În centrul Bucureștiului, pe strada Pictor Arthur Verona 13-15, se află una dintre cele mai impresionante clădiri istorice ale capitalei, cunoscută astăzi drept Cărturești Verona. În trecut, aceasta a fost locuința lui Dimitrie Alexandru Sturdza (1833–1914), politician de marcă, istoric, economist și membru al Academiei Române. Casa reprezintă un exemplu elocvent al locuințelor boierești din secolul al XIX-lea, păstrându-și atât farmecul arhitectural, cât și valoarea culturală și simbolică. Din 2003, spațiul găzduiește librăria Cărturești Verona, recunoscută internațional pentru atmosfera sa și pentru colecția impresionantă de carte, fiind premiată ca Librăria Anului la London Book Fair International Excellence Awards 2021.

Arhitectura casei Sturdza

Casa Dimitrie Sturdza este un exemplu clasic de arhitectură rezidențială burgheză din mijlocul secolului al XIX-lea. Planimetria este simplă, dar eficientă: un hol central străbate clădirea, în jurul căruia camerele sunt dispuse simetric pe ambele părți. Această structură nu doar că era practică, dar reflecta și preocuparea pentru estetică și ordine, semn distinctiv al locuințelor elitei urbane a vremii.

Interiorul păstrează ornamentația originală: scafele plafoanelor, ancadramentele ușilor și detalii decorative neorenascentiste și neoclasice. Multe uși sunt duble și pictate cu modele arabescuri, conferind spațiului un caracter sofisticat. În jumătatea dreaptă a casei se găsesc două sobe albe, care nu doar încălzeau încăperile, dar erau și un element decorativ de prestigiu. Exteriorul clădirii este la fel de impresionant, cu ornamente elaborate care subliniază statutul social al proprietarului.

Casa este inclusă în lista monumentelor istorice de Ministerul Culturii, o confirmare a valorii sale istorice și arhitecturale. Ea reflectă perfect gusturile și stilul de viață ale elitei politice și intelectuale din Bucureștiul sfârșitului de secol XIX și începutul secolului XX.

Dimitrie A. Sturdza: o viață dedicată statului

Dimitrie A. Sturdza a fost unul dintre cei mai longevivi prim-miniștri ai României, conducând guvernul în patru mandate între 1895 și 1909, însumând peste zece ani de activitate la cel mai înalt nivel politic. Deși activitatea sa publică a fost impresionantă, stresul și responsabilitățile multiple i-au afectat sănătatea mentală, ducând la episoade nervoase și comportamente uneori excentrice. Legendele spun că în timpul ședințelor de guvern, Sturdza își pierdea răbdarea și “lătra” la miniștri, un semn al tensiunii și presiunii constante.

Sturdza a urmat o educație solidă la Academia Mihăileanu, continuând cu studii în drept, economie și istorie în Germania. Cariera sa politică a început în 1857, când a fost numit secretar al Divanului ad-hoc din Moldova. După Unirea Principatelor, în 1859, Alexandru Ioan Cuza l-a desemnat secretar personal, însă relația dintre cei doi s-a deteriorat rapid. Pentru opoziția sa față de Cuza, Sturdza a fost exilat într-o mănăstire din Moldova, o experiență care i-a conturat atitudinea prudentă și calculată față de putere.

După eliberare, Sturdza s-a alăturat guvernului liberal condus de Ion Brătianu și a contribuit la fondarea Partidului Național Liberal (PNL), pe care avea să-l conducă după moartea lui Brătianu. De-a lungul carierei sale politice, a ocupat portofolii diverse: Agricultură, Comerț, Lucrări Publice și Finanțe. Între 1882 și 1884, a fost președinte al Academiei Române, consolidându-și astfel prestigiul în mediul cultural și intelectual.

Personalitatea și reputația lui Sturdza

Autorii cărții „Sturdzeștii: cronica unei familii istorice” îl descriu pe Sturdza ca pe un politician ambițios și vanitos, precaut față de inovații și atașat de confortul locurilor familiare. Avea momente de patetism, trecând rapid de la emoție la rațiune. 

Un episod memorabil este reconcilierea sa cu generalul Manu la punerea pietrei de temelie a Spitalului Filaret, în care Sturdza, cu lacrimi în ochi, i-a spus: „Aici unde se clădește un azil consacrat suferinței omenești, aici unde se îndeplinește astăzi un act de caritate creștinească, ura dintre oamenii binevoitori trebuie să dispară. Dă-mi voie să te îmbrățișez.”

Primele semne ale bolii au apărut pe fondul tensiunilor politice interne. În timpul mandatului său, colegii de partid din gruparea „Oculta” încercau să-l înlăture, iar atacurile publicistice, cum ar fi lucrarea lui Ion Brezianu „D.A. Sturdza, pretins șef al Partidului Liberal. Pacoste pe capul Țării Românești”, îi afectau reputația. Ziarele vremii, precum „Furnica” și „Adevărul”, ilustrând conflictele politice, îi caricaturizau figura, creând un tablou al presiunii constante la care era supus.

Boala și retragerea din viața publică

Starea de sănătate a lui Sturdza s-a înrăutățit vizibil în anii 1900, fiind confirmată de specialiști străini în 1908. În această perioadă, a fost înlăturat din toate funcțiile publice și a decis să se retragă la Paris. 

Aici, la hotelul St. James, a suferit o criză nervoasă violentă, care a dus la internarea sa la spitalul „St. Antoine”. Titu Maiorescu nota: „E sfârșit. Început de paralizie cerebrală; accese de alienație senilă, când cu iritare violentă, când sub formă de manie religioasă, cruci, cereri de iertăciune.”

După acest episod, Sturdza nu a mai revenit în viața politică. A murit la vârsta de 81 de ani, pe 8 octombrie 1914, într-un sanatoriu, lăsând în urmă o moștenire complexă: un parcurs politic impresionant, contribuții semnificative în cultură și științe sociale, dar și o casă care continuă să fie un simbol al Bucureștiului modern.

Cărturești Verona: moștenirea vie a unei case istorice

Astăzi, casa Sturdza funcționează ca librărie Cărturești Verona, un spațiu care reunește istoria arhitecturală cu viața culturală contemporană. Vizitatorii se pot bucura de atmosfera interbelică a clădirii, de plafoanele ornate, de ușile duble pictate cu arabescuri, dar și de colecția de carte variată și de evenimentele culturale găzduite aici.

Casa se află în sectorul 1, cartierul Dorobanți, aproape de bulevardul Magheru și cinematograful Aro-Patria, fiind un punct de reper atât pentru localnici, cât și pentru turiști. Aceasta ilustrează modul în care patrimoniul istoric poate fi integrat în viața urbană contemporană, transformând clădirile vechi în spații vii de cultură și educație.

Sursa Foto: Şerban Bonciocat/ www.igloo.ro 

Citește și: Cărturești Carusel, bijuteria din interiorul Palatului Chrissoveloni. Istoria celei mai frumoase librării din România