Eremia Teofil Grigorescu s-a născut la 28 noiembrie 1863, în satul Golășei, lângă Târgu Bujor (pe atunci județul Covurlui, astăzi Galați). A fost al patrulea copil al învațătorului Grigore Grigorescu și al Mariei Grigorescu, după Dumitru, Constantin și Sevastia. În ciuda dificultăților cauzate de decesul timpuriu al tatălui său, tânărul Eremia a urmat studiile cu perseverență, frecventând școala primară și gimnaziul la Liceul Vasile Alecsandri din Galați (1870–1878) și apoi Liceul Național din Iași (1878–1881).

Tinerețea și educația

După susținerea Bacalaureatului, s-a înscris la Facultatea de Medicină și Științe din cadrul Universității din Iași. Pentru a se întreține financiar, a dat meditații, ocazie cu care a cunoscut-o pe Elena Arapu, fiica unei familii de militari. 

Această întâlnire l-a determinat să renunțe la medicină și să urmeze o carieră militară. În 1882, a fost admis la Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București.

După absolvirea în 1884, a urmat doi ani la Școala de Artilerie și Geniu. Datorită rezultatelor excepționale, a fost trimis la Comitetul de artilerie Saint Thomas D’Acquin din Paris, unde a urmat și cursuri de matematică la Universitatea Sorbona între 1887 și 1889. 

La întoarcerea în țară, a publicat lucrarea „Calculul probabilităților aplicat la gurile de foc” și a început să predea algebră superioară și artilerie la școlile militare din România.

În 1895, a înființat Pulberăria de la Dudești, pe care a condus-o mulți ani. Cariera sa militară a avansat rapid: a fost promovat sublocotenent (1884), locotenent (1889), căpitan (1892), maior (1899), locotenent-colonel (1902) și colonel (1902). 

În timpul Primului Război Mondial, a ajuns general de brigadă (28 noiembrie 1915), apoi general de divizie (1 aprilie 1917) și general de armată (24 ianuarie 1918).

Integritate profesională și viața personală

Ca director al Pulberăriei Armatei, Grigorescu a refuzat în mod repetat să recepționeze o comandă de fulmicoton, un tip de exploziv fără fum de la firma vieneză Blumau, deoarece nu corespundea specificațiilor. Această poziție principială a dus la demiterea sa de către Ministrul de Război Dimitrie Sturdza, evidențiind devotamentul său față de datorie și calitate.

Viața personală a lui Grigorescu a fost la fel de complexă și fascinantă. S-a căsătorit cu Elena Arapu după terminarea școlii militare și au avut împreună cinci copii: Trăian, Romulus, Aurelian, Lucreția și Margareta. În ciuda unei vieți de familie liniștite, în 1917, pe frontul din Moldova, l-a întâlnit pe Elena Negroponte, fiica lui George Ulise Negroponte. 

Din această relație s-a născut un fiu, Dan Ulyse Grigorescu, la 20 noiembrie 1917. În 1918, Grigorescu a divorțat de Elena Arapu și s-a căsătorit cu Elena Negroponte, recunoscând oficial fiul din această a doua căsătorie.

Realizările militare în Primul Război Mondial

Odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, la 14/27 august 1916, Grigorescu a devenit Comandant al Diviziei 15 Infanterie. În același an, a obținut mari victorii împotriva trupelor bulgaro-germane în Bătăliile de la Mulciova și Arabagi din Dobrogea. 

Divizia sa a fost apoi trimisă urgent la Oituz, în sudul Moldovei, unde a câștigat trei bătălii decisive, stabilizând frontul.

Până în iulie 1917 a rămas cu divizia sa pe aceste poziții și apoi a fost trimis la Nămoloasa ca comandant al Corpul VI Armată. După pătrunderea trupelor germane și austro-ungare din Transilvania în Valea Oituzului, trupele din Oltenia și Muntenia au fost obligate să se retragă în nordul Moldovei. 

Divizia 15 Infanterie, sub comanda lui Grigorescu, a jucat un rol crucial în stoparea inamicului în Valea Trotușului, în special la Oituz, Mărăști și Mărășești, obținând trei mari victorii între 24 iulie–22 august 1917.

Victoriile de la Mărășești și Oituz, conduse de Grigorescu, au fost esențiale pentru salvarea statului român. Aceste fapte eroice i-au adus supranumele „Eroul de la Mărășești”. El este, de asemenea, autorul celebrelor lozinci de luptă: „Pe aici nu se trece!” la Mărășești și „Nici pe aici nu se trece!” la Oituz.

După Bătălia de la Mărășești, Grigorescu a rostit un discurs memorabil către Armata Română:

„Timp de aproape două luni, prin rezistența voastră îndârjită la Mărășești și Muncelu, ați oprit năvălirea invadatorului, împiedicând cucerirea ușoară a ceea ce mai rămăsese din scumpa noastră țară. La Siret, în focul urii răzbunătoare, fără a ține cont de sânge, ați obținut o mare victorie, readucând în mintea tuturor amintirea glorioasă a străbunilor noștri și atrăgând admirația lumii întregi. Din sângele vostru se va ridica, curată și măreață, o țară românească pentru toți românii.”

Aceste cuvinte au evidențiat atât geniul său strategic, cât și devotamentul său patriotic, inspirând trupele române să reziste și să învingă în fața adversarilor.

Ministru de Război și carieră ulterioară

Odată cu reintrarea României în război la 28 octombrie/10 noiembrie 1918, Grigorescu a fost numit Ministru de Război în Guvernul Coandă (24 octombrie–29 noiembrie 1918). 

După Marea Unire din 1 decembrie 1918, a îndeplinit funcția de Inspector General al Armatei, pe care a deținut-o până la moartea sa, în iulie 1919.

Moartea și moștenirea

Eremia Grigorescu a murit subit la 21 iulie 1919, la vârsta de 56 de ani, din cauza Gripei Spaniole, probabil contractată pe front. Inițial, a fost înmormântat la Cimitirul Ostașilor din Mărășești, iar ulterior osemintele i-au fost mutate la Mausoleul de la Mărășești, unde odihnește și astăzi, fiind omagiat ca unul dintre cei mai mari eroi ai României.

Moștenirea lui Grigorescu depășește câmpul de luptă. El a întruchipat disciplina, curajul și patriotismul, valorile care au permis formarea României moderne. 

Geniul său militar, integritatea morală și carisma personală au inspirat atât soldații, cât și civilii în cele mai dificile momente ale istoriei românești. Mausoleul de la Mărășești rămâne un simbol al contribuției sale eroice, atrăgând vizitatori care vin să-i aducă un ultim omagiu.

Un adevărat erou al României

Generalul Eremia Grigorescu rămâne o figură de referință în istoria României. Viața sa reflectă un amestec unic de excelență profesională, eroism și complexitate personală. 

De la dedicarea sa pentru învățare și formare militară până la conducerea decisivă în Bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, Grigorescu a jucat un rol esențial în apărarea suveranității României în Primul Război Mondial.

Astăzi, cuvintele și faptele sale continuă să inspire noi generații. Mausoleul de la Mărășești rămâne un omagiu durabil adus serviciului, curajului și patriotismului său.

Prin devotamentul său neclintit, Generalul Grigorescu a asigurat nu doar supraviețuirea României în Marele Război, ci și păstrarea identității naționale, câștigându-și astfel locul de erou național.

Citește și: Prințul Neagu Djuvara, istoricul, omul și centenarul. S-a născut când România a intrat în Primul Război Mondial