusă la viață în București, printr-un proiect artistic de anvergură. Cu ocazia Expoziției Generale Române din 1906, organizată pe Câmpia Filaretului pentru a celebra 40 de ani de domnie a Regelui Carol I, arhitecți și sculptori de renume au fost implicați în crearea unui parc monumental.

Arhitectul Remus Iliescu, alături de sculptorii Frederic Storck, Dimitrie Paciurea și Filip Marin, a imaginat un ansamblu spectaculos care să întruchipeze legenda. Astfel s-a născut „Grota fermecată”, alcătuită din cei doi Giganți sculptați în piatră de Rusciuc de către Storck și Paciurea, și din statuia „Nimfa adormită”, realizată în marmură albă de Filip Marin.

Compoziția avea o forță emoțională aparte. Giganții erau reprezentați cu trăsături dure și expresii tensionate, sugerând rivalitatea și durerea lor, în timp ce între ei se afla Nimfa, cu o delicatețe fragilă, semn al iubirii imposibile și al sacrificiului. Ansamblul nu era doar o lucrare de artă, ci și o punere în scenă vizuală a legendei, menită să trezească în sufletele vizitatorilor emoție și reflecție asupra naturii umane.

Expoziția din 1906 și rolul simbolic al statuilor

Expoziția Generală Română din 1906 a fost un eveniment major, menit să sublinieze progresul României moderne sub conducerea Regelui Carol I. 

Pavilioane, construcții, lucrări de artă și numeroase manifestări culturale au încercat să arate vizitatorilor realizările națiunii. În acest context, „Grota fermecată” și „Giganții” nu au fost doar elemente decorative, ci expresii ale culturii și miturilor românești.

Parcul Carol a devenit, astfel, un muzeu în aer liber, în care natura, arhitectura și arta se împleteau armonios. Iar printre cele mai apreciate atracții se afla ansamblul dedicat fraților și Nimfei, ce amintea de fragilitatea iubirii și de forța destinului.

Distrugerea ansamblului și mutilarea simbolului

Din păcate, ceea ce fusese conceput ca un ansamblu cu un mesaj profund a avut parte de un destin trist. În anii ’60, regimul comunist a decis reamenajarea Parcului Carol I. „Grota fermecată” a fost distrusă, iar elementele sale au fost separate. 

Giganții au fost mutați pe aleea principală a parcului, în apropierea intrării dinspre Piața 11 iunie, unde se află și astăzi. În schimb, Nimfa a fost desprinsă de la locul ei de drept și transportată în Parcul Herăstrău, unde a rămas izolată, departe de cei care ar fi trebuit să o înconjoare pentru eternitate.

Această despărțire a mutilat simbolistica ansamblului. Cei doi frați, odinioară străjuind fragila frumusețe a Nimfei, au rămas singuri, goi de semnificația inițială. La rândul ei, statuia Nimfei a devenit o apariție enigmatică și neînțeleasă în Herăstrău, pierzându-și povestea și contextul.

„Giganții” de azi și memoria aproape pierdută

Astăzi, pentru mulți vizitatori ai Parcului Carol, „Giganții” sunt doar două statui impunătoare care atrag privirea prin dimensiuni și expresivitate. Puțini mai cunosc legenda ce îi leagă de frumoasa Nimfă și de povestea tragică a iubirii mistuite de gelozie.

Trecătorii îi privesc ca pe două figuri enigmatice din piatră, fără să știe că reprezintă, de fapt, doi frați condamnați să rămână împietriți pentru eternitate, despărțiți de femeia iubită. Nimfa, la rândul ei, trăiește o singurătate forțată, lipsită de context, asemenea unei piese de puzzle aruncate în alt tablou.

Final amar pentru o poveste despre iubire și destin

Povestea „Giganților” și a Nimfei lor rămâne una dintre cele mai tulburătoare legende aduse la viață prin artă. Ea vorbește despre frumusețea iubirii, dar și despre fragilitatea ei, despre modul în care gelozia și orgoliul pot distruge chiar și cele mai puternice legături.

Dacă în Bușteni natura a păstrat legenda în cascade și stânci, la București sculptorii începutului de secol XX au încercat să îi dea o formă artistică. Din păcate, vremurile tulburi ale secolului trecut au risipit mesajul, despărțind personajele și mutilând simbolul. Astăzi, rămân doar doi Giganți tăcuți în Parcul Carol și o Nimfă singuratică în Herăstrău, martori ai unei povești de dragoste cu final amar.

Poate că cel mai dureros blestem nu este cel al fraților care s-au pietrificat în urma crimei și a suferinței, ci uitarea care s-a așternut peste povestea lor. Iar pentru cei care încă o cunosc, „Giganții” rămân un memento despre forța devastatoare a pasiunii și despre destinul tragic al unei iubiri imposibile.

Citește și: Nume celebre de parcuri: Nicolae Basilescu, politicianul care a inventat șampania românească