Bucureștiul are reputația lui – amestec de interbelic, comunism și improvizații contemporane. Totuși, dacă știi unde să privești, găsești colțuri care seamănă surprinzător de mult cu alte orașe europene. Nu e vorba de comparații grandioase, ci de mici fragmente de atmosferă.

1. Strada Franceză – un colț de Paris vechi - Pavajul din piatră cubică, fațadele joase și cafenelele cu mese mici îți dau sentimentul unei străduțe din Marais. Nu e nevoie de imaginație forțată: felul în care lumina cade între clădiri chiar creează un aer parizian.

2. Pasajul Villacrosse – arcade ca în Milano - Deși mai modest, pasajul are aceeași structură de galerie acoperită cu sticlă colorată, tipică pentru capitalele europene de secol XIX. Atmosfera te duce cu gândul la Galleria Vittorio Emanuele, dar într-o variantă locală, ușor patinată.

3. Moscheea Carol-Hunchiar – Istanbul în mijlocul orașului - Pe strada Vasile Lascăr găsești o moschee mică, ridicată în 1906. Turla și curtea dau o senzație de fragment de Istanbul uitat între blocuri. Nu e un loc turistic cunoscut, dar are autenticitate.

4. Piața Victoriei – aer de Berlin corporatist - Clădirile de sticlă și beton din jurul pieței, plus traficul greu, pot aminti ușor de Alexanderplatz. Atmosfera e rece, funcțională, aproape germană, cu puține detalii decorative și multă geometrie rigidă.

5. Cotroceni – cartierul cu case englezești - Vilele din Cotroceni, cu grădini discrete și fațade din cărămidă aparentă, au mai degrabă aer de suburbie britanică decât de capitală balcanică. Pe străduțele liniștite, sentimentul de „altundeva” e foarte puternic.

6. Casa Universitarilor – curte de palat italian - Grădina interioară cu arcade și coloane aduce aminte de curțile din Florența sau Roma. Spațiul nu e folosit la maximum, dar detaliile arhitecturale păstrează un aer mediteranean.

7. Clădirile industriale de la Filaret – estetică de Manchester - Fabrica de chibrituri și halele din jurul Gării Filaret au acea atmosferă de oraș industrial britanic de secol XIX. Cărămida roșie, ferestrele mari și structurile metalice expuse construiesc un decor care, fotografiat corect, ar putea păcăli pe oricine.

Aceste locuri nu transformă Bucureștiul într-un „mic Paris” sau „micul Berlin”. Dar tocmai prin fragmente, prin coincidențe de stil sau prin suprapuneri istorice, orașul își dezvăluie un strat cosmopolit care merită privit fără etichete forțate.