Dacă am realiza cât de bogați suntem noi, românii, datorită moștenirilor lăsate de oamenii de cultură ai vremurilor trecute, cu siguranță am prețui mai mult clădirile pe lângă care trecem aproape zilnic și pe care aproape că nici nu le mai vedem, absorbiți fiind de ecranele din mâinile noastre. O altfel de clădire, de care ar trebui să fim mai mult decât mândri, este Palatul Cantacuzino, de pe Calea Victoriei. 

Cu o istorie de mai bine de un veac, Palatul Cantacuzino este o adevărată bijuterie arhitecturală, ce ascunde două povești de iubire ale aceleiași femei, din vremuri aristocrate.

Palatul Cantacuzino – Istoric

Palatul a fost construit la începutul  secolului trecut, între anii 1901 și 1903,  la cererea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, un influent politician român al vremii (fost primar al Capitalei, prim ministru, șef al Partidului Conservator), cunoscut și sub numele de "Nababul", datorită imensei sale averi. Proiectul arhitectural a fost realizat de unul dintre cei mai renumiți arhitecți ai epocii - Ion D. Berindey, rezultând într-un edificiu opulent, care reflectă bogăția și gustul rafinat al proprietarului.

După moartea Nababului, în 1913, palatul a trecut în posesia fiului său Mihail G. Cantacuzino şi a soției acestuia, Maria - cunoscută in istoria domnițelor drept Maruca, născută Rosetti-Tescanu, într-o veche familie de moldoveni boieri. 

Palatul era recunoscut în Bucureşti prin eleganța balurilor pe care Mihail Cantacuzino împreună cu soția sa Maruca le organizau și la care compozitorul George Enescu participa în mod obișnuit.

După decesul prematur al soțului, Maria se va recăsători cu marele compozitor George Enescu, în 1937,  aceasta devenind marea lui iubire.

Cuplul Enescu a locuit, între 1945-1946, în casa din spatele palatului, destinată inițial administrației clădirii.

În anii ’40, palatul a adăpostit sediul Președinției Consiliului de Miniștri, iar apoi, din 1947, Institutul de Studii Româno-Sovietice. După moartea lui George Enescu (1955), soția sa a donat imobilul statului român, cu scopul înființării muzeului dedicat memoriei compozitorului. Astfel, din 19 iunie 1956, aici funcționează Muzeul “George Enescu”.

Din 2007, Palatul Cantacuzino este inclus pe lista monumentelor Patrimoniului European.

Palatul Cantacuzino – Arhitectură 

Palatul Cantacuzino și, implicit, MUZEUL NAŢIONAL "GEORGE ENESCU", este una dintre cele mai frumoase clădiri din București. Încă de la intrare, imensa copertină realizată în cel mai autentic stil Art Nouveau anunță că aici luxul și rafinamentul de epocă s-au întâlnit pentru a ridica pe Podul Mogoşoaiei de ieri, astăzi Calea Victoriei, la numărul 141, unul dintre cele mai strălucite și impunătoare palate bucureștene.

Așa cum menționam și anterior, palatul s-a realizat după proiectele remarcabilului arhitect Ioan D. Berindei. Pentru decorarea clădirii, Nababul și-a asigurat colaborarea unor renumiți artiști ai vremii – G. D. Mirea, Nicolae Vermont și Costin Petrescu pentru picturile murale, arhitectul Emil Wilhelm Becker pentru sculpturi și ornamentația sculpturală, Casa Krieger din Paris pentru decoraţia interioară (tapiserii, candelabre, lămpi, vitralii etc.).

Exteriorul și majoritatea camerelor sunt realizate în stilul Beaux Arts, restul fiind neorococo. Cei doi lei de la intrare, precum și porțile și gardurile, în stilul Ludovic al XIV-lea, dau construcției un aspect princiar. 

Nicolae Vermont realizează șase medalioane (ulei pe pânză maruflată pe perete), dintre care trei semnate și datate 1907. Cinci dintre cele șase medalioane sunt plasate deasupra ușilor din holișorul care dădea în camerele din dreapta intrării. Două dintre ele, Cioban cu Oile și Țărăncuță cu Cofă, sunt inspirate direct din opera lui Nicolae Grigorescu, sub a cărui influența a stat autorul lor.

Palatul Cantacuzino – Muzeul George Enescu 

Expoziția permanentă a muzeului este desfășurată în trei săli ale palatului şi prezintă cronologic mărturii ale unei însemnate biografii: fotografii, manuscrise, obiecte şi documente legate de viața și de activitatea muzicianului. Tot aici se regăsesc decorații, busturi, desene, diplome, instrumente muzicale – două piane, dar și vioara pe care Enescu a primit-o cadou la vârsta de 4 ani.

Ochelarii, un costum de scenă (frac), precum și costumul de membru al Academiei Române (frac, sabie și bicorn), prețioase cadouri primite cu ocazia unor concerte în străinătate sunt doar o parte dintre obiectele personale ale maestrului expuse în muzeu.

Amplasat într-un spațiu de excepție, Muzeul Național “George Enescu” este investit deopotrivă cu valoare istorică, culturală, artistică și turistică. Patrimoniul său permite recompunerea istoriei unei vieți şi cariere de excepție, puse în slujba muzicii românești și a afirmării sale în context universal.

Din păcate, încă din octombrie 2021, sediul muzeului este închis pentru restaurare. 

Citește și Palatul Snagov: Eleganță regală la margine de București