
Despre The Interrogation
The Interrogation (de Édouard Louis și Milo Rau; regie: Milo Rau), aduce în scenă un text profund personal, plasat între ficțiune și confesiune. Spectacolul explorează teme universale precum îndoiala, eșecul și fragilitatea, încercând să descopere dacă arta poate fi un mijloc de eliberare sau doar o mărturie a imposibilității de a scăpa de propria biografie. Cu un stil fragmentar, intim și melancolic, The Interrogation devine o demonstrație de vulnerabilitate și o experiență teatrală de o intensitate rară, interpretată de actorul Arne de Tremerie, membru al trupei NTGent.
Comisionat ințial pentru Kunstenfestivaldesarts Bruxelles, The Interrogation este produs de International Institute of Political Murder – IIPM, în coproducție cu NTGent și cu International Theater Amsterdam (ITA).
Despre Milo Rau
Milo Rau (n. 1977, Berna) este unul dintre cei mai importanți regizori și dramaturgi europeni ai momentului, cunoscut pentru teatrul său politic și pentru modul în care aduce pe scenă realitatea socială și istorică. A studiat sociologie, literatură și filozofie la Paris, Zürich și Berlin, avându-i ca profesori pe Pierre Bourdieu și Tzvetan Todorov. Și-a început cariera ca jurnalist de teren, experiență care i-a marcat definitiv preocupările artistice.
În 2007 a fondat International Institute of Political Murder (IIPM), o companie dedicată proiectelor care investighează conflicte, traume colective și evenimente controversate, printr-o combinație de teatru, film și documentar. Din 2018 până în 2023 a fost director artistic al NTGent din Belgia, unde a lansat manifestul său programatic despre rolul politic al teatrului contemporan, iar din 2023 conduce prestigiosul festival Wiener Festwochen de la Viena.
Lucrările lui Milo Rau sunt prezentate pe scene și la festivaluri din întreaga lume și au fost recompensate cu numeroase premii internaționale. Opera sa se distinge printr-un amestec de documentar și ficțiune, prin curajul de a aborda teme precum puterea, responsabilitatea, violența, memoria istorică și drepturile omului. De-a lungul carierei a publicat peste cincizeci de texte, filme și eseuri și a devenit una dintre cele mai influente voci ale teatrului european contemporan.
Biletele sunt disponibile online pe arcub.ro, iabilet.ro, în magazinele partenere iabilet.ro și la Casa de bilete ARCUB (str. Lipscani nr. 84-90).
Pentru a fi mai accesibil publicului bucureștean, spectacolul va avea supratitrare în limba română.
Text: Édouard Louis & Milo Rau
Regie: Milo Rau
Cu: Arne de Tremerie
Dramaturgie: Carmen Hornbostel
Asistenti de regie: Giacomo Bisordi și François Pacco (în turneu)
Direcția tehnică: Jens Baudisch
Light design: Dennis Diels și Ulrich Kellermann (în turneu)
Managementul producției: Mascha Euchner – Martinez
Traducere: Erik Borgman și Kaatje De Geest
Durata spectacolului: 65 de minute (fără pauză).
Parteneri media: Magic Fm, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Muzical, București Fm, Agerpres, Teatrul azi, Liternet, Happ.ro, Daily Magazine, Mergem la teatru, Zile și Nopți, AMteatru, Cărturești, STB, Getica OOH, Media Advertising.