Bucureștiul nu a fost construit într-o singură epocă și nici modelat de o singură viziune. E rezultatul unor decizii politice, urbanistice și culturale care s-au suprapus, s-au contrazis și, uneori, s-au distrus una pe alta. Unele au dat orașului coerență și direcție, altele l-au luat de la capăt, fără să întrebe ce rămâne în urmă.

Rezultatul e un oraș greu de citit dintr-o privire — stratificat, contradictoriu, fascinant tocmai pentru că nu seamănă cu nimic planificat. Fiecare stradă, fiecare clădire păstrată sau demolată spune ceva despre cine a avut puterea să decidă și ce a ales să facă cu ea.

Iată opt figuri care au schimbat ce e azi Bucureștiul!

1. Constantin Brâncoveanu (1688–1714)

Consolidarea politică și afirmarea culturală

În perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu, Bucureștiul capătă statut consolidat de capitală a Țării Românești. Curtea Domnească este dezvoltată, iar stilul brâncovenesc – o sinteză între influențe bizantine, otomane și renascentiste – începe să definească arhitectura epocii.

Domnia sa a însemnat investiții în lăcașuri de cult, educație și cultură. Deși multe construcții originale nu mai există în forma inițială, epoca brâncovenească a contribuit la conturarea unei identități culturale proprii, diferite de influența exclusiv otomană.

Impact: consolidarea statutului politic și începutul afirmării estetice a capitalei.

2. Barbu Dimitrie Știrbei (domnie: 1849–1856)

Modernizarea administrativă timpurie

În a doua jumătate a secolului XIX, Bucureștiul începe să se modernizeze. Domnia lui Barbu Știrbei aduce primele reforme administrative coerente, modernizarea infrastructurii urbane și inițiative de sistematizare.

Este perioada în care se dezvoltă iluminatul public, se pun bazele unor instituții moderne, iar orașul începe să se îndepărteze de organizarea medievală dezordonată.

Impact: începutul transformării Bucureștiului într-un oraș european modern.

3. Carol I (1866–1914)

Occidentalizarea și apariția „Micului Paris”

Sub domnia regelui Carol I, Bucureștiul traversează una dintre cele mai intense perioade de modernizare, fiind construite sau finalizate:

 – Ateneul Român
– Palatul CEC
– Palatul Regal
– numeroase bulevarde și clădiri administrative

Tot acum se dezvoltă infrastructura feroviară și rețeaua de transport, iar orașul capătă un aer occidental. Stilul eclectic și neoclasic domină centrul istoric, iar Bucureștiul capătă denumirea de Micul Paris.

Impact: consolidarea imaginii Bucureștiului drept capitală europeană.

4. Ion Mincu (1852–1912)

Definirea identității arhitecturale românești

Arhitect și teoretician, Ion Mincu este considerat fondatorul stilului neoromânesc. Într-un moment în care Bucureștiul adopta masiv modele occidentale, Mincu propune o sinteză inspirată din arhitectura tradițională românească. Clădiri precum Școala Centrală de Fete sau Casa Lahovari contribuie la conturarea unei identități arhitecturale proprii.

Impact: afirmarea unei direcții estetice naționale într-un oraș aflat în plină occidentalizare.

5. Duiliu Marcu (1885–1966)

Instituționalizarea arhitecturii moderne

Arhitect al perioadei interbelice și ulterior, Duiliu Marcu a influențat puternic arhitectura instituțională a capitalei. Stilul său, inițial modernist, ulterior mai sobru și monumental, a marcat clădiri publice importante și a contribuit la consolidarea unei imagini oficiale a statului în spațiul urban.

Impact: formalizarea esteticii instituționale a Bucureștiului.

6. Aristide Blank (1883–1960)

Dezvoltarea economică interbelică

Bancher și investitor major în perioada interbelică, Aristide Blank a susținut dezvoltarea economică și financiară a capitalei. Interbelicul a fost perioada de maximă efervescență urbană, cu investiții private masive în construcții și infrastructură.

Această etapă a definit imaginea cosmopolită a Bucureștiului dintre cele două războaie mondiale.

Impact: accelerarea dezvoltării economice și urbane în perioada interbelică.

7. Nicolae Ceaușescu (1965–1989)

Demolare și restructurare radicală

Nicio analiză a Bucureștiului nu poate evita impactul regimului Ceaușescu. În anii ’80, vaste zone istorice au fost demolate pentru a face loc Centrului Civic și Casei Poporului (actualul Palat al Parlamentului). Cartiere întregi, biserici și clădiri de patrimoniu au dispărut, iar tructura urbană a centrului a fost modificată ireversibil.

Impact: transformare brutală a țesutului istoric și redefinirea axei centrale a orașului.

8. Nicușor Dan (activism post-2006, primar din 2020)

Protejarea patrimoniului și blocarea dezvoltării haotice

În perioada post-comunistă, Bucureștiul s-a confruntat cu dezvoltări imobiliare accelerate și, uneori, necontrolate. Activismul urban început în anii 2000 și ulterior mandatul de primar al lui Nicușor Dan au pus accent pe protejarea patrimoniului și pe limitarea autorizațiilor controversate.

Indiferent de opiniile politice, impactul juridic asupra reglementării dezvoltării urbane este semnificativ.

Impact: încercare de stabilizare și protecție a patrimoniului într-un oraș presat de expansiune.

Concluzie

Bucureștiul de azi e ce a rămas după opt viziuni diferite asupra aceluiași oraș. Unele straturi se văd încă pe fațadele din centru, în bulevardele largi, în clădirile care au supraviețuit mai multor regimuri. Altele au dispărut, dar absența lor se simte la fel de tare — în golurile dintre blocuri, în bisericile mutate câțiva metri ca să scape de buldozer, în cartierele care nu mai există decât în fotografii.

Ceea ce face Bucureștiul greu de înțeles e tocmai asta: nu a avut niciodată timp să fie un singur lucru. A fost mereu în mijlocul a ceva și fiecare om care a avut puterea să îl schimbe a lăsat în urmă și ce a construit, și ce a distrus.

Citește și Primarii Bucureștiului: De la Comunism la Epoca Modernă