În 1910, automobilul era încă o raritate pe străzile Bucureștiului, iar zgomotul motoarelor atrăgea privirile trecătorilor la fel de mult cum o fac astăzi cele mai spectaculoase supermașini. Într-o perioadă în care transportul era dominat de trăsuri, iar regulile de circulație abia începeau să fie conturate, Capitala României devenea locul în care lua naștere prima școală de șoferi din țară. Inițiativa aparținea Automobil Clubului Român, condus de Leonida Leon, și reprezenta un moment de referință pentru dezvoltarea transportului rutier și pentru profesionalizarea celor care doreau să conducă automobile.

Bucureștiul, orașul în care a început istoria școlilor de șoferi din România

La începutul secolului al XX-lea, automobilul reprezenta un simbol al progresului tehnologic și al modernității. Numărul mașinilor era redus, însă acestea începeau să fie folosite tot mai des de oamenii înstăriți, de instituțiile statului și de diferite servicii publice. Apariția lor a făcut necesară elaborarea unor reguli clare privind circulația și pregătirea celor aflați la volan.

În acest context, Automobil Clubul Român (ACR), aflat sub conducerea lui Leonida Leon, a decis să înființeze, la începutul anului 1910, prima școală de șoferi din România. Bucureștiul devenea astfel locul în care se puneau bazele educației rutiere organizate, într-o perioadă în care puține state europene dispuneau de sisteme bine dezvoltate pentru instruirea conducătorilor auto.

Noua instituție nu urmărea doar să îi învețe pe cursanți să conducă un automobil, ci și să formeze șoferi capabili să utilizeze în siguranță vehiculele și să respecte regulile aflate atunci la început de drum. Pentru epoca respectivă, aceasta era o inițiativă extrem de modernă, care demonstra preocuparea pentru siguranța circulației și pentru dezvoltarea automobilismului în România.

Examenul auto exista înaintea școlii de șoferi

Un detaliu mai puțin cunoscut este faptul că primul examen auto oficial din România a avut loc înainte de înființarea primei școli de șoferi. În anul 1908, la ordinul prefectului Poliției Capitalei, a fost organizată prima examinare oficială destinată celor care doreau să conducă automobile pe drumurile publice.

Spre deosebire de examenele complexe din prezent, evaluarea era extrem de simplă. Candidații trebuiau să treacă o singură probă, denumită „viteza cu frânare neașteptată”. Examinatorii urmăreau modul în care conducătorul auto controla automobilul și reacționa atunci când era obligat să frâneze brusc.

Această probă era considerată suficientă pentru a demonstra că viitorul șofer putea stăpâni vehiculul în condiții dificile. Dacă examenul era promovat, candidatul primea brevetul auto, documentul care îi oferea dreptul legal de a conduce pe drumurile publice.

Faptul că examenul auto a fost introdus înaintea unei școli specializate arată că autoritățile înțeleseseră rapid necesitatea reglementării circulației, chiar dacă numărul automobilelor era încă foarte mic.

Cum funcționa prima școală de șoferi

După înființarea școlii în 1910, Automobil Clubul Român a organizat un sistem de pregătire bine structurat pentru acea perioadă. Cursurile combinau partea teoretică și pregătirea practică, oferind elevilor toate informațiile necesare pentru utilizarea unui automobil.

Orele teoretice aveau loc dimineața și erau dedicate cunoașterii funcționării automobilului, regulilor de circulație și noțiunilor tehnice esențiale. După-amiaza era rezervată exercițiilor practice, când cursanții învățau să pornească, să manevreze și să controleze automobilele aflate la dispoziția școlii.

Întregul program dura două luni, o perioadă considerată suficientă pentru dobândirea cunoștințelor necesare. La finalul primei sesiuni de instruire, 12 cursanți au absolvit cu succes școala, devenind printre primii șoferi formați într-un sistem organizat în România.

În comparație cu standardele actuale, durata cursurilor poate părea redusă, însă trebuie ținut cont că traficul era incomparabil mai simplu. Drumurile erau aproape lipsite de automobile, iar principalele provocări proveneau din întâlnirea cu trăsurile, pietonii și animalele care circulau liber pe străzile Capitalei.

Gheorghe Simion, primul instructor auto din România

Succesul primei școli de șoferi s-a datorat și celui care a avut responsabilitatea pregătirii viitorilor conducători auto. Instructorul Gheorghe Simion este considerat primul instructor auto din România.

El se ocupa atât de pregătirea teoretică, cât și de cea practică, având misiunea dificilă de a-i învăța pe cursanți să utilizeze automobile care, la acea vreme, erau mult mai complicate decât cele moderne. Pornirea motorului, schimbarea treptelor de viteză și controlul frânelor necesitau o bună pregătire tehnică și o atenție permanentă.

Experiența instructorului era esențială, deoarece automobilele începutului de secol XX nu beneficiau de sistemele moderne de siguranță. Fiecare greșeală putea avea consecințe serioase, iar elevii trebuiau să deprindă rapid reflexele necesare pentru a conduce în siguranță.

Cine putea deveni cursant

Înscrierea la prima școală de șoferi era condiționată de îndeplinirea unor cerințe clare, unele dintre ele fiind surprinzător de apropiate de cele existente și astăzi.

Candidații trebuiau să aibă minimum 18 ani împliniți și să plătească taxa de înscriere. De asemenea, era obligatoriu să demonstreze că se bucură de o stare bună de sănătate, deoarece conducerea unui automobil presupunea efort fizic și atenție permanentă.

O altă condiție interesantă era prezentarea unui certificat de bună purtare. Autoritățile considerau că șoferul trebuia să fie nu doar bine pregătit din punct de vedere tehnic, ci și o persoană responsabilă, cu o reputație morală corespunzătoare.

Aceste criterii reflectă preocuparea pentru selectarea unor conducători auto care să inspire încredere și să contribuie la dezvoltarea unui trafic sigur încă din primii ani ai automobilismului românesc.

Primul regulament destinat circulației rutiere

Înființarea școlii de șoferi a fost însoțită de apariția primului decret specializat privind circulația rutieră din România. Acesta stabilea reguli clare atât pentru desfășurarea examenelor, cât și pentru acordarea dreptului de conducere.

Conform prevederilor decretului, un cursant putea susține examenul auto de maximum patru ori într-un an. Examinarea nu putea avea loc în orice condiții, ci doar în prezența unui reprezentant oficial al Automobil Clubului Român și a unui polițist rutier, ceea ce oferea procedurii un caracter oficial și garanta corectitudinea evaluării.

Acest sistem reprezenta unul dintre primele mecanisme instituționale de verificare a competențelor șoferilor din România și demonstra că autoritățile urmăreau încă de atunci standardizarea pregătirii conducătorilor auto.

Un alt detaliu interesant îl reprezintă automobilele utilizate la examene. Acestea aparțineau statului și puteau fi recunoscute cu ușurință datorită inscripției speciale „Școala de conducere”, un precursor al autoturismelor de școală folosite în prezent.

De la Automobil Clubul Român la Automobil Club Regal Român

Activitatea Automobil Clubului Român a continuat să se dezvolte în anii următori, iar importanța sa pentru promovarea automobilismului a crescut constant.

În anul 1914, pentru a aduce un omagiu familiei regale a României, organizația și-a schimbat denumirea în Automobil Club Regal Român. Noua titulatură reflecta prestigiul dobândit de instituție și legătura sa cu Casa Regală.

Timp de 33 de ani, membri ai familiei regale au ocupat funcția de președinte al clubului, contribuind la consolidarea imaginii automobilismului românesc și la dezvoltarea activităților desfășurate de organizație. În această perioadă, clubul a sprijinit organizarea competițiilor automobilistice, promovarea siguranței rutiere și dezvoltarea infrastructurii dedicate șoferilor.

Moștenirea lăsată de Automobil Clubul Român și, ulterior, de Automobil Clubul Regal Român este una deosebit de importantă. Prima școală de șoferi înființată la București în 1910 nu a reprezentat doar începutul unei noi profesii, ci și primul pas către sistemul modern de pregătire a conducătorilor auto din România. 

De la examenul simplu bazat pe o singură probă și până la programele complexe de instruire existente astăzi, evoluția școlilor de șoferi reflectă transformarea profundă a societății românești și adaptarea ei la progresul tehnologic. Bucureștiul rămâne, astfel, locul în care a început oficial istoria educației rutiere din România, un capitol fascinant din trecutul Capitalei și al automobilismului românesc.

Citește și: