Leon Alcalay a fost, fără îndoială, cel mai faimos anticar și librar al Bucureștiului. Născut în 1847 într-o familie de evrei de rit spaniol, ale căror strămoși se stabiliseră în Țara Românească cu mult timp înainte, Leon a început să vândă în oraș volume vechi și broșuri de la o vârstă foarte fragedă: „Fiind copil de oameni fără dare de mână, a învățat ce a putut din clasele primare și două-trei clase gimnaziale și după aceea s-a pus pe muncă și a început greaua luptă pentru a-și crea o existență onorabilă, vânzând cărți, broșuri și reviste vechi sau rare, mai întâi alergând ziua prin oraș și vizitând amatori ca ambulant.”

Primele zile ale unui tânăr librar

După ce a reușit să adune un mic capital, Alcalay și-a cumpărat în 1864 două dulapuri mari și s-a așezat la intersecția Podului Mogoșoaiei (actuala Calea Victoriei) cu noul bulevard, care avea să fie mai târziu numit Elisabeta, pe atunci un loc viran. În 1867 a început construcția Grand Hotel du Boulevard (care există și astăzi), ceea ce l-a forțat pe librar să se mute, petrecând următorii ani de-a lungul Căii Victoriei, mai întâi în apropierea Prefecturii Poliției, apoi pe locul actualului Palat Nifon.

Când primăria a demolat prăvăliile pentru a construi palatul în 1883, Leon s-a întors la intersecția dintre Calea Victoriei și Bulevardul Elisabeta, ocupând parterul Hotelului Boulevard. Magazinul său avea o secțiune de anticariat, o secțiune de cărți în limba română și străine și o altă secțiune de papetărie și carte școlară. Latura de anticariat a afacerii sale a rămas o pasiune constantă pentru Alcalay, care nu se putea desprinde de ea.

Ascensiunea Bibliotecii pentru Toți

Faima lui Alcalay a crescut exponențial după ce a preluat colecția Biblioteca pentru Toți de la Carol Müller. Prin această colecție, el a distribuit atât autori români, cât și traduceri din literatura universală la prețuri foarte mici. Formatul de buzunar, practic și portabil, a făcut colecția extrem de atractivă pentru cititorii de toate vârstele, sexe și categorii sociale.

Volumele puteau fi văzute în tramvaie, trenuri sau pe o bancă în Parcul Cișmigiu, ținute de un elev, o domnișoară sau un pensionar. Nicio bibliotecă publică sau privată, urbană sau rurală, nu era lipsită de câteva exemplare din Biblioteca pentru Toți. Faima colecției i-a oferit lui Alcalay un venit considerabil, permițându-i să extindă numărul de titluri, să mărească tirajele și să îmbunătățească calitatea tipăriturii. Eforturile sale de popularizare a cărții i-au adus funcția de vicepreședinte al Asociației Naționale a Librarilor.

Provocări și renaștere interbelică

Librăria a cunoscut dificultăți în timpul Marelui Război, perioadă care a întrerupt activitatea sa. În 1923, a fost preluată de Iancu Șaraga și S. Schwartz, care au salvat-o de la închidere și i-au dat o nouă strălucire. Dacă anterior magazinul avea un aspect modest, cu o singură intrare și două vitrine, în perioada interbelică a căpătat o fațadă de marmură, mai multe intrări și paisprezece vitrine. Istoricul literar Ioan Massof l-a descris ca pe o „bijuterie a Bucureștilor.”

Această extindere a fost posibilă prin achiziționarea întregului colț al clădirii dinspre intersecția Căii Victoriei cu Bulevardul Elisabeta, demolarea prăvăliilor și a atelierului de croitorie din acea aripă, desființarea bolților interioare și a mai multor pereți despărțitori. Noii proprietari au continuat să publice Biblioteca pentru Toți, distribuind nu mai puțin de 50 de milioane de volume în zece ani.

Impact literar și colecții

Librăria și editura au publicat opere ale Reginei Maria, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, Victor Eftimiu, Tudor Arghezi, Ion Agârbiceanu, Barbu Delavrancea, Emil Gârleanu, Nicolae Iorga, Marta Bibescu, Cezar Petrescu, Eugen Lovinescu, Ion Minulescu și mulți alții.

De asemenea, au inițiat colecții noi, dedicate tineretului sau publicului specializat, precum Colecția Hamangiu, care reunea cele mai importante lucrări juridice românești, și Colecția Legilor Românești, în care erau publicate toate legile țării.

Un loc de întâlnire pentru scriitori și intelectuali

Vlaicu Bârna își amintește de bătrânul vânzător Iulius, care se ocupa de cărțile străine, mai ales franceze, în perioada interbelică. De asemenea, el povestește cum, în fiecare zi, la prânz, Liviu Rebreanu apărea la librărie, venind de la orele de latină de la Liceul Mihai Viteazu, luând tramvaiul 14, unde avea abonament, până la Alcalay. Cobora la Universitate, se interesa de ultimele apariții, discuta cu câțiva cunoscuți și făcea întotdeauna un mic ocol prin Cișmigiu în drumul spre casă.

Librăria devenise un loc predilect de întâlnire pentru scriitori, mai ales la orele prânzului, între 12 și 13, fiind frecventată constant de Eugen Lovinescu până la moartea sa, precum și de alți scriitori, critici și istorici literari ai vremii.

Transformarea și epoca Remus Cioflec

Prăvălia și-a schimbat denumirea în 1940, când a fost preluată de Remus Cioflec, venit la București după ce Clujul, orașul său natal, a fost anexat de Ungaria împreună cu o parte importantă a Ardealului în urma Dictatului de la Viena. Schimbarea numelui a fost legată și de politica antonesciană de românizare a denumirilor.

Librăria și Editura „Remus Cioflec” au continuat să funcționeze pe timpul războiului și în perioada postbelică, păstrând moștenirea fondatorului și adaptându-se la circumstanțele politice și sociale în schimbare.

Moștenire și semnificație culturală

Librăria lui Leon Alcalay nu a fost doar un spațiu comercial; a fost o instituție culturală care a introdus mii de cititori în literatura română și universală. Magazinul interbelic, cu fațada sa de marmură și vitrinele elegante, a devenit un simbol al vieții literare bucureștene, un loc de întâlnire pentru intelectuali și o poartă pentru generații de cititori care aveau acces la cărți accesibile și diverse.

Abordarea sa inovatoare de distribuire a cărților, mai ales prin Biblioteca pentru Toți, a demonstrat cum literatura poate ajunge la un public larg, de la elevi și profesori, până la cetățenii obișnuiți, contribuind la democratizarea cunoașterii și culturii în România.

Povestea lui Leon Alcalay este povestea însăși a Bucureștiului: o istorie a perseverenței, antreprenoriatului și a iubirii profunde pentru literatură. De la copilul evreu care vindea broșuri pe străzi ca să-și câștige existența, până la întemeierea uneia dintre cele mai influente librării din România interbelică, viața lui Alcalay reflectă puterea cărților de a modela societatea și cultura.

Deși librăria originală a dispărut în timp, impactul său asupra literaturii române și a obiceiurilor de lectură ale nenumăraților cititori rămâne, un testament al dedicării unui om care a transformat începuturile modeste într-un imperiu cultural.

Citește și: Simboluri ale Bucureștiului: Librăria Cartea Românească, locul preferat al intelectualilor interbelici