Bucureștiul interbelic a fost un oraș al ideilor, al dezbaterilor culturale și al unei efervescențe intelectuale rar întâlnite. În acea perioadă, cafenelele, librăriile și redacțiile ziarelor erau adevărate centre de întâlnire pentru scriitori, profesori, studenți și oameni de cultură. Printre locurile care au marcat profund viața culturală a Capitalei s-a numărat și Librăria Cartea Românească, un spațiu emblematic unde cartea era în centrul universului intelectual.

Nașterea editurii Cartea Românească

Mai mult decât o simplă librărie, Cartea Românească a devenit un punct de întâlnire pentru elitele culturale ale epocii, un loc unde se descopereau noutăți editoriale, unde se discutau idei literare și unde se stabileau relații între autori, editori și cititori. În jurul acestei instituții s-a construit o adevărată comunitate culturală care a influențat dezvoltarea literaturii române moderne.

Clădirea care găzduia librăria era situată într-un punct central al orașului, la intersecția dintre bulevardul Academiei (astăzi bulevardul Regina Elisabeta) și Calea Victoriei, una dintre cele mai importante artere ale Bucureștiului. De-a lungul anilor, spațiul a devenit un reper pentru iubitorii de carte, iar atmosfera sa era descrisă adesea de scriitori ca fiind una unică.

Deși bombardamentele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au distrus clădirea, iar librăria a dispărut din peisajul urban, moștenirea culturală a Editurii Cartea Românească continuă și astăzi, prin cărțile publicate și prin rolul important pe care l-a jucat în istoria literaturii române.

Editura Cartea Românească a fost înființată în anul 1919, într-o perioadă în care România trecea prin transformări majore după încheierea Primului Război Mondial și realizarea Marii Uniri. Apariția acestei instituții editoriale a reprezentat rezultatul colaborării dintre mai multe tipografii și edituri importante ale vremii.

Noua societate editorială s-a format prin asocierea unor instituții deja cunoscute în lumea tiparului și a librăriilor. Printre acestea se numărau atelierele lui C.I. Rasidescu, care continuau tradiția vechii tipografii întemeiate de C.A. Rosetti, Librăria și Editura „Ioanițiu și fiii”, fondată încă din 1858, precum și „Librăria Școalelor”, apărută în 1891.

La aceste instituții s-au adăugat Institutul de Arte Grafice „Flacăra”, creat în jurul revistei cu același nume în anul 1911, și Institutul „Minerva”, fondat în 1898. Acesta din urmă a oferit sediul noii edituri, situat într-o clădire impunătoare de pe bulevardul Academiei, la colț cu Calea Victoriei.

Prin reunirea acestor instituții s-a format o structură editorială puternică, capabilă să publice literatură, manuale, lucrări științifice și numeroase alte tipuri de cărți. În scurt timp, Cartea Românească a devenit una dintre cele mai importante edituri din România.

Clădirea emblematică din centrul Capitalei

Sediul editurii și al librăriei Cartea Românească se afla într-o clădire reprezentativă pentru Bucureștiul interbelic. Inițial, imobilul avea trei etaje, însă dezvoltarea activității editoriale a determinat extinderea sa treptată.

În anul 1930, clădirea a fost supraînălțată la patru etaje, iar opt ani mai târziu, în 1938, a ajuns să aibă șase etaje. Această transformare reflecta nu doar creșterea editurii, ci și dinamismul cultural al orașului.

Situată într-o zonă extrem de frecventată, clădirea atrăgea zilnic numeroși cititori, studenți, profesori și scriitori. Librăria de la parter era unul dintre cele mai animate locuri din centrul Bucureștiului, fiind mereu plină de oameni interesați de ultimele apariții editoriale.

Din păcate, clădirea a fost grav afectată în timpul bombardamentelor din al Doilea Război Mondial, iar distrugerile au fost atât de mari încât edificiul nu a mai putut fi salvat. Ulterior, în locul său a fost ridicat parțial imobilul cunoscut în perioada comunistă sub numele de „blocul Romarta”.

Dispariția clădirii a reprezentat o pierdere importantă pentru peisajul cultural al Bucureștiului, deoarece locul era asociat cu una dintre cele mai importante instituții editoriale ale epocii.

Atmosfera din librărie și oamenii care o animau

Librăria Cartea Românească nu era doar un spațiu de vânzare a cărților, ci un adevărat centru cultural. Scriitorul Vlaicu Bârna descria interiorul librăriei ca fiind un spațiu impresionant, organizat într-un patrulater uriaș, în care rafturile și mesele erau pline de volume.

În partea din față se aflau tarabele cu cărți, iar în zona din spate erau expuse manuale școlare, rechizite și diverse produse de papetărie. Aici veneau atât elevii și profesorii, cât și cititorii pasionați de literatură.

Un personaj celebru al librăriei era Mișu Brandeski, responsabilul secției de carte literară. Descris ca un bărbat brunet, cu părul negru ca pana corbului și cu mișcări rapide, Brandeski era cunoscut pentru atenția pe care o acorda fiecărui client.

El nu era doar un simplu vânzător de cărți. Cunoștea foarte bine literatura și putea recomanda cititorilor volume potrivite intereselor lor. De asemenea, avea relații prietenești cu numeroși scriitori ai vremii, ceea ce transforma librăria într-un loc de întâlnire pentru lumea literară.

Astfel, librăria devenea un spațiu în care autorii și cititorii se întâlneau, discutau despre literatură și schimbau idei. Această atmosferă contribuia la consolidarea vieții culturale din Capitală.

Demisolul cu literatură franceză

Un element aparte al librăriei era secția de carte franceză, situată la demisol. Pentru a ajunge acolo, vizitatorii coborau pe o scară largă care ducea către un spațiu generos, organizat într-un mod neobișnuit.

Această secție era administrată de domnișoara Mitzi, o femeie descrisă de contemporani ca fiind greu de încadrat într-o anumită vârstă. Deși avea o ținută severă și o atitudine sobră, era cunoscută pentru bunătatea și generozitatea sa.

În mijlocul încăperii se afla o construcție circulară din beton, sub forma unei cupe adâncite, cu o rază de aproximativ doi metri. În interiorul acesteia erau așezate cărți ale clasicilor francezi, în ediții populare, accesibile publicului larg.

Cititorii puteau cumpăra volume importante ale literaturii franceze la prețuri foarte mici. De exemplu, lucrarea „Le Génie du christianisme” putea fi achiziționată în două volume la un preț comparabil cu cel al unei mese simple.

Această accesibilitate contribuia la răspândirea culturii franceze în rândul cititorilor români, într-o perioadă în care influența culturală a Franței era foarte puternică în România.

O librărie cu oferte surprinzătoare

Pe lângă cărți și reviste, librăria Cartea Românească oferea o gamă variată de produse. Vizitatorii puteau găsi aici albume, manuale școlare, rechizite și articole de papetărie.

În perioadele de sărbători, librăria devenea și un loc ideal pentru cumpărarea cadourilor. Pe rafturi apăreau jucării, obiecte decorative și alte produse care atrăgeau atenția publicului.

O reclamă publicată în revista „Realitatea ilustrată” arată că, în timpul verii, librăria comercializa chiar și costume de baie. Această diversitate de produse demonstra capacitatea editurii de a atrage un public larg.

În apropierea librăriei se afla și celebrul automat Herdan, un bar de tip american cu automate, unde mâncarea era foarte ieftină. Mulți studenți și tineri intelectuali își cumpărau o gustare de acolo și apoi intrau în librărie pentru a răsfoi cărțile.  Astfel, zona devenise un adevărat punct de întâlnire pentru tinerii interesați de cultură și literatură.

Distrugerea clădirii în timpul războiului

Destinul librăriei Cartea Românească a fost marcat dramatic de evenimentele celui de-Al Doilea Război Mondial. În aprilie 1944, Bucureștiul a fost bombardat intens de aviația americană, iar multe clădiri din centrul orașului au fost distruse.

Clădirea editurii și a librăriei a fost grav afectată de aceste bombardamente. Pagubele au fost atât de mari încât edificiul nu a mai putut fi restaurat. Astfel, unul dintre cele mai importante centre culturale ale Bucureștiului interbelic a dispărut definitiv din peisajul orașului.

În locul său a fost ridicat ulterior un alt imobil, cunoscut în perioada comunistă sub numele de „blocul Romarta”. Deși noua construcție a ocupat parțial același loc, ea nu a mai avut niciodată semnificația culturală pe care o avusese vechea librărie.

Destinul editurii după 1948

Deși clădirea dispăruse, editura Cartea Românească a continuat să funcționeze pentru o scurtă perioadă. Activitatea sa a fost însă întreruptă în 1948, odată cu instaurarea regimului comunist. În acel an, autoritățile au desființat editura, în cadrul procesului de reorganizare și naționalizare a instituțiilor culturale.

Ultimul titlu important publicat înainte de această desființare a fost volumul de povestiri „Întâlnirea din pământuri”, scris de Marin Preda. Cartea a apărut în 1948 și a devenit una dintre lucrările reprezentative ale literaturii române postbelice. După desființare, editura a dispărut pentru mai bine de două decenii din viața culturală românească.

Renașterea editurii și o nouă perioadă de glorie

În anul 1970, editura Cartea Românească a fost reînființată, de această dată ca editură a Uniunii Scriitorilor din România. Conducerea instituției a fost preluată de scriitorul Marin Preda, unul dintre cei mai importanți prozatori români ai secolului XX.

Sub conducerea sa, editura a intrat într-o nouă perioadă de dezvoltare și prestigiu. Au fost publicate numeroase opere literare importante, iar Cartea Românească a redevenit una dintre cele mai influente edituri din țară.

După Marin Preda, conducerea editurii a fost preluată de scriitorul George Bălăiță. În perioada comunistă, editura a publicat peste 5000 de titluri, în aproximativ 10 milioane de exemplare.

Această activitate editorială impresionantă a contribuit la formarea gustului literar al mai multor generații de cititori.

Moștenirea culturală a Cărții Românești

În prezent, editura Cartea Românească continuă să existe și aparține Uniunii Scriitorilor din România. Volumele sunt publicate sub administrarea editurii Paralela 45, ceea ce permite continuarea tradiției editoriale.

Deși librăria emblematică din centrul Bucureștiului nu mai există, amintirea ei rămâne vie în memoria culturală a orașului. Pentru intelectualii interbelici, Cartea Românească nu era doar un loc unde se cumpărau cărți. Era un spațiu al întâlnirilor, al discuțiilor literare și al descoperirilor culturale.

Astăzi, istoria acestei librării reprezintă o parte importantă a patrimoniului cultural al Bucureștiului. Povestea sa amintește de o epocă în care librăriile erau adevărate centre ale vieții intelectuale, iar cartea ocupa un loc central în societate.

Citește și: Simboluri ale Bucureștiului: Librăria Socec, templul culturii de pe Podul Mogoșoaiei, bijuteria antebelică a Capitalei