Alexandru cel Bun este una dintre figurile fundamentale ale istoriei medievale românești, un domnitor a cărui moștenire politică, diplomatică și culturală a marcat profund evoluția Moldovei. Deși a domnit timp de peste trei decenii, una dintre cele mai lungi domnii din Evul Mediu românesc, supranumele de „cel Bun” nu i-a fost atribuit în timpul vieții, ci abia după moarte, ca o recunoaștere a echilibrului și stabilității pe care le-a oferit țării. Faptul că o stradă importantă din București îi poartă numele nu este întâmplător, ci reflectă importanța sa în construcția statală românească.

Alexandru cel Bun și începutul unei domnii exemplare

Alexandru cel Bun a urcat pe tronul Moldovei la începutul secolului al XV-lea și a domnit mai bine de 30 de ani, perioadă în care a reușit să consolideze statul moldovean într-un context geopolitic complicat. 

În timpul vieții era cunoscut drept Alexandru Vodă cel Bătrân, o titulatură care sublinia atât vârsta, cât și autoritatea sa. Potrivit „Letopisețului” lui Grigore Ureche, el a fost primul domnitor din neamul Bogdăneștilor care a purtat un nume de botez grecesc, un detaliu care reflectă influențele culturale și religioase ale epocii.

Supranumele de „cel Bun” i-a fost atribuit postum, ca o evaluare istorică a domniei sale. Alexandru a fost considerat un conducător înțelept, mai ales datorită abilităților sale diplomatice. Într-o perioadă în care conflictele armate erau frecvente, el a reușit să țină Moldova departe de războaie devastatoare, preferând negocierile și alianțele. Această politică externă echilibrată a contribuit la stabilitatea internă și la dezvoltarea economică a țării.

Alianțe politice și căsătorii strategice

Viața personală a lui Alexandru cel Bun a fost strâns legată de politica externă a Moldovei. Potrivit cronicilor vremii, domnitorul a fost căsătorit de patru ori, iar fiecare căsătorie a avut implicații diplomatice importante. Primele sale soții au fost de religie catolică, fapt care reflectă legăturile strânse cu Polonia și cu alte state din Europa Centrală.

Prima soție a fost Margareta, fiica palatinului Ștefan din Losontz, din Polonia. Alexandru s-a căsătorit cu ea înainte de a urca pe tron și, în semn de respect și atașament, a ridicat biserica de la Baia, în apropiere de Fălticeni. 

Margareta a murit la scurt timp după căsătorie și a fost înmormântată chiar în biserica ctitorită de soțul său. Moartea timpurie a primei soții a fost urmată de o nouă căsătorie, cu Ana, cunoscută și sub numele de Neacșa.

Drame personale și tensiuni religioase

Ana, cea de-a doua soție a lui Alexandru cel Bun, este considerată de unii istorici drept fiica lui Mircea cel Bătrân. Din nefericire, și această căsătorie a fost de scurtă durată. Ana a murit în anul 1418 și a fost înmormântată la Mănăstirea Bistrița, loc care va deveni ulterior strâns legat de destinul domnitorului.

A treia căsătorie, cu Ringala, văduva fiului cneazului Mazoviei și rudă apropiată a regelui Vladislav al Poloniei, a avut un impact politic major. După cum notează istoricul Constantin Gane în volumul „Trecute vieți de doamne și domnițe”, Ringala era de neam ales și de religie catolică. 

Căsătoria a durat aproximativ zece ani, dar s-a încheiat printr-un divorț, motivul principal fiind încercările soției de a-l converti pe Alexandru la catolicism. Domnitorul a refuzat categoric, rămânând fidel credinței ortodoxe.

Un divorț diplomatic și relațiile cu Polonia

Despărțirea de Ringala nu a fost una conflictuală, ci gestionată cu mare atenție diplomatică. Cronici poloneze menționează clar că Ringala s-a despărțit de Alexandru deoarece acesta nu dorea să își schimbe religia, nu pentru că ar fi fost alungată. Domnitorul i-a asigurat o pensie viageră de 600 de galbeni anual, precum și stăpânirea asupra târgului Siret, Volovățului și a satelor dependente.

Mai mult decât atât, pentru a menține relațiile bune cu regele Poloniei, Alexandru cel Bun a trimis în 1422 un contingent de 400 de călăreți moldoveni, conduși de spătarul Coman, pentru a sprijini Polonia în conflictul cu Cavalerii Teutoni. Acest gest demonstrează încă o dată priceperea diplomatică a domnitorului și grija sa de a păstra alianțe solide, chiar și după un divorț delicat din punct de vedere politic.

Ultima căsătorie și moștenirea dinastică

În același an în care s-a despărțit de Ringala, Alexandru cel Bun s-a recăsătorit cu Marina, o femeie de origine boierească moldoveană și de religie ortodoxă. Aceasta a fost ultima și cea mai stabilă căsătorie a domnitorului, durând mai bine de zece ani. Marina este considerată prima doamnă româncă al cărei chip autentic s-a păstrat, datorită unui epitrafir bizantin care o înfățișează în veșminte domnești, cu trăsături fine și elegante.

Marina i-a dăruit lui Alexandru patru copii: Cneaja, Ștefan, Bogdan și Petru Aron. Ea a supraviețuit domnitorului, care a murit la 1 ianuarie 1432, la Mănăstirea Bistrița, în urma unui atac de cord. Alexandru cel Bun a fost înmormântat lângă cea de-a doua soție a sa, Ana, într-un loc cu profundă semnificație spirituală pentru el.

Moartea domnitorului și semnificația numelui său astăzi

După moartea lui Alexandru cel Bun, Moldova a intrat într-o perioadă de instabilitate politică accentuată. Istoricul Constantin Cihodaru descria această etapă ca pe un moment în care întregul edificiu statal a început să se clatine, iar fiii domnitorului s-au angajat rapid în lupte interne pentru tron. Stabilitatea și demnitatea cu care Alexandru își condusese țara au fost repede date uitării, iar conflictele interne au slăbit autoritatea domniei.

Strada Alexandru cel Bun din București poartă acest nume tocmai pentru a aminti de un conducător care a pus diplomația, echilibrul și continuitatea statală mai presus de ambițiile personale. Este un omagiu adus unui domnitor care a știut să conducă prin înțelepciune, să evite conflictele inutile și să lase în urmă un model de guvernare care continuă să inspire și astăzi.

Citește și: Nume celebre de bulevard: Mihai Bravu, Viteazul care a înfăptuit Unirea de la 1600